Date companie
 
 
 
 

Salariile bugetarilor vor creste cu 10-15 % in 2011

RSS Știri
 
 
Data publicării : 20 August 2010
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : crestere, salarii, 2011, bugetari, salariu minim, salariile bugetarilor, salariile vor creste, salariu minim pe ecomomie
 

Salariile bugetarilor vor creste anul viitor cu 10-15%, au declarat reprezentantii sindicatelor la finalul negocierilor cu membrii Guvernului. Acestia au spus ca angajatii cu salarii mici vor primi chiar mai mult, iar salariile mari ar putea fi înghetate în 2011.

IACOB BACIU, presedintele Confederatiei Sindicatelor Democratice din România : "E necesar sa revenim la discutia cu privire la Legea unica de salarizare si problema legii de salarizare pe anul urmator. Au aparut aspecte favorabile. Legea salarizarii unice- urmeaza sa decida premierul daca se va modifica legea actuala sau va fi o singura lege unica. - Exista resurse de majorare a salariilor în 2011. - Exista un procent de 10%, la toate salariile la care s-au facut reduceri. Nu s-a discutat de disponibilizari."

La negocierile de la Palatul Victoria s-a discutat si despre salariul minim pe economie. În vreme ce sindicatele cer ca acesta sa fie de 700 - 750 de lei, premierul spune ca statul nu-si permite sa ofere mai mult de 640 de lei.

DUMITRU COSTIN, lider BNS : "În ceea ce priveste salarizarea în sistem bugetar, am comunicat primului ministru ca recentele decizii au generat haos si anarhie. I-am dat exemple. Nu sunt platite ore suplimentare, salariile sunt mizerabile.

Faimoasa lege 330 va deveni istorie. În ceea ce priveste posibilitatea de cresteri salariale, ele trebuie sa se subscrie pe doua obiective-  fond de salarii pe 2011, 39 miliarde lei, numarul de salariati 1.290.000. Se vor putea face corectii pentru salariatii de jos în grila.Indice de referinta- în loc de 600 acum, 640."

Potrivit newsin, reprezentantii sindicatelor sustin ca se va renunta la al 13-lea salariu si la primele de vacanta.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Ministrul Justiției îi avertizează pe judecători că riscă să rămână fără bani ( 3 Mai 2021 )

    Ministrul Justiției a trimis trei adrese judecătorilor pentru calculul salariilor magistraților! Stelian Ion le-a transmis instanțelor de judecată că deja au cheltuit 25% din creditele bugetare până în luna martie.

  • Lucrătorii din mine își vor primi banii pe 25 și 26 februarie ( 22 Februarie 2021 )

    Se găsesc soluții pentru cerințele minerilor! Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, după o întâlnire cu liderii minerilor care protestează deja de câteva zile în Valea Jiului, că lucrătorii din mine își vor primi salariile și restul drepturilor restante pe 25 și 26 februarie. Aceștia vor fi plătiți în trei tranșe, astfel: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajații care ies la pensie și, totodată, pentru asigurarea transportului de la și spre locul de muncă, precum și pentru tichetele de masă. Anunțul său vine după ce premierul Florin Cîțu i-a avertizat pe mineri că le înțelege suferința, însă nu va permite ca în timpul mandatului său să aibă loc o mineriadă.

  • Grupul Transilvania General Import Export - European Drinks&Food, bun-platnic la bugetul de stat ( 18 Ianuarie 2021 )

    110 milioane de euro într-un singur an, contribuția la bugetul de stat a Grupului Transilvania General Import Export - European Drinks&Food, deținut de Viorel Micula și Ioan Micula! Economia românească...

  • Protest inedit al polițiștilor, începând de luni ( 10 Ianuarie 2021 )

    Nemulțumirile polițiștilor, bucuria șoferilor și pietonilor! De luni, polițiștii nu vor mai da amenzi pentru traversare neregulamentară, lipsa centurii de siguranță sau vorbitul la telefon în timpul deplasării cu mașina.

  • Părinții care vor sta acasă cu copiii vor primi zile libere plătite ( 28 August 2020 )

    Părinții salariați vor primi zile libere plătite, dacă școlile se închid din cauza COVID-19. Guvernul a adoptat, joi seară târziu, o ordonanță de urgență pentru acordarea acestor zile libere plătite pentru supravegherea copiilor, în cazul în care școlile vor fi închise din cauza epidemiei de coronavirus. 

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2