Zi importantă pentru creștin-ortodocși! Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, ocrotitoarea marinarilor, este una dintre cele mai mari sărbători din an. Sfânta Fecioară Maria este prăznuită, în chip special, de mai multe ori în cursul anului bisericesc, prin praznice care cinstesc nu numai adormirea sau trecerea ei la cele veșnice, ci și nașterea, dar și unele minuni săvârșite prin puterea ei, după plecarea din viața aceasta. În popor, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci. Cum se întâmplă cu mai toate sărbătorile religioase, și sărbătoarea Sfintei Marii este însoțită de obiceiuri, tradiții și superstiții.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter "De Sfânta Marie Mare, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineață, fructe din recolta de struguri și de prune, pentru a fi sfințite de către preoți și împărțite apoi credincioșilor. De asemenea, în alte zone, fetele care doresc să se mărite repede își pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-și visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forța de a vindeca diferite boli."
Tot în ziua de Sfânta Maria Mare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului să le protejeze pe toată durata sarcinii și să le ajute să nască prunci sănătoși. Fetelor le este interzis să își taie părul și să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare. Tradiția nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineața de 15 august se tămâiază mormintele și se dă de pomană pentru sufletele celor răposați. Din 15 august se deschide și sezonul nunților, care durează până la intrarea în postul Crăciunului. Bătrânii satelor transilvănene cred și în zilele noastre, că, dacă în ziua de Sfânta Marie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă și călduroasă.
Circa 300.000 de credincioși au participat la toate evenimentele și slujbele de la Catedrala Mitropolitană din Iași, în perioada pelerinajului dedicat Sfintei Parascheva. Dintre aceștia, peste 206.000 au trecut pe la racla cu sfintele moaște.
Pelerinii au început să sosească încă de duminică la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul religios va începe oficial pe 8 octombrie, dar unii credincioși au preferat să ajungă mai devreme...
Peste o sută de oameni au participat la un eveniment organizat de asociațiile Declic și RESET, în Piața Națiunii din fața Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Participanții au ținut un moment de reculegere, în memoria copiilor care au murit...
Turiștii au luat cu asalt litoralul Mării negre, în minivacanța de Sfânta Maria. Potrivit comunicatului transmis de Asociația Patronală RESTO Constanța, este cel mai aglomerat weekend al sezonului 2025 pe litoralul românesc. Fluxul mare...
Favorit TV a pregătit un adevărat festival de emisiuni, ce vor fi difuzate în perioada sărbătorilor pascale. În sâmbăta Paștelui, îndrăgita prezentatoare și interpretă de muzică populară, Raluca Diaconu...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

