Date companie
 
 
 
 

Sute de sate inundate, în urma ploilor torențiale din aceste zile

RSS Știri
 
 
Data publicării : 1 Iunie 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : ploi, arges, suceava, inundate, ape, cod, sate, torentiale, Braila, galbenu, ratesti
 

Prăpăd în mai multe zone din țară, în urma ploilor torentiale! Puhoaiele s-au revărsat pe drumuri și în case, în mai multe localități din județul Brăila. În județul Suceava, vijelia a smuls copacii din rădăcini, iar în zona Argeșului, o ploaie torentiala a provocat inundarea unui sat întreg, în mai puțin de o jumătate de oră. În comuna Galbenu, din județul Brăila s-au înregistrat 70 de litri pe metru patrat.

VOX ”N-aveți curaj să intrați acolo, că e până aici!”

VOX  ”S-au dus! S-a făcut praf!”

VOX ”Aici, trecea peste asfalt, așa. Aici, a spart bordura, ca să treacă apa, să nu intre în casă. Mamă!”

VOX ”Intra apa pe sub fundație și ieșea în partea cealalată. Casa ne e afectată cel mai mult. Grădinile, ca grădinile, pe noi ne interesează casa.”

VASILICĂ VÎLCU, prefect de Brăila ”Se lucrează la un șanț de scurgere, care să preia excesul de apă, în așa fel, încât să nu mai ajungă în zona aceasta, o zonă foarte joasă a comunei Galbenu.”

La Suceava, vijelia a samuls din rădăcini un copac și l-a proiectat în ferestrele unui bloc. Un alt copac a fost smuls din rădăcini și s-a prăbușit pe carosabil. Pompierii au intervenit si au degajat drumul.

VOX ”Mereu mi-a fost frica de lucrul ăsta. Vă dați seama ce puternic o fost vântul, de l-a întors invers, acolo?”

În județul Argeș, o rupere de nori a inundat, în doar câteva minute, un întreg sat din comuna Rătesti. Șuvoaiele de apă scurse de pe dealurile din jur au acoperit drumul comunal și au intrat în casele oamenilor. Începând de vineri dimineață și până sâmbătă noaptea, aproape toate județele țării și Bucureștiul s-au aflat sub avertizare cod galben de ploi, vijelii și grindină. Hidrologii au emis, sâmbătă, avertizări Cod portocaliu și Cod galben de inundații pe unele râuri din bazinele hidrografice Olt, Argeș, Ialomița, Siret, Prut dar și pe râurile din Dobrogea, valabile până duminică, la ora 18,00. Dunărea rămâne sun cod galben si cod portocaliu de inundatii, până în 5 iunie.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Ninsori, viscol și blocaje ( 21 Februarie 2026 )

    Codul galben de ninsori și viscol a dat peste cap planurile multor români. Sâmbătă dimineața, peste 100 de persoane au rămas în mașini blocate pe drumuri în toată țara. 

  • Iarnă în toată regula ( 17 Februarie 2026 )

    Meteorologii au emis avertizări de cod portocaliu și galben de ninsori, viscol și polei în jumătate de țară, valabile până miercuri. Stratul de zăpadă va ajunge local până la 50 cm, iar vântul va sufla cu rafale de până la 90 km/h.

  • Apă contaminată cu clostridium, în județul Argeș ( 10 Februarie 2026 )

    Mesaj RO-ALERT privind prezența bacteriei Clostridium perfringens în apa din rețeaua de distribuție, transmis, luni-seară, în patru localități din județul Argeș! Sunt afectate comunele Valea Danului, Valea Iașului și Băiculești, precum și municipiul Curtea de Argeș.

  • Cod galben de ger ( 2 Februarie 2026 )

    Ninsori și ger puternic, în România! În mai multe județe și în Capitală s-a depus strat consistent de zăpadă. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe autostrăzile A1 București - Râmnicu Vâlcea și A2 București - Constanța, iar pe drumurile din 15 județe s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire. 

  • Un accident ca un avertisment ( 14 Ianuarie 2026 )

    O șoferiță din județul Suceava a scăpat ca prin minune, după ce s-a răsturnat cu mașina. Accidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, pe Drumul Național 2K, pe direcția de la Arbore spre Milișăuți. Într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei...

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2