Date companie
 
 
 
 

Tineri bătuți cu bestialitate

RSS Știri
 
 
Data publicării : 5 Februarie 2018
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : maramures, agresiune, victime
 

Bătuți ca în Vestul Sălbatic. Doi tineri, ambii de 26 de ani, din Borșa, județul Maramureș, au fost loviți cu bestialitate de șase indivizi într-o benzinărie din oraș. La fața locului au ajuns polițiștii care au constatat că ambii au fost răniți ca urmare a unei agresiuni. Agresorii, care potrivit presei locale, fac parte dintr-un clan de interlopi, au folosit o unealtă ce se folosește la tăiatul lemnelor pentru a-i lovi în cap. Din cauza leziunilor suferite, victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Borșa, unde au rămas internate pentru investigații medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus se efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Incendii în zonele montane ( 3 Iulie 2025 )

    Val de incendii uriașe, în zonele montane din țară! Au luat foc suprafețe acoperite cu vegetație uscată ori împădurite, din județele Maramureș, Alba și Buzău. Pompierii maramureșeni se luptă în continuare cu incendiul izbucnit miercuri, care mistuite...

  • Atac de panică, după ce și-a dat foc la casă ( 2 Februarie 2025 )

    Casă cuprinsă de flăcări, într-o localitate din județul Maramureș! Pompierii Detașamentului Sighetu Marmației au fost alertați, sâmbătă-seară, cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Bocicoiu Mare.

  • Ursuleț salvat, într-o comună din județul Maramureș ( 9 Mai 2021 )

    Pui de urs, găsit într-o comună din județul Maramureș! Șeful Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că micuțul animal a fost descoperit în comuna Novăț, din apropierea orașului Borșa.

  • Victime ale reprimării manifestației din 10 august 2018, ignorate total de anchetatori ( 5 Martie 2021 )

    Clasarea dosarului privind intervenția în forță a jandarmilor, la protestul Diasporei din 10 august 2018, a iscat un val de revoltă în rândul celor care au participat la manifestație sau au susținut mișcarea de stradă.

  • Sentință în cazul unui pedofil, care i-a făcut propuneri sexuale unei fetițe de 10 ani ( 23 Ianuarie 2021 )

    Prădătorii sexuali sunt în elementul lor, în lumea virtuală, iar copiii pot deveni ușor victimele acestora. Cazul unei fetițe de zece ani din Pitești, care a fost abordată de un pedofil, prin intermediul aplicațiilor de socializare...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2