Date companie
 
 
 
 

Trenuleț pentru urși, inaugurat la Rezervația Zărnești din Brașov

RSS Știri
 
 
Data publicării : 23 August 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : turisti, hectare
 

Bucurie maximă pentru localnicii și turiștii care vizitează rezervația de urși de la Zărnești, județul Brașov! Aceștia au acum la dispoziție un trenuleț cu 24 de locuri, adus special din Franța, contra sumei de 25.000 de euro.

CRISTINA LAPIȘ, președinte, Asociația "Milioane de Prieteni": "Am ales această soluție pentru că sunt multe persoane care nu au posibilitatea fizică să urce și le este greu."

Cum drumul este prea lung până la cei 75 de urși, cei mai mulți dintre turiști mergeau până la jumătatea rezervației, după care se întorceau. Acum, cu ajutorul trenulețului, turiștii fac două opriri.

AMBIANȚĂ manager rezervație: "Urșii obișnuiesc să se bălăcească, dimineața, în piscină."

Prima oprire este la piscina urșilor, acolo unde turiștii pot vedea cea mai mare parte a rezervației, iar cea de-a doua, la centrul de vizitare, de unde pot cumpăra suverniruri sau pot viziona un documentar despre rezervație.

LIVIU CIOINEAG, manager rezervație: "Ursului îi place mierea, dă buzna peste stupi și se servește singur. Noi am decis să fie mai civilizat. Am adus mierea la urs. Se taie franzela, se pune mierea înăuntru și se aruncă peste gard, e un deliciu pentru ei."

VOX: "Mi se pare impresionant, cât de bine sunt îngrijiți, și mă bucur că există în România așa ceva. Mai ales pentru copii, e foarte atractiv."

VOX: "Eu nu mă gândeam că ajungem în România la acest nivel. "Mi-a mai plăcut ursul mare, negru, care spune că e orb."

Rezervația de Urși de la Zărnești se întinde pe o suprafață de 70 de hectare, fapt care o situează pe primul loc în lume. Investiția a fost suportată de Asociația Mondială pentru Protecția Animalelor și de Asociația de Protecție a Animalelor "Milioane de Prieteni", din Brașov.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Ajun de Bobotează, la Stâna de Vale ( 5 Ianuarie 2026 )

    Sărbătorile de iarnă continuă, la fel și distracția în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor. Copii, părinți, bunici, iubitori ai sporturilor de iarnă sau, pur și simplu, dornici de plimbare în aerul curat al zonei, cu toții trăiesc din plin bucuria zilelor petrecute...

  • O vacanță de iarnă perfectă, la Stâna de Vale ( 4 Ianuarie 2026 )

    Dacă, în alte zone montane din țară, ninsorile abundente și viscolul împiedică turiștii să se bucure din plin de frumusețea iernii, în stațiunea bihoreană Stâna de Vale, distracția în aer liber este la ea acasă. Turiștii au luat cu asalt și duminică pârtiile...

  • Distracție pe tărâmul iernii, la Stâna de Vale ( 3 Ianuarie 2026 )

    La Stâna de Vale, în județul Bihor, ninsoarea a luat o pauză numai bună pentru mulțimea de turiști care a luat cu asalt pârtiile de tubing, schi și săniuș, Parcul de Aventură și împrejurimile stațiunii. Întreaga zonă este acoperită de hlamida de un alb imaculat...

  • Zăpadă, aer curat și distracție, la Stâna de Vale ( 2 Ianuarie 2026 )

    Începutul de an a debutat într-o atmosferă de petrecere de zile mari, în stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor, iar distracția este departe de a se încheia. Turiștii se bucură, cu mic cu mare, de fiecare moment petrecut în feerica stațiune...

  • Atmosferă de basm, la Stâna de Vale ( 1 Ianuarie 2026 )

    Ninsoare ca-n povești în prima zi a noului an, la Stâna de Vale din județul Bihor! După o noapte în care au avut parte de muzică, dans, foc de artificii, bucate delicioase și au trăit bucuria de a fi împreună la trecerea pragului dintre ani...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2