Caz înfiorător în județul Argeș! Un băiețel de trei ani și jumătate din comuna Albota a căzut în fântâna într-un moment de neatenție al mamei. Când l-a auzit pe băiețel că plângea, femeia s-a pierdut. În loc să încerce să-l scoată, a fugit pe uliță. Micuțul a fost salvat de o vecină care a intrat după el în apa adâncă de doi metri și rece ca gheața.
VOX, vecină: "Chiar dacă muream și eu știam că intru după el și mor și eu acolo cu el, 750 de grame s-a născut și ca să-l văd acum mort."
VOX, vecină: "A fost căzută colea și striga aoleo copilul meu, aoleo copilul meu și pe urmă s-a sculat și m-a luat târâș."
AMBIANȚĂ: "Eu m-am dus în casă și nu era în casă și l-am auzit de aici, țipa copilul acolo, am mers aici la fântână si am intrat cu picioarele cât am putut ca să îl apuc , căpuțul atât, uitați-vă cât e de adâncă, eu n-am dat de fund."
Copilul a scăpat nevatămat.
VOX, medic: "A venit în stare bună, hipotermic, nu se afla în niciun fel de pericol, urmează să facem investigații suplimentare."
Oamenii legii au deschis o anchetă, iar mama băiețelului va fi cercetată pentru neglijență.
Tragedie, într-o familie din Vaslui! Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Un copilaș, în vârstă de un an și cinci luni, a murit electrocutat, marți-seară, după ce ar fi atins un spot luminos de pe un spațiu verde din centrul orașului.
Tragedie în localitatea Matei din județul Bistrița-Năsăud! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un copil de cinci ani a murit, după ce a căzut într-o fosă septică.
Un copil de 11 ani din comuna Rast, județul Dolj a dispărut ieri, după ce a plecat de la un loc de joacă. Tatăl băiatului a fost cel care a alertat autoritățile.
Accident dramatic soldat cu victime, marți-seară, în județul Vâlcea! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un automobil în care se aflau o femeie, în vârstă de 23 de ani, un bărbat de 68 de ani și un copilaș de cinci ani...
Acțiune de salvare a unui râs căzut într-o fântână, în Parâng! Animalul a fost recuperat din fântâna cu o adâncime de circa 15 metri. Potrivit șefului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, râsul a fost văzut de localnici, care au anunțat...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019