47 de familii din Bistrița riscă să rămână în stradă. Si asta după ce Primăria a descoperit că oamenii locuiesc ilegal într-un internat al unui liceu. Ei nu au unde să se ducă după ce vor fi evacuați, iar autoritățile nu le pot oferi soluții.
VOX "Am fost la primarie, a zis sa ne descurcam. Nu mi-e pentru mine, cã santuri gãsesc sau pot să dorm în gară cum dorm altii, dar ce fac cu mobila in care am bagat atatia bani."
Directorul unității de învățământ spune că a închiriat camerele celor aproape 50 de familii, pentru că numărul elevilor care stăteau de obicei la internat a scăzut după 1990.
IOAN RUSU, director, Liceul "Grigore Moisil" Bistrița "Am inchiriat camerele, dupa care am avut niste venituri, bani cu care am cumparat calculatoare pentru scoala. Din pacate, daca locatarii vor fi evacuati nu voi mai avea veniturile respective si nu imi voi mai putea dota scoala."
Abia la sfârșitul anului trecut, consilierii locali au descoperit că internatul era dat ilegal în chirie și trebuie evacuat până pe 15 martie. Oamenii au depus cereri pentru obținerea unor locuințe sociale, însă primăria nu dispune de astfel de imobile.
MIHAI RUSTI, purtător de cuvânt, Primăria Bistrița "A fost o relație contractuală, fără girul primăriei sau a consiliului local. (...) Teoretic poate fi prelungitã aceastã perioadã cu încã o zi, o sãptãmânã, dar va fi vorba de o solutie provizorie."
Internatul liceului ''Grigore Moisil'' va fi folosit de-acum pentru activități educaționale.
Incendiul de pădure și vegetație forestieră izbucnit, vineri-seară, în județul Bistrița-Năsăud, a fost stins. Circa 24 de ore au luptat echipajele de pompieri de la subunitățile Prundu Bârgăului, Bistrița și Năsăud, angajații Ocolului Silvic...
A opta ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele a luat startul, luni, și se va încheia pe 5 septembrie. Programul educațional, care facilitează colaborarea dintre elevii de liceu și profesorii de științe cu cercetători de vârf...
Trei cazuri de antrax confirmate în România, la membrii unei familii din Slobozia! Un tată și fiul său sunt internați la Institutul ”Matei Balș” din București, iar analizele au confirmat că sunt contaminați cu antrax. Analizele au confirmat existența antraxului...
A 28-a ediție a Concursului Național de Comunicări Științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina Geografie, este în desfășurare, la Colegiul Tehnologic ”Viaceslav Harnaj” din București. Anul acesta, la concurs participă 105 liceeni, din...
Un local din județul Harghita este în vizorul Direcției Sanitare Veterinare, după ce câteva familii au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară, iar angajații restaurantului au aceleași simptome. Potrivit comunicatului transmis...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019