Astăzi este este sărbătorită Ziua Tatălui, în România. Marcată oficial în cea de-a doua duminică a lunii mai, ziua reprezintă un moment de reflecție asupra importanței figurii paterne și a contribuției acesteia la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la bunăstarea familiei. Este o ocazie specială de a onora și recunoaște rolul esențial pe care tații îl joacă în viața copiilor, în familie și în societate. Această inițiativă a avut ca scop nu doar recunoașterea rolului tatălui, ci și promovarea egalității în drepturi dintre părinți. Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei tatălui și a Zilei Mamei a fost adoptată de Senat la 9 iunie 2009 și de Camera Deputaților la 29 septembrie 2009. La nivel internațional, Ziua tatălui este sărbătorită în date diferite, fără să existe o anume tradiție conturată în jurul unei zile anume. Ziua tatălui recunoscută oficial diferă de la țară la țară. În Canada, Marea Britanie și SUA este marcată în cea de-a treia duminică a lunii iunie, în Australia și Noua Zeelandă - în prima duminică din septembrie, iar în Brazilia, în cea de-a doua duminică din luna august.
Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus și primul martir al Bisericii creștine, este sărbătorit astăzi pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun.
În fiecare an, pe 6 decembrie, creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Nicolae. Considerat ocrotitor al tuturor celor nedreptățiți și cunoscut pentru generozitatea sa ieșită din comun, Sf. Nicolae este și mesagerul bucuriei copiilor. În Ajunul sărbătorii, copiii...
Creștinii îi celebrează, sâmbătă, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, cunoscuți drept conducătorii cetelor de îngeri și călăuze ale sufletelor spre Rai. Conform tradiției, în această zi se face pomenirea tuturor morților din familie. Arhanghelul Mihail...
Locuitorii Capitalei, dar și cei care se află în tranzit, participă la mai multe activități organizate cu ocazia Zilelor Bucureștiului. La Primăria Capitalei sunt proiecții de film și expoziții.
”Ziua Tatălui”, celebrată duminică în România! Această zi specială pentru familie este marcată, conform legii adoptate în 2009, în cea de-a doua duminică a lunii mai. Marcarea acestei zile pune în evidență...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

