Date companie
 
 
 
 

Consultări la Cotroceni, între Klaus Iohannis și liderii partidelor parlamentare

RSS Știri
 
 
Data publicării : 28 Ianuarie 2015
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : cotroceni, partide, parlamentare, consultari, lideri, iohannis
 

A doua rundă de discuții între președintele Klaus Iohannis și liderii partidelor parlamentare, la Palatul Cotroceni! De data asta, principalele subiecte puse în discuție au vizat îmbunătățirea legilor electorale și soarta imunității parlamentare. Liderii PSD, PNL, UNPR, PC, UDMR, minorități și PPDD au intrat rând pe rând la consultările de la Cotroceni. Social-democrații propun ca Autoritatea Electorală Permanentă să se ocupe de organizarea alegerilor din diaspora. În plus, vor Parlament bicameral, dar cu mai puțini aleși. Aceste propuneri sunt susținute și de liberali.

VICTOR PONTA, președinte PSD "Ne dorim să repornim cele două comisii, Comisia de modificare a legilor electorale și Comisia de revizuire a Constituției. Noi am propus ca organizarea votului în afara granițelor să fie în atribuțile A.E.P.. Am discutat si am reiterat sprijinul PSD și a grupurilor noastre parlamentare pentru o modificare a regulamentelor celor două Camere, pornind de la solicitarea președintelui, referitoare la proceduri cât mai rapide privind ridicarea imunității parlamentare.”

Partidul Național Liberal vrea, însă, și introducerea votului prin corespondență.

VASILE BLAGA, copreședinte PNL ”Considerăm că cetățenii României, oriunde sunt în ziua votului, trebuie să poată să și voteze și, de aceea, susținem votul prin corespondență. În ceea ce privește legea alegerilor generale trebuie redus semnificativ numărul de parlamentari. Pentru două Camere și pentru un sistem de vot mixt.”

Soluția propusă de PSD privind întocmirea unui registru electoral al românilor care trăiesc în străinătate, a fost susținută și de aleșii UNPR.

EUGEN NICOLICEA, vicepreședinte UNPR ”Am fost primii care au elaborat o propunere legislativă care vizează întocmirea unor liste electorale și, atenție, un punct pe care l-am introdus este acela că aceste listele electorale trebuie actualizate anual, atât din țară, cât și străinătate.”

Acesta este al doilea rând de consultări între șeful statului și liderii formațiunilor parlamentare, după discuțiile din 12 ianuarie, care au avut ca temă încheierea unui acord politic cu scopul asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naționale.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Protest la ușa Palatului Cotroceni ( 12 Iunie 2025 )

    Protest organizat de Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA”, joi, în fața Palatului Cotroceni! Sindicaliștii au ieșit în stradă, pentru a reclama lipsa de transparență a decidenților politici și lipsa unei consultări reale a societății.

  • Nicușor Dan, consultări cu partidele, la Cotroceni ( 28 Mai 2025 )

    Consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni! Reprezentanții partidelor și ai formațiunilor politice s-au întâlnit cu președintele României, Nicușor Dan, pentru a discuta despre situația economică și viitorul Guvern. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că își dorește o consultare mai largă în partid cu privire la intrarea sau nu la guvernare a social-democraților.

  • Nicușor Dan și-a preluat mandatul ( 26 Mai 2025 )

    Nicușor Dan a depus jurământul în plenul reunit al Parlamentului și devine al cincilea președinte al României post-revoluționare. Este primul șef de stat român care vine din rândul societății civile și care câștigă alegerile prezidențiale ca independent.

  • Vot pentru viitorul României ( 18 Mai 2025 )

    Indiferent cât de polarizată este societatea și de opțiunea fiecăruia, românii au mers, duminică, la urne cu dorința ca viitorul președinte să fie mai bun decât cei care au ocupat vremelnic Palatul Cotroceni.

  • STS, vizibil la Palatul Cotroceni ( 25 Aprilie 2025 )

    Tehnologia utilizată pentru susținerea proceselor electorale și asigurarea funcționării infrastructurilor esențiale de comunicații și IT, prezentată de STS, la Palatul Cotroceni! Cu ocazia Porților Deschise la Palatul Cotroceni, Serviciul de Telecomunicații Speciale...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2