Date companie
 
 
 
 

Decizii in CSAT

RSS Știri
 
 
Data publicării : 30 Septembrie 2010
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : traian basescu, ministerul administratiei si internelor
 

Toleranta zero fata de încalcarea legii, inclusiv în situatiile în care se aduce atingere demnitatii si integritatii fizice a personalului Ministerului Administratiei si Internelor. Asta a cerut presedintele Traian Basescu în cadrul sedintei CSAT de la Palatul Cotroceni. Seful statului a precizat ca ministerul trebuie sa intervina în forta în cazul violentelor provocate de clanuri sau grupari din zona crimei organizate.

În domeniul ordinii publice, s-a stabilit ca în perioada 2010–2013 are prioritate intensificarea activitatii împotriva fenomenului infractional, în special asupra criminalitatii organizate si transfrontaliere si terorismului. În cadrul aceleiasi sedinte, grupul de lucru interinstitutional pentru combaterea evaziunii fiscale si-a prezentat rezultatele obtinute în acest sens. S-au instituit masuri asiguratorii asupra unor bunuri cu valoare de aproape 58 de milioane de euro, au fost aplicate contraventii în valoare de circa 18 milioane de euro si confiscate bunuri si numerar în valoare de circa 32 de milioane de euro. În plus s-au instituit obligatii fiscale suplimentare în valoare de 361 de milioane de euro.

O alta tema pe agenda sedintei CSAT s-a referit la pregatirile pentru aderarea României la Spatiul Schengen conform calendarului stabilit. Concluzia a fost ca România si-a respectat toate angajamentele.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Traian Băsescu, din nou la atac ( 16 Aprilie 2016 )

    Traian Băsescu iese din nou la rampă! Într-o postare pe Facebook, fostul șef de stat nu a ezitat să-l atace pe Vasile Blaga. 

  • Elena Udrea, la petrecere cu Traian Băsescu! ( 13 Martie 2016 )

    Elena Udrea, la petrecere cu Traian Băsescu! Fostul ministru al Turismului a mers la Cluj pentru a-l boteza pe cel de-al doilea copil al președintelui filialei locale a Mișcării Populare. La petrecere a participat și fostul șef de stat, Traian Băsescu, care a intrat pe ringul de dans imediat ce s-au auzit acordurile primei melodii. Udrea a fost îmbrăcată într-o rochie neagră scurtă. Fosta blondă de la Cotroceni a și cântat, spre deliciul invitaților.

  • Traian Băsescu anunță că din toamnă se va înscrie în PMP ( 17 August 2015 )

    Fostul șef al statului se întoarce în politică! Anunțul a fost făcut în Alba, unde Traian Băsescu a participat la "Sărbatoarea Mocanilor". El a fost primit cu pâine și sare, însă zeci de localnici l-au și huiduit.

  • Sfârșit de mandat pentru Traian Băsescu ( 20 Decembrie 2014 )

    Sfârșit de mandat pentru președintele jucător Traian Băsescu. De mâine, fotoliul de la Cotroceni va fi ocupat de Klaus Iohannis. Cei zece ani în care România a fost condusă de Traian Băsescu nu au fost lipsiți de evenimente. Mandatele sale au fost presărate cu suspendări, alianțe, despărțiri și o luptă continuă cu premierii Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta, cu care a ajuns într-un război instituțional și politic. A câștigat mai întâi în fața lui Adrian Năstase, în 2004. În 2009 l-a învins pe Mircea Geoană, chiar dacă acesta din urmă își anunțase victoria după sondaje. În 2014 îi predă însă ștafeta, și o țară cu, susținea el, "opțiuni de dreapta", președintelui ales, Klaus Iohannis.

  • Aeronava cu care se întorcea Băsescu de la Bruxelles a aterizat la Sibiu din cauza condițiilor meteo ( 19 Decembrie 2014 )

    Aterizare forțată la Sibiu! Aeronava cu care Traian Băsescu venea de la Bruxelles a aterizat de urgență din cauza condițiilor meteo. Președintele se întorcea, vineri, de la Bruxelles, unde șeful statului a participat la reuniunea Consiliului European.

 
 

Informații utile

 

Curs valutar : Vineri, 26 Mai. 2017

1 USD = 4.0641 RON
0.0108
1 EUR = 4.5573 RON
0.0077
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2