Date companie
 
 
 
 

Președintele Băsescu nu va promulga două legi care au trecut în legislativ

RSS Știri
 
 
Data publicării : 2 Noiembrie 2010
Categorie : Politic | Cuvinte cheie : tva, traian basescu, promulgare, 5%, legi, impozitare pensii
 

Legea privind scăderea TVA la 5% pentru alimentele de bază și cea privind neimpozitarea pensiilor mai mici de doua mii de lei vor face cale întoarsă către Parlament. Președintele Traian Băsescu a anunțat la postul public de televiziune că nu va promulga cele două legi, pentru a îndrepta greșeala făcută în legislativ.

TRAIAN BASESCU - presedintele Romaniei: "Vă pot spune că am avut o discuție în acest sens cu delegația FMI și a UE. I-am asigurat că nu modificăm fiscalitate, ceea ce înseamnă că nu voi promulga legile și îmi voi respecta cuvântul + Eu nu-i pot crede atât de naivi. Dacă dintr-o dată au devenit atât de naivi și neatenți, să probeze când le vine legea în Cameră"

Șeful statului i-a criticat pe parlamentari că habar nu au de legile pe care le votează.


TRAIAN BASESCU - presedintele Romaniei: "când știi că te vede toată presa ce amendamente pui și ce logică ai în susținerea lor, te gândești de zece ori și ai responsabilitate acțiunii tale parlamentare. Așa, doar 10, 15, 20 de oameni care sunt în comisii au habar de legea aia, în rest, parlamentarii nu știu nimic despre legile pe care le voteaza"

Legea privind reducerea la 5 procente a taxei pe valoarea adăugată și cea care scutea de impozit pensiile sub două mii de lei au fost adoptate de Camera Deputaților în urmă cu două săptămâni. Deși actele normative au primit inclusiv girul PD-L, democrat-liberalii au susținut că votul a fost o greșeală.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Val de scumpiri, de mâine ( 31 Iulie 2025 )

    Val de scumpiri, de la 1 august! Românii vor plăti mai mult pentru toate serviciile și produsele pe care le vor cumpăra. Începând de vineri, TVA-ul general crește la 21%, față de 19%, iar cota redusă va fi 11%, față de 9%, pentru categorii precum alimente, cărți și medicamente.

  • Traian Băsescu a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei ( 11 August 2020 )

    Lupta pentru fotoliul de primar al Capitalei se întețește! Dacă până acum își anunțaseră candidatura Gabriela Firea, Nicușor Dan și Călin Popescu Tăriceanu, a venit și rândul lui Traian Băsescu să intre în cursă.

  • Băsescu vrea legalizarea prostituției, Turcescu și Ivan se opun ( 23 August 2019 )

    Ideea legalizării prostituției naște noi controverse! Fostul președinte Traian Băsescu a susținut la un post de televiziune legalizarea prostituției, pentru diminuarea fenomenului de trafic de persoane. 

  • Soția și copiii lui Gheorghe Dincă, audiați de procurorii DIICOT ( 22 August 2019 )

    Familia lui Gheorghe Dincă a fost audiată de către procurorii DIICOT! Soția presupusului criminal din tragedia de la Caracal, împreună cu cei trei copii, au stat în fața anchetatorilor mai bine de trei ore și au dat declarații referitoare la cazul în care este implicat Gheorghe Dincă. 

  • Guvernul a redus TVA la produsele bio și a reglementat contribuțiile la sănătate ( 14 Mai 2019 )

    Taxe mai mici pentru produsele sănătoase! Guvernul României anunță că va reduce TVA-ul de la 9% la 5% pentru produsele alimentare montane, bio și tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2