Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre poltisti

RSS Știri
 

 
  • Un tir a distrus două semafoare, în Suceava din 6 Decembrie 2013 in categoria Social - economic

    Semafoare doborâte de un tir, în Suceava. Șoferul a intrat cu autotrenul în oraș, deși, în mod normal, ar fi trebuit sã ocolească pe centură. Martorii spun cã bãrbatul a coborât din tirul care transporta alte vehicule și a vãzut că a distrus dispozitivele de semnalizare, dar și-a continuat drumul. Când a fost oprit de polițiști, le-a spus cã nu a observat nimic. Oamenii au sunat la poliție și au anunțat ce s-a întâmplat.

  • Poltrivit bilanțului I.G.P.R., infracționalitatea a scăzut în prima jumătate a anului din 22 Iulie 2013 in categoria Social - economic

    Scade infracționalitatea! Peste 50.000 de infracțiuni, desoperite de politisti în primele sașe luni ale anului! Potrivit oficialilor din Inspectoratul General al Politiei Romane, asta înseamnă că abaterile de calea cea dreaptă au fost cu peste un procent mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit bilanțului prezentat de I.G.P.R., în aceeași perioadă, au fost înregistrată o reducere de peste 13 la sută a infracțiunilor contra persoanei...

  • Atentat cu bombă artizanală, la Universitatea din Iasi din 8 Iulie 2013 in categoria Social - economic

    Atentat cu bombă artizanală, la Facultatea de Telecomunicații din Iaș, executat de un bărbat în vârstă de 38 de ani. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 9.00, individul a intrat într-o salã unde avea loc examenul de licențã și a detonat o bombã pe care o avea în rucsacul din spate. Atentatorul a fost rãnit ușor. La fața locului s-au deplasat o echipă din cadrul Brigăzii Antitero, însoțită de ploițiști și de ofițeri S.R.I.. Specialiștii în antiterorism...

  • Bataie între polițiști și un grup de tineri petrecăreți, la Galați din 11 Mai 2013 in categoria Social - economic

    Bătaie și la Galați, între polițiști și un grup de tineri! Aceștia din urmă susțin că oamenii legii i-au agresat fără motiv, când se întorceau de la o petrecere. În replică, polițiștii spun că au intervenit din cauză că tinerii, aflați în stare avansată de ebrietate, făceau scandal după ce au petrecut într-un club întreaga noapte. Trei dintre petrecăreți au ajuns pe mâna medicilor, la Unitatea de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean Galați.

  • Traficanții de mașini de lux, din București și din Ilfov, reținuți de polițiști din 25 Septembrie 2012 in categoria Social - economic

    Mai multe persoane, suspectate că ar fi implicate într-o retea de traficanți de autoturisme, au fost ridicate de polițisti și duse la Serviciul Furturi Auto Ilfov, pentru audieri. Printre suspecți se numără și Viorel Bãnuțiu, fost candidat la Primãria Ghimpați. Potrivit anchetatorilor, suspecții cumpãrau masini de lux în leasing, pe care ulterior le reînmatriculau cu documente false și le vindeau unor cumpărători de bună-credință, pentru a li se pierde urma.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2