Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre receptie

RSS Știri
 

 
  • Spital proaspăt renovat, cu tavanul căzut după o lucrare de mântuială din 29 Iunie 2016 in categoria Social - economic

    Investiție de mântuială într-un spital din Timișoara! În secția de primiri urgențe abia inaugurată a Spitalului Municipal din orașul de pe Bega a căzut tavanul și plouă. Panglica secției în care s-au investit circa 840.000 de euro a fost tăiată la începului lunii iunie. Lucrarea de mântuială a cedat la primele ploi serioase.

  • Iohannis a participat la recepția organizată de ambasada Statelor Unite din 3 Iulie 2015 in categoria Social - economic

    Puterea si opoziția, la aceeași masă în curtea ambasadei Statelor Unite. Și aceasta, cu ocazia zilei naționale a Americii. Premierul interimar, Gabriel Oprea, a stat împreună cu liderul opoziției, Vasile Blaga. Celor doi li s-au alăturat șefii serviciilor secrete, dar și alți membri din guvern. În așteptarea discursurilor, reprezentanții Guvernului și liderii PNL s-au salutat cordial.

  • Ziua Națională a Danemarcei, sărbătorită și la București din 8 Iunie 2013 in categoria Social - economic

    Sărbătoare daneză, în România! Ziua Națională a Danemarcei, sărbătorită, în fiecare an, la 5 iunie, când este aniversată nașterea constituției daneze, a fost marcată, vineri, și la București. Ambasada Regatului Danemarcei a organizat o recepție, la care au fost prezenți oaspeți marcanți din mediul diplomatic și de afaceri, dar și din partea guvernului țării noastre. Recepția a început cu intonarea imnului de stat al Danemarcei și al României...

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2