Un incendiu puternic a semănat panicã, joi, pe Șoseaua Alexandriei, la ieșirea din București. O casã a luat foc și, în scurt timp, flãcãrile s-au extins la alte trei imobile, din vecinãtate. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale cu apã și spumã. Incendiul a izbucnit de la un tub de oxigen, aflat la dispoziția unui bolnav. Casa de la care a pornit incendiul s-a făcut scrum. La celelalte trei imobile, au ars doar acoperișurile.
Accident foarte grav de circulație, vineri-dimineață, pe Șoseaua de Centurã a Capitalei. Un om a murit și alți trei au fost rãniți, după ce un autoturism a intrat, cu toată viteza, într-o mașină care transporta medicamente. Potrivit anchetatorilor, accidentul ar fi fost cauzat de neglijența unuia dintre șoferi. A fost nevoie de intervenția echipelor de descarcerare, pentru a-l scoate pe unul dintre răniți din carcasa care îl ținea prizonier.
Patru oameni au fost răniți într-un accident produs pe Șoseaua Colentina din Capitală. Vinovată este o soferita, care a pierdut controlul volanului si a lovit alte două automobile. Șoferița riscă acum să se aleagă cu dosar penal.
Un autoturism și o mașină de poliție, care făcea parte dintr-o coloană oficială, s-au ciocnit violent pe Soseaua Colentina din București. In urma accidentului, doi polițiști și un tânăr au ajuns la spital. Martorii au povestit că au vazut cum o autospecială de poliție a venit în urma coloanei oficiale, a trecut pe culoarea roșie și a intrat in coliziune cu un autoturism.
O tânără care traversa neregulamentar strada a fost lovită mortal de o mașină, pe Șoseaua Colentina. Ambulanța a sosit imediat la locul accidentului si victima fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca, însă nu a supraviețuit din cauza rănilor grave. Martorii spun că șoferul a facut tot posibilul sa evite accidentul, dar nu a reusit.
Incendiul violent produs, vineri, pe Șoseaua Chitila din Sectorul 1 al Capitalei, a afectat total sau parțial patru case, un service auto și două mașini. Pe lângă bilanțul dezastrului, pompierii au dat publicitații și primele rezultate ale anchetei referitoare la cauzele incendiului. Flăcările au pornit, se pare, de la o afumătoare de carne improvizată într-o magazie.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019