Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre torte

RSS Știri
 

 
  • Foc de artificii și retragere cu torțe, de Ziua Națională a României din 2 Decembrie 2013 in categoria Social - economic

    Ziua Națională a României s-a încheiat cu o defilare de excepție și cu un superb foc de artificii. La tradiționala retragere cu torțe a gãrzii de onoare, care a început în dreptul Cercului Militar, s-au adunat mii de bucureșteni, care s-au alăturat militarilor. Militarii Regimentului 30 au făcut câteva demonstrații de mãiestrie, spre încântarea celor mici. Pe tot parcursul defilãrii , au fost aplaudați, inclusiv de la balcoane.

  • Ziua Brigăzii Vanatori de Munte "Sarmisegetuza", la Brașov din 2 Iulie 2013 in categoria Social - economic

    Brigada Vânãtori de Munte "Sarmisegetuza", din Brașov, a împlinit 90 de ani! La ceas aniversar, militarii au defilat prin Piața Sfatului, în muzică de fanfară, și au participat la ceremonii religioase. Mulți dintre militarii Brigăzii Vânători de Munte au participat la zeci de misiuni în Afganistan, Irak și Kosovo. Brigada Vânãtori de Munte "Sarmisegetuza" a încheiat aniversarea celor 90 de ani de existențã cu o defilare cu torțe în centrul Brașovului.

  • Militarii români au încheiat paradele de 1 Decembrie cu torțele în mâini din 2 Decembrie 2012 in categoria Social - economic

    Militarii români mobilizați pentru paradele de 1 Decembrie, au defilat, la finalul ceremoniilor, cu torțele în mâini, spre deliciul miilor de curioși, care au ieșit pe străzi.

  • PUSI LA ZID! din 20 Septembrie 2011 in categoria Sport

    Conducerea clubului din Stefan cel Mare isi  acuza propriii suporteri de premeditare in cazul tortelor aruncate pe teren in timpul partidei cu Rapid.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2