Bugetarii vor fi nevoiti să se multumeasca in 2011 cu 15 procente in plus la salariu. Asta prevede legea bugetului de stat, care a și fost promulgată de președintele Traian Băsescu. Asta dupa ce Curtea Constitutionala a respins sesizarile opozitiei in cazul legilor care vizeazã salarizarea bugetarilor, bugetul pe 2011 si ordonanta referitoare la creditele populatiei.
BOGDAN HOSSU - presedinte CNS Cartel Alfa: "CCR a avizat o chestiune care este în contradictie cu prevederile articolului 53! Asta înseamnã cã în orice moment se poate constitui ca o stare de crizã si sã se justifice orice reducere de salariu pentru tot sectorul bugetar!"
Legile salarizãrii si bugetul de stat pe 2011 sunt esentiale, pentru că România sã primească următoarea tranșă de bani la FMI. Si Ordonanța 50 privind contractele de creditare a fost declaratã constitutională. Aceasta nu este aplicabila contractelor în derulare, cu exceptia comisioanelor de rambursare anticipatã, care rãmân zero, refinantarea se negociazã, iar CAR-urile nu vor intra sub incidenta legii.
Un nou protest al bugetarilor față de măsurile guvernului Bolojan, în Capitală! Câteva sute de angajați din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au protestat, în fața Guvernului. ”Spor tăiat, respect furat”, ”Vrem echitate, nu privilegii de șefi”, ”AFIR nu e de tăiat”, ”Executăm, dar suntem executați” au fost câteva dintre mesajele purtate de participanți.
Bugetarii sunt revoltați de aplicarea măsurii de tăiere a sporurilor. Pentru a doua zi consecutiv, angajații Ministerului Finanțelor au protestat spontan față de adoptarea Ordonanței de Urgență care plafonează la 300 de lei brut sporul pentru condiții vătămătoare.
Vești bune pentru bugetari! Cei care lucrează în sistemul public se vor bucura de două zile libere în plus, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe 27 decembrie, respectiv 3 ianuarie.
Salarii generoase, în administrația publică și în Apărare! Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, anumiți funcționari publici câștigă, în medie, cu 58% peste salariile angajaților din restul economiei. Chiar dacă, în ultimii ani, creșterile...
Bugetarii se vor întoarce maine la serviciu, după vacanța de sărbători, următoarea zi de sărbătoare legală fiind în 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române. În schimb, elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal își continuă vacanța începută în 22 decembrie 2018.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019