Colegiul Medicilor a deschis o anchetă în cazul chirurgului de la Spitalul de Pediatrie din Brașov, acuzat de malpraxis, după ce a operat genunchiul sănătos al unui copil în vârstă de șapte ani. Băiatul avea nevoie de o intervenție, pentru scoaterea unei tije de la piciorul stâng.
AMBIANȚĂ "Minorul Dorca Mihai, de 7 ani, prezintă, la nivelul genunchiului drept, o incizie chirugicală, nejustificată din punct de vedere medical. Apreciem că necesită 14-15 zile de îngrijiri medicale."
Imediat după operație, ortopedul și-a recunoscut greșeala în fața părinților copilului.
OVIDIU DORCA, tatăl copilului "A venit la salon medicul și i-a spus, foarte indiferent: ”am făcut o gafă”. Zice: ”l-am tăiat la piciorul sănătos, pentru că așa mi-a fost pregătit”! Acum, Doamne ferește, dacă era dat cu tinctură la gât, îi tăia gâtul?"
MARCEL ALBEAN, purtător de cuvânt, Spitalul de Pediatrie Brașov "Copilul nu are nicio consecință, după această incizie. E doar o cicatrice. După două-trei luni, dispare complet. A fost o greșeală, că nu e corect să faci incizie."
După ce și-a dat seama de greșeală, medicul a intervenit și la piciorul stâng. Părinții au sesizat, însă, Colegiul Medicilor din Brașov.
GABRIEL MORAR, președinte, Colegiul Medicilor Brașov "Acțiunea de cercetare este în curs. Probabil, în 2 săptămâni vom avea răspunsul comisiei de disciplină."
Dacă va fi găsit vinovat, medicul riscă sancțiuni, de la avertisment, până la ridicarea dreptului de liberă practică.
Descoperire tragică, într-un canal din Mărășești, județul Vrancea! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Polițiștii vrânceni au fost sesizați prin apel la serviciul unic de urgență 112, sâmbătă-seară, cu privire...
Explozie urmată de incendiu și soldată cu o persoană rănită, joi, într-o casă din Timișoara! Pompierii au fost alertați cu doar câteva minute înainte de ora 11:00. La fața locului au ajuns rapid echipajele din cadrul Inspectoratului pentru...
Tragedie, într-o familie din Vaslui! Vă avertizăm că urmează informații cu impact emoțional. Un copilaș, în vârstă de un an și cinci luni, a murit electrocutat, marți-seară, după ce ar fi atins un spot luminos de pe un spațiu verde din centrul orașului.
Tragedie în localitatea Matei din județul Bistrița-Năsăud! Vă avertizăm că urmează informații și imagini cu impact emoțional. Un copil de cinci ani a murit, după ce a căzut într-o fosă septică.
A 28-a ediție a Concursului Național de Comunicări Științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina Geografie, este în desfășurare, la Colegiul Tehnologic ”Viaceslav Harnaj” din București. Anul acesta, la concurs participă 105 liceeni, din...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

