Date companie
 
 
 
 

Colectiv: Pedepse grele pentru patroni și funcționari

RSS Știri
 
 
Data publicării : 16 Decembrie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : colectiv, sentinte
 

4 ani mai târziu au venit condamnările în cazul Colectiv, în urma căruia 64 de tineri și-au pierdut viața. Sentințe grele pentru patronii clublui dar și pentru administratora firmei de artificii sau pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București care au verificat localul, fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor de securitate la incendiu. Astfel, foștii patroni ai clubului Colectiv, George Anastasescu, Costin Mincu, și Paul Gancea au primit pedepse de câte 11 ani și opt luni de închisoare. Și fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat la opt ani și șase luni. De asemenea, timp de cinci ani acesta nu poate beneficia de mai multe drepturi. Magistrații Tribunalului București au mai decis ca fosta angajată a Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu, să fie condamnată la opt ani de închisoare cu executare. Pedepse cu închisoare au primit și administratorul firmei de artificii, Daniela Niță, condamnată la 12 ani și opt luni, pirotehnisul Zaharia Viorel, condamnat la nouă ani și opt luni în spatele gratiilor, pirotehnistul Moise Marian, condamnat la 10 ani, patronul firmei de artificii, Cristian Niță, la trei ani și jumătate de închisoare. Pompierii Antonina Radu și George Petrică Matei au primit pedepse de câte nouă ani și două luni. Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea și Ramona Moțoc au primit pedepse cu închisoare de șapte, respectiv trei ani. De asemenea, condamnate au fost și firma clubului Colectiv și cea de artificii. Totodată, judecătorii au stabilit plata mai multor daune morale, în valoare de 50 de milioane de euro. O parte din bani vor merge către unitățile spitalicești care i-au tratat pe răniți.

TORA APETRII, reporter

"Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi contestată în 10 zile. De altfel, procurorii ceruseră pedepse cuprinse între 12 și 15 ani de detenție în acest dosar și amenzi maxime pentru firmele implicate. Unul dintre supraviețuitorii de la Clubul Colectiv, Adrian Albu, consideră că pedepsele date de judecători sunt „foarte ușoare”, și crede că suntem departe de a vedea că se face dreptate."

Tragedia din clubul bucureștean Colectiv a avut loc în 30 octombrie 2015. În urma incendiului, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi numărul victimelor a ajuns la 64. Un supraviețuitor din Colectiv s-a sinucis la un an și jumătate după incendiu. Iubita sa decedase în seara sinistrului.


Colectiv: Pedepse grele pentru patroni și funcționari

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Tratamentele victimelor de la Colectiv, asigurate de stat ( 4 Februarie 2020 )

    Statul român ar putea plăti tratamentele victimelor incendiului de la Colectiv pe durata întregii vieți a acestora, atât în țară cât și în străinătate. Plenul Senatului a aprobat propunerea legislativă referitoare la acordarea...

  • Noi imagini de la tragedia din Clubul ”Colectiv” ( 24 Octombrie 2019 )

     Imagini șocante de la tragedia din clubul Colectiv, ținute ascunse patru ani, au ieșit la iveală! Scenele care surprind primele minute ale intervenției echipelor Inspectoratului pentu Situații de Urgență au fost filmate...

  • Reacția autorităților, în urma apariției noilor imagini de la ”Colectiv” ( 24 Octombrie 2019 )

    Nu au fost identificate indicii care să dovedească încălcări ale procedurii de intervenție la tragedia din Clubul Colectiv. Asta a declarat colonelul Cristian Radu, prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, după apariția...

  • Federația ”Solidaritatea Sanitară” amenință cu proteste ( 2 Iulie 2019 )

    După actori, și cadrele medicale anunță că vor ieși în stradă! Federația ”Solidaritatea Sanitară”, care reunește majoritatea sindicatelor din domeniul Sănătății, a decis declanșarea unui program de acțiuni de protest, în semn de...

  • Greva generală de la metrou, suspendată ( 20 Noiembrie 2018 )

    Sindicaliștii de la metrou suspendă greva generală, programată să înceapă miercuri și care ar fi urmat să se desfășoare pe perioadă nedeterminată, între orele 4.00 și 16.00. Motivul: înainte de a protesta, ei ar vrea să negocieze...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2