Date companie
 
 
 
 

Inceput de an școlar cu intonarea Imnului Național

RSS Știri
 
 
Data publicării : 12 Septembrie 2011
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : daniel funeriu, Imnul National, deschiderea anului scolar
 

Imnul Național a răsunat dimineață la deschiderea noului an școlar, la festivitatea la care a participat ministrul Educației. Daniel Funeriu, prezent la o scoala generala din sectorul 2 al Capitalei, ceruse ca imnul să se audă luni în fiecare unitate de invatamant.

AMBIANȚĂ (Intonarea Imnului)

Măsura vine după ce președintele Traian Băsescu a cerut în mod special intonarea imnului in scoli, in urma incidentului de la meciul de fotbal România-Franța.

DANIEL FUNERIU, ministrul Educației: ``Am cerut inspectoratului scolar ca în toate scolile din România sã se înceapã cu intonarea imnului national, atât în ceea ce priveste melodia, cât si versurile, cel putin cele patru strofe obligatorii."

Potrivit ministrului Educației, aproape toate cele 300 de mii de posturi de cadre didactice sunt acoperite, iar 80% dintre profesorii care vor preda anul acesta sunt titulari.

DANIEL FUNERIU, ministrul Educației: "Pentru elevi, sã fiti bineveniti în scoala româneascã! Vã asteaptã momente de neuitat! Pentru pãrinti, vã rog sã vã implicati în viata scolii! Pentru cadrele didactice am un singur cuvânt: Vã multumesc pentru ce ati fãcut si vã asigur cã Ministerul Educatiei vã este alãturi! Declar deschis acest an școlar!"

Daniel Funeriu sustine că peste 92% dintre elevi vor învăța în școli autorizate din punct de vedere sanitar si că toți școlarii de clasa întâi vor primi manuale noi.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Porc lovit de avion, pe pista Aeroportului Internațional Iași ( 1 Octombrie 2011 )

    Emoții pentru ministrul Educației, Daniel Funeriu, și pentru ceilalți 67 de pasageri ai avionului care, la aterizarea pe Aeroportul Internațional Iași, a lovit un porc mistreț, apărut ca din senin pe pistă. La momenul impactului, aeronava rula cu viteza de 150 de kilometri pe oră, dar, din fericire, nu au existat victime. 

  • Daniel Funeriu: "Concepția USL despre Educație, vă spun eu care este: vorbe goale!" ( 5 Iunie 2011 )

    Prezent la Convenția tinerilor democrat-liberali, ministrul Educației, Daniel Funeriu, a criticat întâlnirea Opoziției pentru lansarea programului pe Educație.

  • Proiectul plafonării salariilor în învățământ, aproape de asumare ( 5 Aprilie 2011 )

    Coaliția de la putere a mandatat Guvernul să-si asume răspunderea pe legea plafonării salariilor in cazul profesorilor. Proiectul legislativ a fost deja discutat de Executiv într-o primă lectură. Ministrul Educației susține că legea introduce echitatea în sistemul plăților din învățământ.

  • Se caută soluții pentru problemele dascălilor din Suceava și Botoșani ( 27 Martie 2011 )

    Autoritățile caută soluții pentru a rezolva problemele dascălilor din Botoșani și Suceava, susține ministrul Educației, Daniel Funeriu. Pentru că nu și-au mai primit salariile aferente lunii februarie, profesorii din mai multe școli nu au mai intrat la cursuri, în ultimele două săptămâni.

  • Studenții din ANOSR își continuă protestele ( 2 Martie 2011 )

    Alianța Națională a Organizațiilor Studențești continuă protestele inedite în centrele universitare din țară. Arborarea de bannere și cearșafuri albe la geamurile și balcoanele căminelor studențești, dar si pe fațadele universităților, sunt metodele prin care tinerii protestează la adresa ministrului Educatiei, Daniel Funeriu. Nu lipsesc mesajele ironice, asa cum s-a intamplat la Galati.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2