Descoperire șocantă într-o locuință din Cluj-Napoca! Două femei, mamă și fiică au fost găsite moarte. O rudă a mers speriată la ele acasă pentru că nu răspundeau la telefon. Cele două erau întinse pe pat, îmbracate în pijamale. Femeia a anunțat imediat poliția.
VOX: "Seara am vorbit cu ea. Se simțea foarte bine."
Cele două femei, de 68 și 44 de ani locuiau împreună. Cel mai probabil, ele au murit în urmă cu mai multe zile.
Trupurile celor două au fost transportate la Institutul de Medicină Legala pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii veniți la fața locului susțin că niciuna dintre victime nu prezenta urme de violență pe corp și bănuiesc că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Aceștia au deschis o ancheta și încearcă să afle cu exactitate cum au murit.
Este Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor. În fiecare an, pe 25 noiembrie, este marcată în toată lumea prin manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate asupra femeilor.
Peste 2.000 de oameni au participat, sâmbătă, în București, la marsul "Împreuna Pentru Siguranța Femeilor", în semn de solidaritate cu femeile victime ale violenței și pentru a menține presiunea publică necesară...
”Crime has no gender”, o campanie cu miză puternică în combaterea infracționalității, campanie în care sunt implicate 21 de state! Autoritățile judiciare din cele 21 de state, implicate în campania ”Crime has no gender”, au...
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și o cunoscută companie farmaceutică lansează lupta împotriva cancerului de sân, în cadrul campaniei ”Are nevoie de tine. Vorbește cu EA”! Organizatorii și voluntarii implicați...
Româncele se simt discriminate la serviciu! Trei din patru femei consideră că munca lor este apreciată mai puțin, comparativ cu cea a bărbaților, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019