Date companie
 
 
 
 

Maternitatea din Brașov, la un pas de colaps

RSS Știri
 
 
Data publicării : 14 Mai 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : maternitate, brasov
 

Brașovul riscă să rămână fără maternitate. Și aceasta pentru că materialele sanitare și substanțele care îi țin în viațã pe bebelușii nãscuți prematur sunt pe terminate, iar fondurile pentru cumpãrarea altora sunt insuficiente. Medicii spun cã dacã nu vor primi finanțare, unitatea sanitarã ar putea să fie închisă.

AMBIANTA- In acest moment consumabilele ne mai ajung aprox o luna, doua, in functie de nr de bebelusi nascuti prematur care o sa ne vina.

CRISTIANA PETRE, asistentă: Este foarte greu, pt ca acesti copii sunt f fragili, f vulnerabili, au nevoie de toata atentia din lume, iar in mom in care ramanem fara aceste materiale, aceste consumabile suntem puse in situatia de a improviza, de a gasi solutii pt a leacorda tot sprijinul, tot ajutorul de care au nevoie.

dr. OLIMPIA PETRESCU, medic Brașov: Anual exista costuri in privinta senzorilor de oxigen, in privinta senzorilor de temperatura, in privinta circuitelor de umiditate. pt ca daca toate aceste lucruri nu functioneaza corect incubatorul nu-si mai indeplineste functia, deci copiii nu pot fi ingrijiti intr-o cutiuta

Ministerul Sãnãtãții finanțeazã programe naționale pentru salvarea bebelușilor nãscuți prematur. Sumele sunt însã de patru ori mai mici decât necesarul în maternitate.

dr. Mircea Preda, manager spital: Finantarea a fost in jur de 400 de mii de lei pe toti anii precedenti, anul acesta din pacate s-a primit 100 de mii de lei...riscul principal este de a se inchide maternitatea.

În acest moment, datoriile spitalului se ridicã la peste 800 de mii de lei.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Vedete la Zoo ( 4 August 2021 )

    Primii pui de panda roșu născuți în România, la Grădina Zoologică din Brașov, au fost prezentați publicului, la opt săptămâni de la naștere. Sunt puii lui Peggy și Benji, singurele exemplare de panda roșu din țara noastră. Micuții au trecut cu bine de perioada critică, iar acum se dezvoltă normal.

  • 12 persoane, reținute în urma perchezițiilor în spitalele suport COVID din Brașov și Harghita ( 4 Decembrie 2020 )

    12 persoane, printre care și șeful Biroului de Operațiuni Speciale Brașov, au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate, joi, în patru spitale suport COVID din municipiul Brașov și din județul Harghita. Procurorii anticorupție...

  • Cazuri de toxiinfecție alimentară, după o petrecere de botez ( 9 Februarie 2020 )

    De la petrecerea de botez, la spital! 11 persoane, printre care un copil, au făcut toxiinfecție alimentară, după ce au consumat din preparatele servite la un botez organizat într-un local din Feldioara, județul Brașov.

  • Un bărbat cu bebelușul în brațe a căzut de la etajul zece al blocului în care locuia ( 30 Ianuarie 2020 )

    Tragedie cumplită în Brașov! Un bărbat de 37 de ani s-a aruncat de la etajul 10, cu bebelușul în brațe. Potrivit presei locale, în această dimineață, bărbatul a ieșit pe balcon și s-a aruncat în gol, ținând în brațe...

  • Albumul „Istorii din `89 în benzi desenate”, lansat la Brașov ( 24 Decembrie 2019 )

    Primul album de benzi desenate despre momentul Revoluției din Decembrie 1989, lansat la Brașov! „Istorii din `89 în benzi desenate” este titlul albumului lansat, la împlinirea a 30 de ani de la Revoluție, la Muzeul de Istorie Brașov.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2