Date companie
 
 
 
 

Numărul de revoluționari cu indemnizații, estimat de Guvern să scadă de la 20.000 la sub 5.000

RSS Știri
 
 
Data publicării : 10 Februarie 2015
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : revolutionari
 

Numărul revoluționarilor care vor primi indemnizații se va reduce drastic, de la 20.000 la doar 5000. Și asta în urma unei decizii a Guvernului, care a stabilit că de indemnizația de revoluționar pot beneficia doar cei dețin titlul de "Luptător cu Rol Determinant." Acest titlu este acordat celor care, în perioada 14-22 decembrie 1989, au avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției, și-au pus viața în pericol și au apărat obiectivele de importanță deosebită, DOAR în localitățile în care au fost persoane ucise, rănite sau reținute. Astfel, indemnizații vor primi cei care, la Revoluție, au participat la acțiuni de stradă în București, Timișoara, Caransebeș, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureș și Cluj–Napoca. Ceilalți vor fi obligați să prezinte documente emise de către Parchet sau să conteste procedura. La 25 de ani de la Revoluție, vicepremierul Gabriel Oprea a fost decorat pentru că a susținut proiectele unei asociații care comemorează victimele din `89.

AMBIANȚĂ: Oprea și președintele, decorații

GABRIEL OPREA, ministrul Afacerilor Interne: "Sunt, de asemenea, onorat și mândru să primesc medalia aniversară a revoluției Române la împlinirea unui sfert de veac de la revoluție din partea unor oameni care mențin vie memoria Revoluției (...) Am fost unul dintre susținătorii înființării Asociației, am contribuit la realizarea unor proiecte a instituției. (...) Vă asigur că atât eu și colegii mei apreciem onoarea pe care ne-ați făcut-o la 25 de ani de la revoluția Română."

La rândul lui, ministrul l-a decorat pe președintele asociației cu cea mai importantă distincție, Placheta de Onoare.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Decizie definitivă în ”afacerea” cu certificatele revoluționarilor ( 13 Iulie 2018 )

    Decizie definitivă în dosarul certificatelor de revolutionar. Înalta Curte a dat condamnări cu suspendare si a confiscat 9,4 milioane de lei. Fostul secretar de stat pe problemele revolutionarilor, George Costin, a fost condamnat...

  • Revoluționarii au protestat la Guvern, din cauză că le-au fost reduse drepturile ( 19 Mai 2014 )

    Zeci de revoluționari au protestat, luni, în fața Guvernului. Aceștia reclamă neacordarea tuturor indemnizațiilor prevăzute de Legea 341/2004 a recunoștinței față de luptătorii Revoluției și au anunțat că vor organiza zilnic manifestații pentru a cere Executivului respectarea acestei legi. Ei au venit cu steaguri ale Revoluției, pe care au prins panglici negre de doliu. O delegație a protestatarilor...

  • Protest cu bataie, intre revolutionari si jandarmi, in Piata Universitatii ( 7 Decembrie 2011 )

    Sute de revoluționari din toată țara au protestat, miercuri, în Piața Universității. Ei sunt nemultumiti de măsurile adoptate recent de Guvern, de tăiere a indemnizației de revoluționar, dar si de înghețare a pensiilor și salariilor. În plus, revoluționarii cer organizarea de alegeri anticipate. La acțiune au participat reprezentanți ai Blocului Național al Revoluționarilor, unde președinte de onoare este Ion Iliescu.

  • Revoluționarii au pichetat, pentru a doua zi, sediul Guvernului ( 19 Iulie 2011 )

    Revolutionarii s-au strâns, pentru a doua zi, în fața Guvernului. Ei îi cer premierului sã nu le taie îndemnizatiile. Luni, din cauza agendei încãrcate, Emil Boc i-a trimis sã stea de vorbã cu un secretar de stat. Nemultumiti, oamenii spun cã vor protesta zilnic în fața Palatului Victoria, pânã când seful Executivului îsi va face timp pentru ei.

  • Executia soților Ceaușecu continuă să facă valuri ( 10 Decembrie 2010 )

    Fostul președinte al României, Ion Iliescu, este acuzat de revoluționari că a vrut să-i salveze de la pedeapsa capitală pe Elena și Nicolae Ceaușescu. Potrivit unui presupus decret semnat de fostul șef al statului, pe 25 decembrie 1989, pedeapsa capitală ar fi trebuit comutată în detenție pe viață. Iliescu spune însă că documentul este o "făcătură ordinară" și că totul este o provocare.

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2