Date companie
 
 
 
 

Saloanele, cabinetele stomatologice și muzeele, deschise din 15 mai

RSS Știri
 
 
Data publicării : 4 Mai 2020
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : alerta, Klaus Iohannis
 

Starea de urgență nu va fi prelungită după 15 mai însă, după această dată, țara noastră va fi în stare de alertă! Anunțul a fost făcut de către președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul unei noi declarații de presă.

KLAUS IOHANNIS, președintele României

"Starea de urgență nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgență și în acest fel, data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgență. Începând din 15 mai, pentru a ține, evident, epidemia sub control, vom intra într-o așa-numită stare de alertă, deci starea de urgență va fi înlocuită de starea de alertă. Situația nu s-a îmbunătățit încă. Deci, nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem într-o normalitate. Din păcate, epidemia nu a trecut. Ați observat, cu siguranță, din comunicările publice că am avut și astăzi iarăși peste 300 de persoane care au fost testate pozitiv și, în acest fel, nu putem să spunem că boala a trecut. Însă, la un moment dat, trebuie să mergem mai departe și acest mai departe se concretizează în forma de organizată, trecând de la starea de urgență la stare de alertă."

Șeful statului a anunțat și ce restricții vor fi ridicate începând cu data de 15 mai.

KLAUS IOHANNIS, președintele României

"După 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă, dar este clar, nu e bine să exagerăm. Deplasările să se facă atunci când sunt necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem. Din 15 mai, vom avea, de exemplu, la dispoziție iarăși saloanele de îngrijire personală, deci se vor redeschide saloanele de coafură, frizerie, și așa mai departe. De asemenea, din 15 mai, se vor redeschide cabinetele stomatologice. Tot din 15 mai se vor redeschide muzeele."

Klaus Iohannis le-a mai amintit românilor că începând cu 15 mai, vor fi obligați să poarte mască de protecție atunci când se află în spații publice închise sau în mijloacele de transport în comun. Totodată, șeful statului a mai precizat că relaxarea restricțiilor se va face treptat, din două în două săptămâni, astfel că următorul pas de ridicare a restricțiilor ar putea veni la începutul lunii iunie.


Saloanele, cabinetele stomatologice și muzeele, deschise din 15 mai

« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Festivalul comunității săsești ( 1 August 2021 )

    Klaus Iohannis, prezent la festivalul comunității săsești din România! Șeful statului a declarat, la cea de-a IX-a ediție a evenimentului „Săptămâna Haferland”, organizată în satul Criț din județul Brașov, că desfășurarea festivalului reprezintă, pe de-o parte, un pas spre normalitate și pe de altă parte, întărirea cooperării dintre România și Germania.

  • Clotilde Armand vrea stare de alertă în Sectorul 1, din cauza gunoaielor ( 4 Iunie 2021 )

    Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, solicită Prefecturii București declararea stării de alertă în Sectorul 1, din cauza crizei gunoaielor. Potrivit prefectului Alin Stoica, o decizie privind convocarea...

  • Klaus Iohannis a mers cu bicicleta la Palatul Cotroceni ( 23 Aprilie 2021 )

    Șeful statului, pe bicicletă, spre Palatul Cotroceni! Klaus Iohannis s-a alăturat campaniei "Vinerea verde", inițiată de Ministerul Mediului, și a ales să vină cu bicicleta la serviciu.

  • Klaus Iohannis susține că românii au motive de a spera la normalitate ( 7 Aprilie 2021 )

    Mesaj optimist, de la Cotroceni! Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de încurajare, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, în ceea ce privește revenirea la normalitate.

  • Percheziții în dosarul măștilor neconforme cumpărate de UNIFARM ( 3 Februarie 2021 )

    Cinci percheziții au avut loc în București și Ilfov într-un dosar cu acuzații de înșelăciune, abuz în serviciu și fals în declarații, toate în legătură cu achiziționarea de către compania națională UNIFARM de măști medicale...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2