Date companie
 
 
 
 

Scandal de Ziua Aviației Române

RSS Știri
 
 
Data publicării : 20 Iulie 2017
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : scandal, aviatie
 

Scandal de Ziua Aviației Române! Evenimentul a fost sărbătorit cu mare fast în Capitală, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor, unde a avut loc o ceremonie militară și religioasă cu depuneri de coroane de flori. N-au fost invitate însă Administrația Prezidențială, precum și alte instituții publice centrale.

În apărarea sa, Ministerul arată, într-un comunicat de presă, că a fost vorba despre o "eroare". Totodată, se precizează că ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a dispus în regim de urgență luarea măsurilor necesare eliminării "disfuncționalităților birocratice", care au condus la această situație, fără precedent în istoria țării noastre. Potrivit Constituției României, președintele este comandantul forțelor armate și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Pentru că Iohannis nu a fost invitat, Administrația Prezidențială nu a trimis coroane de flori, așa cum s-a procedat până acum. Președintele a transmis, totuși, un mesaj, în care le mulțumește piloților militari și civili pentru profesionalismul lor și sacrificiile făcute, asigurându-i de prețuirea sa.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Negocieri pentru moțiune ( 2 Septembrie 2021 )

    Scandalul din coaliția de guvernare este departe de a se fi încheiat. Deputatul USR PLUS Ionuț Moșteanu a anunțat că reprezentanții formațiunii au discutat cu AUR și că împreună au 122 de semnături, deci pot depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.

  • Scandal la Sf. Parascheva ( 14 Octombrie 2020 )

    Incidente la Iași, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Unii credincioși i-au îmbrâncit și bruscat pe membrii forțelor de ordine și au încercat să ajungă în apropierea raclei cu moaște, care a fost scoasă în curtea Catedralei Mitropolitane.

  • Polițiști atacați cu bâte și pietre, într-un sat din județul Sălaj ( 17 August 2020 )

    Polițiști atacați cu bâte și pietre, într-o localitate din județul județul Săla! Potrivit mesajului postat pe pagina de socializare a sindicaliștilor Europol, doi politiști din cadrul Secției Rurale Nușfalău, aflată în subordinea...

  • Premierul Ludovic Orban, chemat să dea explicații în scandalul Unifarm ( 29 Iunie 2020 )

    Ludovic Orban, chemat în Parlament să dea explicații în legătură cu scandalul de la Unifarm! Senatorul PSD, Radu Oprea, a anunțat că social-democrații vor ca prim-ministrul să dea explicații în fața parlamentarilor...

  • Un polițist din județul Timiș, înjunghiat în timpul misiunii ( 19 Iulie 2019 )

    Lista polițiștilor răniți în misiune se măreste! Un agent de poliție a fost înjunghiat în picior, în timp ce încerca să aplaneze un conflict. Incidentul a avut loc în localitatea Surducu Mic, din județul Timiș. Echipajul de poliție a fost...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2