Date companie
 
 
 
 

Sute de români vor petrece Paștele la Ierusalim

RSS Știri
 
 
Data publicării : 13 Aprilie 2012
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : paste, lumina, Ierusalim
 

Pentru unii dintre români, Paștele implică pelerinajul la Ierusalim. Sute de creștini ortodocși din toate colțurile țării au plecat, dis-de-dimineață, spre Cetatea Sfântă, pentru a reface spiritual Drumul Crucii și pentru a fi martori la minunea aprinderii focului sacru.

VOX: "Merg de aproape 14 ani în urmă. E o bucurie pentru mine, renunț la orice și merg la Ierusalim. Am colindat toată lumea. Cea mai mare dragoste, putere nu există nicăieri, din punct de vedere spiritual, decât acolo."

VOX: "M-am strecurat și m-am urcat sus și de acolo am văzut, uite așa, lumina ca un fulger, așa am bătut din palme și aveam un șmug de lumânări și s-au aprins singure la mine în mână, lumânările acelea."

VOX: "E mai mult o călătorie spirituală, pentru mine. - Pentru ce o să te rogi? În primul rând, pentru afacerile lui mama. - Ce vei face prima dată când vei ajunge? Drumul crucii, Sfântul Mormânt și după aia o piscină."

La slujbele și procesiunile desfășurate, zilele acestea, la Ierusalim, vor lua parte sute de mii de credincioși din întreaga lume.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Săptămâna Albă, tranziție către Postul Paștelui ( 16 Februarie 2026 )

    Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Albă, care precede începutul postului Paștelui. Această perioadă este una de tranziție, care îi pregătește pe credincioși pentru cel mai aspru post al anului, atât din punct de vedere alimentar...

  • Masa de Paște, mai scumpă ( 19 Aprilie 2025 )

    Românii alocă, în medie, 800 de lei pentru masa și pregătirile de sărbători, conform unui studiu recent, mai ales că anul acesta costurile sunt cu 30% mai mari.

  • Culoare, pentru seniori, în Joia Mare ( 17 Aprilie 2025 )

    Joia Mare a adus culoare și bucurie în rândul celor care își petrec bătrânețea în centre de îngrijire. Tradiția vopsitului ouălor de Paști a fost păstrată cu sfințenie și la un centru de asistență și îngrijiri, dar și la un cămin de bătrâni din sectorul 6 al Capitalei.

  • Emisiuni speciale în a doua zi de Paște, la Favorit TV ( 2 Mai 2021 )

    A doua zi de Paște continuă la Favorit TV, cu emisiuni dedicate tuturor românilor care iubesc tradiția autentică și muzica populară de calitate. Maratonul emisiunilor speciale dedicate sărbătorilor pascale...

  • Emisiuni speciale de Paște, la Favorit TV ( 1 Mai 2021 )

    Program special, la Favorit TV, în prima zi de Paște! Dimineața începe cu voie bună și muzică dragă sufletului românului. De la ora 11:00, Raluca Diaconu și invitații ei vă invită să petreceți împreună...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2