O mie de ouă, vopsite cu foi de ceapă roșie la Mănăstirea Șag! Tradiția vopsirii celor aproximativ o mie de ouă este una veche de cel puțin 70 de ani la Mănăstirea Timișeni-Șag, aflată la aproximativ 15 kilometri de Timișoara. Astfel, și în acest an, în Vinerea Mare, după slujbă, măicuțele, ajutate de mici voluntari, s-au adunat în bucătăria mănăstirii pentru a participa la vopsirea ouălor după o metodă tradițională, cu foi de ceapă roșie. După ce au fost spălate cu grijă, ouăle au fost puse la fiert în cazane mari, pe sobă, alături de foile de ceapă roșie. La final, după ce au fost scoase, ouăle roșii au fost unse cu ulei, pentru a le da luciu.
Joia Mare a adus culoare și bucurie în rândul celor care își petrec bătrânețea în centre de îngrijire. Tradiția vopsitului ouălor de Paști a fost păstrată cu sfințenie și la un centru de asistență și îngrijiri, dar și la un cămin de bătrâni din sectorul 6 al Capitalei.
Stațiunea Stâna de Vale din județul Bihor se pregătește de Paște, dar peisajul arată ca înainte de Crăciun. Stratul de zăpadă este de aproape 20 de centimetri grosime, iar pârtiile de schi și săniuș sunt raiul iubitorilor sporturilor de iarnă.
Colinele Transilvaniei, prezentate într-un film spectaculos, drept ultimul peisaj medieval autentic al Europei! Scurtmetrajul lansat la mijlocul lunii ianuarie, în regia fotografului Mihai Moiceanu, prezintă, într-un mod inedit, tradițiile...
Zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși și greco-catolici! În a treia zi de Crăciun, este celebrat Sfântul Ștefan, ucenic al lui Hristos și primul martir al Bisericii, care și-a dat viața pentru credință. El a fost ucis cu pietre...
Creștinii prăznuiesc, astăzi, Nașterea Domnului Iisus Hristos, sărbătoare plină de semnificații. Crăciunul este celebrat de creștinii din toată lumea, de mai bine de două mii de ani, ca dată a nașterii lui Iisus, dar a devenit...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019