Date companie
 
 
 
 

Trei lideri de sindicat din minerit, în greva foamei

RSS Știri
 
 
Data publicării : 22 Mai 2014
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : greva, mineri
 

Protest extrem la Complexul Energetic Oltenia. Trei lideri de sindicat au intrat în greva foamei, după ce negocierile și protestele de stradă au eșuat. Medicii au început deja sã-i monitorizeze pe cei trei protestatari.

AMBIANȚĂ se ia tensiunea unuia dintre sindicaliști

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de tergiversarea negocierilor la actul adițional al contractului colectiv de muncă. Ei protestează și față de faptul că angajații sunt mutați din secțiile de producție la serviciul de pază.

MARIN GOLEA, vicepreședinte, U.S.M.O.: "De douã sãptãmâni de zile o mare parte din salariații pe care îi reprezint sunt trecuți pe tabele, sunt descalificaþi, sunt trecuți la serviciul de pazã și protectie".

Cei trei greviști conduc sindicate din Bazinul minier Rovinari care sunt afiliate la Federația Națională Mine Energie, condusă de Marin Condescu.

VOX: "Nu renunț la acest protest deoarece știu sub ce presiuni sunt oamenii mei"."În primul rând, să treacã la acel sindicat fantomã."

Protestatarii susțin că administrația companiei încearcă să impună unilateral hotărârile pe care le ia în cadrul conducerii, defavorizând astfel salariații.

VOX: "Teama mea este, ca reprezentant al salariaților, că mâine, poimâine se va privatiza această unitate și e neplãcut total pentru salariați."

Complexul Energetic Oltenia a dat publicității un comunicat de presă în care dezminte informațiile potrivit cărora asupra unor angajați s-ar fi exercitat presiuni pentru a trece la anumite sindicate.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Lucrătorii din mine își vor primi banii pe 25 și 26 februarie ( 22 Februarie 2021 )

    Se găsesc soluții pentru cerințele minerilor! Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, după o întâlnire cu liderii minerilor care protestează deja de câteva zile în Valea Jiului, că lucrătorii din mine își vor primi salariile și restul drepturilor restante pe 25 și 26 februarie. Aceștia vor fi plătiți în trei tranșe, astfel: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajații care ies la pensie și, totodată, pentru asigurarea transportului de la și spre locul de muncă, precum și pentru tichetele de masă. Anunțul său vine după ce premierul Florin Cîțu i-a avertizat pe mineri că le înțelege suferința, însă nu va permite ca în timpul mandatului său să aibă loc o mineriadă.

  • Ambulanțierii se pregătesc de proteste ( 1 Noiembrie 2020 )

    Ambulanțierii se pregătesc de proteste. Angajații din serviciile de ambulanță, au anunțat că, miercuri, 4 noiembrie, au programat un protest la nivel național, în intervalul orar 10.00 – 12.00, până marți, premierul...

  • Grevă spontană, în depourile CFR ( 16 Ianuarie 2020 )

    Grevă spontană la depourile CFR! Sindicaliștii au protestat, nemulțumiți de transferul către CFR și pe salarii mai mici. Călătorii din peste 10 județe au fost afectați, 19 trenuri fiind blocate pe șine timp de câteva ore.

  • Sindicaliștii din spitale, în grevă japoneză ( 23 Decembrie 2019 )

    Sindicaliștii din spitale, în grevă japoneză! Sindicaliștii Promedica sunt nemulțumiți de proiectul de lege privind modificarea Ordonanței de urgență 114, „prin care se limitează sporul pentru condiții vătămătoare pentru...

  • Grevă japoneză, la Hidroserv Porțile de Fier ( 4 Noiembrie 2019 )

    Angajații Hidroserv Porțile de Fier, în grevă japoneză! 150 de salariați ai societății care se ocupă de producerea energiei electrice în hidrocentrale au intrat, luni, în grevă japoneză, nemulțumiți din cauza salariilor prea mici, dar...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2