Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre calugareasca

RSS Știri
 

 
  • Localnicii din Valea Călugărească, fără apă la robinet din 26 Iunie 2016 in categoria Social - economic

    Mii de locuitori din Valea Calugărească au ajuns la disperare! De câteva zile nu au strop de apă la robinete și, cum afară sunt peste 30 de grade, chinul oamenilor este si mai mare. Localnicii spun că de câteva zile tot primesc promisiuni că vor avea apă la robinete. Furnizorul spune că, de fapt, apa nu mai are presiune din cauza creșterii consumului.

  • Sapte oameni raniti in coliziunea dintre un microbuz si o caruta, la Valea Calugareasca din 31 August 2011 in categoria Social - economic

    Accident grav pe Drumul Național 1B, în zona localității prahovene Valea Călugărească! Șapte persoane au fost rănite, după ce un microbuz plin cu pasageri a lovit o căruță. Printre cei care au suferit leziuni se află și un copil. Microbuzul plecase din Ploiești, iar dupã zece kilometri, a lovit cãruța încãrcatã cu lemne, care nu era semnalizată corespunzător. Bãrbatul care conducea cãruța va fi cercetat penal pentru accidentul pe care l-a provocat.

  • Doua microbuze scolare, pentru trei sute de elevi din 16 Ianuarie 2011 in categoria Social - economic

    La Valea Cãlugãreascã, în judetul Prahova, douã masini trebuie sã ducã la scoalã peste trei sute de copii. Astfel, într-un microbuz cu 16 locuri intrã peste 30 de elevi. Cei doi soferi din Valea Cãlugãreascã muncesc 12 ore pe zi pentru a-i duce pe elevi la scoalã.Ei încarcã masinile pana la refuz, din cauza cã niciun copil nu-si permite sã întârzie.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2