Piata Crângași, din capitală, a căzut pradă flăcărilor, sâmbătă noapte! Incendiul violent a mistuit două standuri cu produse de uz casnic și vopsele, situate la etajul complexului comercial. Din fericire, însă, nimeni nu se afla în clădire, în momentul producerii incendiului.
Incendiu violent la depozitul unei fabrici de mezeluri de pe Șoseaua de Centură a Capitalei. Hala de producție a unității din Tunari a fost cuprinsă de flăcări, din cauze încă necunsocute. La fața locului au fost trimise inițial două echipaje de stingere a incendiului. Ulterior, însă, numărul acestora a fost suplimentat cu alte șapte autospeciale cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, un echipaj de descarcerare și o autoscară.
Incendiu mortal în Brașov. Un bărbat a ars de viu, după ce a adormit în casă cu țigara aprinsă în mână. Vecinii au văzut că din locuință ieșea fum și au sunat la 112. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale, însă nu au mai putut face nimic pentru
bărbat.
Incendiu violent, într-un imobil situt pe strada Blănari, din Centrul Vechi al Bucureștiului! Flăcările au izbucnit într-un apartament locuit de o bătrână, care, potrivit vecinilor, a uitat candela aprinsă. Femeia în cauză a fost salvată în ultimul moment de un trecător curajos. Pompierii au reușit să lichideze focarul în 30 de minute. Patru persoane au avut nevoie de îngirijiri medicale. Proprietara apartamentului a fost transportată la Spitalul de Urgență Floreasca...
O cumplită tragedie a lovit o familie de ieșeni! Un băiețel în vârstă de trei ani a ars de viu, sâmbătă, într-un incendiu care a mistuit un grajd din comuna Dumești, județul Iași. Doi copilași, unul de patru și frățiorul lui, de trei ani, se jucau în curtea gospodăriei, când au găsit o cutie de chibrituri. Împreună s-au dus în grajdul animalelor și aprins focul, care s-a extins cu repeziciune. Copilul de patru ani a reușit să fugă, însă cel mic a ars de viu.
Alertă maximă, în comuna Bărbuleț, din județul Dâmbovița, din cauza unui incendiu de vegetație care amenința să se extindă atât la pădurea de conifere, cât și la casele oamenilor. Localnicii au sărit în ajutorul pompierilor, care, din cauza terenului accidentat s-au văzut nevoiți să meargă pe jos până în zona focarului. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un foc lăsat nesupravegheat de un gospodar care a încercat să-și curețe grădina de vegetația uscată.
Un magazin alimentar din Capitalã a luat foc, în toiul nopții. Proprietarul clãdirii, în care funcționează cu chirie unitatea alimentară, s-a trezit cu flãcãrile în geam și a anunțat imediat pompierii. Omul crede cã focul a fost pus intenționat. Patroana firmei care a închiriat spațiul comercial a fost anunțațã de vecini cã afacerea ei s-a fãcut scrum. Patroana magazinului nu a suportat ideea cã a pierdut în flăcări tot ce investise.
Panică la Penitenciarul de Maximă Siguranță Margineni din comuna dâmbovițeană Ion Luca Caragiale. Acoperișul unei hale dezafectate din curtea închisorii a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ trei sute de metri pătrați, dar nu a ajuns la spațiile în care se află deținuții. Martorii spun că incendiul a izbucnit după ce câțiva muncitori au început să taie o parte din hală, iar câteva scântei produse...
Incendieri în lanț în cartierul bucureștean Drumul Taberei, acolo unde 13 mașini și o motocicletă au ars. Proprietarii autovehiculelor spun că s-au trezit când au auzit mai multe bubuituri, iar când au ieșit la ferestre, au văzut dezastrul. Un martor le-a spus polițiștilor că a văzut o persoană care a luat-o la fugă.
Incendiu violent, în cursul nopții, la o reprezentanțã auto din Timișoara. Acoperișul clãdirii și mansarda au fost mistuite de flãcãri înalte de câțiva metri, iar un fum gros a acoperit zona. Pompierii au intervenit la fața locului cu șase autospeciale. Oamenii care locuiesc în imediata apropiere spun cã au auzit, mai întâi, un zgomot puternic, iar apoi au vãzut flãcãrile. Ei au sunat imediat la 112 și au cerut ajutor.
Incendiu cu iz de răzbunare, în cazul unui autoturism de teren, din cartierul bucureștean Pantelimon! Potrivit primelor informații, focul ar fi fost pus chiar de fostul deținător al mașinii, supărat că actualul proprietar nu i-ar fi achitat întreaga sumă convenită în momentul tranzacției. La auzul bubuiturii puternice petrecute la miezul nopții, locuitorii din zonă au sunat la 112.
Incendiu în localitatea brașoveană Dumbrăvița. O familie a rămas pe drumuri, după ce gospodăria le-a fost mistuită de flăcări. Deși pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă și cu spumă, casa a ars aproape în totalitate. Vecinii au fost cei care au sunt la 112. Potrivit pompierilor, focul a izbucnit de la un coș de fum neizolat. Proprietara casei a suferit un atac de panică, iar medicii i-au acordat primul ajutor.
O bãtrânã, în vârstă de 83 de ani, din comuna Agapia, județul Neamț, a fost la un pas de moarte, dupã ce casa în care locuia s-a aprins de la niște cãrbuni cãzuți din sobã. Norocul femeii a fost cã un vecin a vãzut flãcãrile la timp și a salvat-o. Pompierii militari de la detașamentul din Târgu Neamț au intervenit cât au putut de repede. Pompierii n-au reușit să mai salveze mare lucru din locuința de lemn, care a ars ca o torță.
O sobă defectă a lăsat fără acoperiș deasupra capului o familie din Sectorul 2 al Capitalei. Incendiul, izbucnit la o casă de pe Șoseaua Petricani, a distrus locuința aproape în întregime. Asta din cauză că oamenii care făceau focul cu lemne nu au avut grijă să curețe și coșul. Când au văzut fumul gros, disperați, ei au sunat la 112. Vecinii au ieșit imediat din case, speriați cã focul ar putea ajunge și la ei.
Incendiu puternic în cartierul bucureștean Crângași. Locatarii unui bloc au intrat în panică, după ce un apartament de la etajul 1 a fost cuprins de flăcări. Proprietarul, un bărbat de 55 de ani, a plecat să-i ducă mâncare și haine fiului său, care locuia la câteva blocuri distanță. Decis să ajungă cât mai repede, omul a uitat o lumânare aprinsă pe televizor.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019