Mitingul din Piața Mare din Sibiu s-a încheiat rău pentru unul dintre protestatari! Șeful Galeriilor de Artă ale Muzeului Național Brukenthal s-a ales cu capul spart, după ce un necunoscut a aruncat cu un ghiveci de la balconul unui bloc. Acesta a fost cel mai grav incident, petrecut în timpul protestelor de la Sibiu în ultimele cinci zile. Alexandru Sonoc făcea parte dintr-un grup de aproximativ 2.000 de protestatari.
Misiune de coșmar pentru un pompier al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți, care s-a ales cu răni profunde la brațul drept, după spargerea unui geam dintr-un apartament cuprins de flăcări. Accidentul de muncă a avut loc într-un bloc din Drobeta Turnu Severin, acolo unde echipa de intervenție încerca să stingă incendiul provocat de un scurt-circuit produs la un televizor. O femeie a suferit un atac de panică, iar o alta a fost transportată la spital, după ce s-a intoxicat cu fum.
Misiune dificila pentru salvamontiștii din Zãrnești! Timp de șapte ore au cautat un turist ceh care s-a ranit in timpul drumetiei pe munte. Intr-un final, salvatorii l-au gasit pe turistul ranit si l-au transportat la poalele masivului Piatra Craiului. Ranitul face parte dintr-un grup de alpiniști amatori din Cehia, care a poposit în Valea Tãmașului, din Masivul Piatra Craiului. Colegii sai au sunat la 112 ca sa ceara ajutor pentru tanarul care isi rupsese un picior...
Un copil de 13 ani a fost grav rãnit într-o tabãrã din Buzãu, dupã ce o poartã de fotbal a cãzut peste el. Copilul a venit din Craiova într-un grup de 250 de copii si era însotit de mama lui. In momentul accidentului, insa, femeia nu era langa copil. Dupã ce fiul ei va iesi din spital, femeia va da explicatii la politie despre cum si-a achitat atributiile de mama.
Dramă în Dolj. Un fost polițist, Nelu Gruia, și-a împușcat mortal soția, și-a rănit grav fiica, după care a încercat să se sinucidă. Totul, in urma unui conflict in familie. Fostul șef al Serviciului de Arme și Muniții din IPJ Dolj a murit pe masa de operație. Bărbatul a folosit o armă pe care o deține în mod legal, mai ales că era directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. Medicii SMURD, sositi la locuința familiei dintr-un cartier rezidențial din Craiova, au găsit-o pe nevasta asasinului fără suflare.
Un tânăr din Ilfov, amețit de alcool, a apelat serviciul de urgență 112, amenințând că vrea să...taie pe cineva. Când un polițist a ajuns la ușa sa, barbatul a ieșit înarmat cu trei cuțite de bucătărie.
Un șofer a acroșat 10 mașini parcate regulamentar pe o stradă din Capitală, după ce nu a mai reușit să controleze volanul. În urma accidentului, o persoană a fost transportată la spital cu răni ușoare.
Un șofer beat a provocat un accident rutier în Constanța, soldat cu rănirea ușoară a doi copii și avarierea a două mașini. Șoferul a rămas fără permis și s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

