Protest la Societatea de Termoficare din Brăila. Peste două sute de angajați, ajunși în pragul disperării, au manifestat în fața sediului unității, nemulțumiți că nu și-au mai primit banii de cinci luni de zile.
Brăilenii s-au trezit peste noapte cu un crater de trei metri în mijlocul unei străzi principale din oraș. Și asta după ce o conductă de apă, montată în urmă cu o săptămână, s-a spart în apropierea Spitalului de Obstetrică și Ginecologie. Oamenii au sunat disperați la regia de apă, dar situația s-a remediat abia după câteva ore. În tot acest timp, groapa din asfalt s-a mărit considerabil.
Vânzãrile de mașini noi, în cădere liberă. Cel puțin așa rezultă din centralizarea datelor privind vânzările pe piața auto, în primele patru luni ale acestui an, când s-a înregistrat o scădere cu 10 la sută, față de anul trecut. Potrivit analiștilor în domeniu, strãzile țãrii sunt pline de mașini vechi, bugetul pierde sute de milioane de euro, iar lipsa infrastructurii îi alungã și pe puținii investitori din industria auto pe care-i avem.
Spitalele din Cluj, in pragul protestelor! Angajații a trei unitãți medicale din județul Cluj sunt nemulțumiți că nu și-au primit bonurile de masă, la care aveau dreptul, conform contractului colectiv de muncã. Conducerea sindicatului Sanitas avertizează că aceștia vor recurge la forme de protest, dacă nu își primesc tichetele. Confruntați cu nemulțumirea angajaților, managerii spitalelor spun cã sistemul este subfinanțat...
Unul dintre cele mai frumoase orașe ale României riscă să fie sufocat de gunoaie. Administratorul singurei gropi de gunoi din Cluj-Napoca a hotărât să o închidã. Aproape 50 de camioane au așteptat, în zadar, ore în șir, ca sã li se permitã descãrcarea deșeurilor menajere. Problemele au început în octombrie anul trecut, când Garda de Mediu a decis închiderea rampei vechi, din cauză cã nu îndeplinea toate condițiile.
Procurorii au un suspect principal în cazul asasinatului comis noaptea trecută, la Pitești. Acesta este un fost partener de afaceri al victimei și între cei doi ar fi avut loc o altercație, în urmă cu câteva zile. Totodată, procurorii l-au luat la întrebări și pe un polițist de la Secția 14, din Capitală, după ce au constatat că pistolul cu care a fost ucis bărbatul din Pitești are aceleași caracteristici cu cele ale unei arme care a aparținut...
Condamnarea lui Gigi Becali în Dosarul "Valiza" atrage ca un magnet necazurile și asupra echipei finanțate de latifundiarul din Pipera. Steaua riscă să fie exclusă din Europa și să fie retrogradată pe plan intern. Reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal spun că Steaua a fost deja sancționată după meciul cu probleme de la Cluj-Napoca, de acum cinci ani, așa că nu se poate pune problema retrogradării în cea de-a doua divizie.
Reconstituire în cazul violării, uciderii și tranșării femeii din Argeș. Principalul suspect în acest caz a fost dus de anchetatori la apartamentul lui din Topoloveni și la podul de la Cãțeasca, de unde individul a aruncat trupul mutilat al victimei în râu. Bãrbatul și-a recunoscut faptele și le-a povestit totul anchetatorilor. Mai întâi, Florin Mânzãraru le-a indicat anchetatorilor locul în care s-a urcat, în mașina lui, femeia care făcea autostopul.
Starea de sănătate a fotbalistului Samoel Cojoc, înjunghiat marți noaptea în Galați, este din ce în ce mai bună. Fundașul care va împlini luna viitoare 24 de ani va fi externat în câteva zile din Spitalul Județean Galați, unde a ajuns cu o rană la abdomen. Anchetatorii spun că sportivul a fost implicat într-o altercație cu doi tineri de 22 și, respectiv, 28 de ani. Tânărul fotbalist de la Oțelul Galați se afla împreună cu frații săi, în cartierul Micro 40, de la marginea orașului.
Fervex, unul dintre cele mai cunoscute medicamente recomandate în tratamentul gripei și răcelii, va fi retras din farmaciile din România. Potrivit șefului Agenției Naționale a Medicamentului, doctorul Marius Savu, Fervex pentru copii și adulți nu se va mai găsi pe piață. Și asta din cauză că un laborator din Franța, statul în care se produce medicamentul, a identificat o bacterie la sortimentul medicamentului cu gust de zmeură...
Echipele de canotaj ale Romaniei care au obtinut 3 medali, doua de aur si una de argint la Campionatul European de la Sevilia s-au intors in tara. Cele douã echipe formate din nouã fete si patru bãieti au fost întâmpinate la sosirea in Romania de familii si de prieteni. Vizibil emotionate, campioanele si-au arãtat mândre medaliile obtinute în Spania. Pe lângã aurul obtinut la proba 8 + 1 in cursa de 2000 de metri, fetele au câstigat si proba de dublu rame tot in cursa de 2000 de metri. Canotoarele au adus cel de-al saptelea titlu continental consecutiv pentru Romania la proba 8 + 1.
Asasinat în plină stradă, la Pitești! Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost găsit fără suflare, chiar în fața blocului în care locuia. Potrivit anchetatorilor, corpul lui era ciuruit de gloanțe. Specialiștii de la Criminalistică au stabilit că agresorul a tras șase focuri, cu o armă de calibrul 9 milimetri, care i-au provocat victimei răni letale. Medicii nu au putut decât să constate decesul. Împușcăturile, care s-au auzit cu puțin timp...
Accident pe Drumul Național 71, într-o localitate din județul Dâmbovița! O cisternă încarcată cu 25 de tone de ciment s-a răsturnat într-un șanț, după ciocnirea cu un autoturism. Bărbatul aflat la volanul cisternei le-a spus oamenilor legii că de vină este șoferul mașiniim care a intrat pe contrasens și nu a mai putut să-l evite. În urma accidentului, șoferul autoturismului a suferit mai multe răni. El a fost transportat la Spitalul de Urgență din Târgoviște.
Valea Jiului este ca un butoi cu pulbere. Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nițã, nu a reușit sã detensioneze situația la Complexul Energetic Oltenia. Minerii protesteazã fațã de reducerea programului de lucru la patru zile pe sãptãmânã și scãderea salariilor cu 20 la sutã. Muncitorii se plâng că au fost trimiși în concediu forțat în urmă cu o lună. Sindicaliștii Federației Naționale Mine-Energie cer ca mãsurile de crizã sã fie suportate și de directorii combinatului.
Atenție mare la ce medicamente cumpărați de pe Internet! Specialiștii atrag atenția că peste jumătate dintre medicamentele vândute online sunt falsuri care ne pun sănătatea în pericol. Mai grav, acestea pot provoca și decesul. Pentru pacienți, medicamentele contrafăcute sunt greu de recunoscut și asta din cauză că arată aproape la fel ca acelea autorizate. Testele de laborator arată că ingredientele folosite de falsificatori afectează grav pacientul.
Grevă japoneză la C.N.A.D.N.R.! Angajații din birourile Companiei Naționale de Autostrãzi și Drumuri Naționale, din mai multe orașe din țarã, au apelat la această formă de protest, după cu au aflat de intenția conducerii companiei de a le reduce salariile cu peste 15%. Cu funcționarii companiei s-au solidarizat și muncitorii, chiar dacă lor le-au fost majorate câștigurile. La Buzău, angajații C.N.A.D.N.R. au început sãptãmâna de lucru
Micii românești sunt salvați! Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susține cã discuțiile purtate la Bruxelles în ultimele sãptãmâni au rezultate bune. Oficialii europeni s-au lăsat convinși să nu interzică micul românesc. Cei mai fericiți sunt producătorii și procesatorii de carne! Dacã micii ar fi fost interziși, pierderile lor ajungeau la 50 de milioane de euro. Potrivit statisticilor, în România se comercializeazã anual 22 de mii de tone de mici...
Grindina a făcut ravagii! Ploaia torențială însoțită de grundină, a făcut ravagii, luni-seară, pe raza unei comune din județul Dâmbovița. În doar jumătate de oră, culturile agricole și grãdinile oamenilor au fost acoperite cu bucăți de gheață, spre disperarea localnicilor. Oamenii din Mãrcești se tem cã la toamnã nu vor mai avea ce sã recolteze de pe câmp și le vor rămâne animalele flămânde.
Dezastru la simularea examenului de bacalaureat, la Sibiu! Nici jumãtate dintre elevi sibieni de clasa a XII-a nu au reușit sã obținã note peste 5. Rezultatele se situează sub cele de anul trecut, de la probele oficiale. Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la Biologie. Dacã ar fi susținut proba oficialã, 60% dintre candidați ar fi picat. Cei mai slab pregãtiți se dovedesc a fi elevii de la colegiile cu profil tehnic.
Cum te poți deplasa din fața parcului Alexandru Ioan Cuza spre nordul Capitalei? Cu mașina personală sau cu transportul în comun. Mai există, însă, o variantă: pe bicicletă. Peste 300 de femei au vrut să arate că sportul înseamnă sănătate curată, așa că au ales să pedaleze pe o ploaie torențială, în fuste și cu pelerine.
La o zi dupe ce și-a lansat un nou volum la Bookfest, Adrian Năstase s-a întors în fața instanței, pentru audieri în "Dosarul Zambaccian". Avocații fostului premier și ai soției sale au depus la Curtea Supremă o cerere de recuzare a judecătoarei Ioana Bogdan.
Liderii USL au găsit câteva soluții de compromis pentru a elimina divergențele din coaliția de la guvernare. Ei au hotărât să introducă în protocolul Alianței un cod de conduită pentru toți membrii, care să preîntâmpine tensiunile, de la declarații virulente la ironii reciproce. Decizia vine după ce Uniunea Social Liberală a fost pe punctul de a se rupe, în urma scandalului declanșat de senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu.
Reluat după o pauză de 20 de ani, Raliul Deltei s-a terminat după un scenariu halucinant. Francois Delecour a dominat categoria prima etapă de macadam a sezonului, însă a pierdut victoria la masa verde. De 1 iunie, mecanicii săi au dat în mintea copiilor. După festivitatea de premiere, francezii au demontat camerele video de pe masină înainte ca regulamentul să permită asta, iar campionul national a fost exclus.
O femeie din Lugoj a fost grav rănită pe trotuar de o mașină care venea în mare viteză. Camerele de supraveghere amplasate pe o stradă din oraș au surprins accidentul.
Premieră la Consiliul Național al Audiovizualului. Sala "Ralu Filip" a găzduit o dublă lansare de carte, la care au participat reprezentanți din mediul academic, ai ONG-urilor din media, oameni de presă, precum și personalități ale societății civile.