Date companie
 
 
 
 

Ultimele Știri Național 24 Plus

RSS Știri
 

 

12 Iulie 2013


  • Un pompier a murit în timpul unei misiuni de salvare, la Fetești în categoria Social - economic

    Misiune de salvare fatală, pentru un pompier din Fetești! Victima încerca, împreună cu un coleg, să-i salveze pe doi muncitori prinși sub un mal de pămant. În timpul operațiunii, însă, malul s-a surpat din nou, așa că salvatorii au intrat în rol de victimă. Deși a fost scos la suprafață în foarte scurt timp, unul dintre pompieri nu a mai putut fi salvat de medici.

  • 20 de persoane, suspectate de furat de motorină în categoria Social - economic

    Percheziții de amploare la hoții de combustibili, din București, Ilfov, Giurgiu, Călărași și Teleorman, care ar fi prejudiciat o importantă companie petrolieră cu aproximativ 240.000 de lei. La acțiune au luat parte 200 de polițiști, care au dus la audieri 20 de persoane. Potrivit oamenilor legii, din 2010 și până în prezent, suspecții ar fi sustras din cisterne, cu ajutorul paznicilor, tone întregi de motorină. Combustibilul era vândut repede către persoane fizice sau firme.

  • Lucrările de pe DN 66, blocate după descoperirea unui sit arheologic în categoria Social - economic

    Descoperirea unui sit arheologic, în urmă cu șapte ani, a dus la blocarea lucrărilor de reabilitare a Drumului Național 66, din județul Gorj. Deși ar fi trebuit reluate încă din primăvară, lucrările au reînceput în urmă cu mai puțin de o lună și vor suferi modificări majore, din cauza faptului că vestigiile arheologice se află de o parte și de alta a drumului. Constructorul trebuie să prevadă casete speciale, pentru delimitarea zonei istorice.

 

11 Iulie 2013


 

10 Iulie 2013


 

9 Iulie 2013


  • Salariile mari din administrație se vor reduce din 2014 în categoria Social - economic

    Lefurile mari din administrație vor scădea de anul viitor, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Anunțul a fost făcut de șeful Executivului, Victor Ponta. Premierul spune că nu este normal să aibă subalterni care câștigă mai mult decât el.

  • Cătălin Predoiu a fost nominalizat premierul PDL din umbră în categoria Politic

    Cu o vechime de nici o săptămână în PDL, Cătălin Predoiu a trecut de la stadiul de simplu membru de partid la cel de prim-vicepreședinte, cu șanse mari de a fi nominalizat pentru funcția de premier al guvernului din umbră al democrat-liberalilor. Fostul ministru al Justiției poate ajunge chiar candidatul dreptei la prezidențialele de anul viitor.

  • Un elev din doi a picat bacalaureatul în categoria Social - economic

    Puțin peste jumătate dintre candidații la examenul de bacalaureat au luat testul maturitãții! Dupã o sãptãmânã de scandaluri, acuzații de fraudã și probe susținute cu poliția la ușã, elevii au aflat notele la prima sesiune de bacalaureat. Peste 300 de liceeni au fost eliminați din examen, iar autoritãțile ancheteazã mai multe cazuri încălcare a legii.

  • Atentatorul de la Iași a fost reținut pentru 24 de ore în categoria Social - economic

    Atacatorul de 38 de ani din Iași a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost audiat toată noaptea de anchetatori! Bărbatul care a intrat marți cu o bombă în sediul Universității "Alexandru Ioan Cuza" susține că a vrut să transmită un... mesaj de la Dumnezeu.

  • Un profesor din Drobeta Turnu Severin, suspectat că ar fi luat mitã la bacalaureat, a fost reținut în categoria Social - economic

    Un profesor pensionar din Drobeta Turnu Severin, suspectat că ar fi luat mitã de la elevi la examenul de bacalaureat, a fost reținut de oamenii legii. Procurorii Parchetului Tribunalului Mehedinți au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele profesorului de limba română Marian Arbănaș. În ultimul an școlar, cadrul didactic a predat patru ore pe sãptãmânã la Colegiul Pedagogic ''Ștefan Odobleja''. Polițiștii au ridicat de la domiciliul bărbatului 15 mii de lei și 2.500 de euro, dar și materiale de construcție în valoare de 3.300 de lei.

  • Mandatul următorului președinte al României ar putea fi tot de cinci ani în categoria Social - economic

    Noua Constituție se va aplica și viitorului președinte, dar prevederea referitoare la durata mandatului va rămâne ca până acum! Asta înseamnă că viitorul șef al statului va sta la Cotroceni tot cinci ani, în condițiile în care referendumul pentru revizuirea Constituției va avea loc odată cu alegerile prezidențiale de anul viitor. Judecătorii Curții Constituționale au decis că validarea consultării populare prin prezența a 50% plus unu din totalul alegătorilor este constituțională, dar numai după un an de la intrarea legii în vigoare.

  • Gigi Becali vrea clementa în categoria Social - economic

    Gigi Becali a cerut Judecătoriei sectorului 5 schimbarea regimului său de detenție din semideschis în deschis. Omul de afaceri vrea, astfel, să i se permită să părăsească Pentitenciarul Jilava pe perioade determinate. Ca să-și susțină cauza, Becali a precizat în fața instanței că a ajutat mii de persoane nevoiașe, că este iubit de români și că ar dori să construiască un spital și un azil.

 

8 Iulie 2013


  • Biserica de un milion de euro, sfințită la Ghimbav în categoria Social - economic

    Trăim într-o țară săracă, dar ne putem lăuda cu biserici de milioane de euro! Cel mai recent exemplu vine din județul Brașov, mai exact din Ghimbav. Deși în oraș nu există creșă, policlinică sau azil de bătrâni, localitatea se mândrește, acum, cu un nou lăcaș de cult, a cărui construcție a costat nu mai puțin de un milion de euro. Două dintre cupolele acoperișului sunt din inox poleit cu aur.

  • Promovabilitate record, la examenul de bacalaureat în categoria Social - economic

    Rată de promovare a bacalaureatului, cu cifre record pentru ultimii ani, in randul absolventilor de clasa a 12-a! Peste 55% din totalul candidaților au reusit sa promoveze examenul de maturitate. Sunt rezultate foarte bune, în comparatie cu anii precedenti, avand in vedere ca, in 2011, de prima sesiune au trecut 45,7% dintre absolventi, iar anul trecut, doar 44,4%. Motivul rezultatelor mai bune ar putea fi introducerea...

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2