Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

29 Martie 2013


  • Guvernul deblochează posturile vacante din primării

    Vicepremierul Liviu Dragnea anunță că Guvernul intenționează să deblocheze angajările din administrația publică locală, astfel încât atunci când pleacã un salariat, să fie angajat imediat altul pe acel post. În prezent, se aplică regula instituită de Emil Boc în 2010: o singură angajare la șapte plecări. Vicepremierul spune că, în cele 3.300 de primării de la nivel național, deficitul de personal este de ordinul a zeci de mii de oameni. În ministere, însă, Guvernul pregătește lista cu disponibilizări.

  • Elevii Liceului "Henri Coandă" din Craiova au protestat împotriva demiterii directorului

    Nemulțumiți că directorul școlii a fost demis, după ce trei elevi s-au filmat în timp ce întrețineau relații sexuale în incinta școlii, 400 de adolescenți de la Liceul "Henri Coandă" din Craiova au refuzat să intre la ore. Elevii s-au strâns în curtea liceului cu pancarte pe scria: "Dragu, te iubim”!

  • 11.000 de tone de porumb, sub sechestru, după ce s-a descoperit aflatoxină

    Direcția Sanitar Veterinară Dolj a pus sub sechestru 11.000 de tone de porumb, după ce în urma analizelor a fost descoperită aflatoxină. Celealele provin din recolta de anul trecut și erau destinate exportului.

  • Parcul Natural Vânători din Neamț se mândrește cu încă cinci zimbri

    Zestrea Parcului Natural Vânători din Neamț s-a mărit cu încă cinci zimbri. Aceștia au fost lăsați în libertate și se vor reuni cu celelalte cinci exemplare, eliberate în prima serie, în 2012. Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu de conservare a speciei, finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională. În urmă cu 5 săptămâni, animalele au fost transferate în țarcul de preeliberare și au avut posibilitatea să se cunoască și cu zimbrii din prima serie, care au iernat în apropierea cabanei și au dat târcoale în jurul gardului.

  • Păsări răpitor de frumoase, la expoziția organizată în Popești Leordeni

    Asociația crescătorilor de păsări de rasă din București "Pajura" vă invită la expoziția oragnizată, cu ocazia Paștelui catolic și a "Zilei Păsărilor", în sala de sport a Liceului din orașul Popești Leordeni. Până pe data de 2 aprilie, pasionații pot admira găini de rasă, păuni și iepurași. În deschiderea evenimentului, copiii prezenți în sală au avut parte și de o sesiune de colorat și desenat.

  • Băsescu și Ponta, la Congresul Avocaților

    În discursul rostit, vineri, la Congresul Avocaților din România, președintele Traian Băsescu a mărturisit că a primit solicitări de a interveni în anumite dosare penale, din partea unor politicieni.

 

28 Martie 2013


  • O masina s-a facut scrum in sectorul 6 al Capitalei

    Panicã, noaptea trecutã, într-un cartier din sectorul 6 al Capitalei. O bubuiturã puternicã urmatã de un incendiu a distrus o mașinã aflatã într-o parcare. Autoturismul a ars în totalitate, fãrã ca pompierii, chemați de urgențã, sã mai poatã salva ceva. Proprietarul autoturismului nu are o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat. Spune cã nu are dușmani, însã nu exclude posibilitatea ca focul sã fi fost pus de un vecin cu care a avut un conflict mai vechi, pentru un loc de parcare.

  • Fara gratuitati pe Arena Nationala

    Polemici pe marginea gratuităților de care ar trebui să beneficieze consilierii generali de la Primăria Capitalei la evenimentele organizate pe Arena Națională. In timp ce consilierii municipali din PSD au susținut prin vot această măsură, democrat-liberalii le solicită reprezentanților USL să revoce hotărârea.

  • Prahoveni retinuți pentru trafic internațional de cocaină

    Trafic internațional cu cocaină. Sase prahoveni sunt suspectați că ar fi racolat persoane, care, ulterior deveneau "cărăuși" de cocaină pentru grupări de trafic de droguri din America de Sud și Asia. Liderii grupului infracțional, cu vârste cuprinse între 33 și 54 de ani, au fost arestați pentru 29 de zile de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Ploiești, în urma cooperării cu autoritățile judiciare din Portugalia și Brazilia.

  • Criza de miei inainte de Paste

    Cu doar câteva zile înainte de Paștele Catolic, în multe piețe și hipermarketuri din țară nu se găsesc miei. Crescătorii nu au mers în piețe din cauza frigului, dar și a perioadei mari dintre Sărbatorile Pascale catolice și ortodoxe. Nici cumpărători nu prea sunt, după ce producătorii au anunțat scumpiri însemnate. Mai exact, carnea de miel va putea fi cumpărată în Vinerea Luminată la un preț ceva mai piperat, de până la 30 de lei kilogramul.

  • Prețul energiei electrice va crește, în 2013

    Crește prețul la energie! Anul acesta, facturile la curent vor fi mai mari cu 10 la sută. Și asta din cauza subvențiilor mult prea mari pe care statul le plătește investitorilor pentru producerea energiei verde. Guvernul promite, însă, că va încerca să reducă acest cost suplimentar.

  • Organele fetei din Dambovița ucise de iubitul ei polițist au salvat mai mulți vieți

    Gest impresionat făcut de familia tinerei din Dâmbovița care a fost ucisă duminică de iubitul ei polițist. Părinții fetei de 23 de ani au hotărât să doneze organele fiicei lor. În acest mod, au salvat mai multe vieți. Astfel, rinichii și ficatul victimei au ajuns la trei pacienți, care se aflau în stare critică. Și inima tinerei ar fi putut salva un bolnav. Însă, din cauza lipsei medicilor, asemenea operatii nu se mai fac în România de aproximativ un an.

 

27 Martie 2013


  • Zăpada de primăvară i-a luat prin surprindere pe români, dar se duce repede

    Zăpada de primăvară i-a luat pe nepregătite pe români! După două zile de ninsori și viscol, pe multe drumuri din țară se circulă în condiții de iarnă. Mai multe drumuri județene din Brăila, Buzău, Vâlcea, Dâmbovița și Teleorman, sunt acoperite de zăpadă sau gheață. De teama blocajelor în trafic, autoritățile au impus restricții de circulație. Ninsoarea a provocat probleme și în traficul aerian și în cel feroviar.

  • Un tânăr din județul Bacău, suspectat că și-ar fi ucis tatăl, a fost extrădat din Austria

    Un băcăuan dat în urmărire internațională pentru omor calificat a fost prins în Austria, după aproape trei ani de căutări. Bărbatul de 28 de ani din localitatea Oituz este suspectat că, în aprilie 2010, și-ar fi ucis tatăl în bătaie. Fapta a fost descoperită după două zile, timp suficient pentru tânăr să părăsească țara. Băcăuanul a comis recent un furt la Viena, iar polițiștii austrieci l-au reținut. Oamenii legii au verificat în baza de date...

  • O femeie din Brașov a cumpărat pateu cu păr și scame

    Pateu cu păr și scame! Iată ce a cumpărat o brașoveancă, de la un supermarket. Femeia a sesizat Protecția Consumatorului, iar magazinul a fost controlat de inspectori. Dacă vor fi descoperite nereguli, comerciantul va primi o amendă de cel mult 30.000 de lei, iar marfa va fi retrasă de pe piață.

  • Ministrul Agriculturii caută soluții pentru despăgubirea fermierilor afectați de scandaluri ca acela al laptelui cu aflatoxină

    Scandalul laptelui va duce la modificarea legislației privind despăgubirile, în cazul fermierilor care suportă astfel de pierderi. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că se caută soluții pentru ca producătorii sã treacã cu bine peste astfel de situații. Recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că în scandalul alimentelor din România "sunt foarte multe ipoteze" care vor ieși la suprafață, printre care și cea avansată de fermieri...

  • Înghesuială la "Taxe și Impozite", pentru reducerea de 10% valabilă până la 30 martie

    Cozi uriașe la taxe și impozite, în Bacãu! Motivați de gândul cã, dacã își vor achita integral dãrile cãtre stat pânã la sfârșitul lunii, vor beneficia de reducere, contribuabilii bãcãuani se inghesuie la ghișee încã de la primele ore ale dimineții. Nu toți bãcãuanii au avut, însã, bani sã-și plãteascã integral dãrile cãtre stat. Oamenii își pot plãti taxele și impozitele zilnic, între orele 8 și 17.

  • Anchetă într-un caz de trafic de muniție și substanțe periculoase, la Uzina Mecanică Sadu

    Opt persoane, angajate la Uzina Mecanică Sadu, sunt cercetate pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și trafic de substanțe toxice. Directorul interimar al unității gorjene, șeful pazei și alți șase angajați au fost reținuți în urma unui flagrant. Unul dintre angajați este acuzat că a sustras și a încercat să vândă la negru muniție și mercur unui polițist sub acoperire. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

  • Adriean Videanu il amenință pe Victor Ponta cu judecata

    Victor Ponta și-ar putea începe mandatul de interimar la Justiție cu un proces! Democrat-liberalul Adriean Videanu, fost ministru al Economiei în guvernarea Boc, este hotãrât sã îl dea în judecatã. Videanu a anunțat cã îi va acționa în instanțã pe premier și pe semnatarii raportului întocmit de Corpul de Control cu privire la Hidroelectrica. Reacția lui Videanu vine după ce Victor Ponta a declarat public că la Hidroelectrica...

  • Rezultatul meciului România - Olanda, umilitor pentru români

    Catastrofă la Amsterdam pentru fotbaliștii tricolori! Călcată în picioare de Olanda, 0 la 4, naționala lui Pițurcă i-a dezamăgit crunt pe români. Golurile înscrise pe bandă rulantă de vicecampioana mondială pe propriul teren au fost adevărate săgeți înfipte în inimile fanilor adunați în baruri. Speranțele într-o revenire a fotbaliștilor noștri s-au spulberat în repriza a doua a partidei de pe ''Amsterdam Arena''.

 

26 Martie 2013


  • Hala Matache, demolată și strămutată cu scandal

    Demolare cu scandal, în București! Luni-seară a început demolarea Halei Matache, clãdire consideratã monument istoric. Aceasta urmeazã sa fie strămutată pe un alt teren, pentru a face loc unei strãzi care va fluidiza traficul din centrul Capitalei. Mai mulți reprezentanți ai unor ONG-uri care se opun demolării și strămutării au protestat în fața clădirii. Potrivit reprezentanților Primãriei Capitalei, mutarea Halei Matache...

  • Președintele să nu mai aibă dreptul de a face numiri la C.C.R., susține Mona Pivniceru

    Șeful statului nu mai trebuie să aibă dreptul de a numi judecători la Curtea Constituțională a României, iar propunerile ar trebui să vină doar de la Guvern, Parlament și puterea judecătorească. Este opinia ministrului Justiției, exprimată la o dezbatere privind noua Constituție. Reacția Monei Pivniceru vine după ce Procurorul General interimar, Daniel Morar, a fost numit, luni, de președintele Traian Băsescu...

  • Președintele Traian Băsescu a participat la bilanțul S.R.I. și l-a decorat pe George Maior

    Cuvinte de laudă în privința activității Serviciului Român de Informații și foarte multe mulțumiri. Iată cu ce a venit președintele Traian Băsescu la bilanțul pe anul trecut al SRI, care a coincis cu aniversarea a 23 de ani de la înființarea instituției, la 26 martie 1990. Potrivit șefului statului, SRI și-a îndeplinit obligațiile fixate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și a dovedit imparțialitate, într-un an cu trei rânduri de alegeri și mai multe guverne.

  • Muncitorii de la Oltchim protestează din nou, nemulțumiți că nu și-au primit salariile de trei luni

    Noi proteste la Oltchim, Rm. Vâlcea! Sute de angajați ai combinatului au protestat, marti, in fata sediului administrativ al unitatii economice, revoltați că nu și-au primit restanțele salariale pe trei luni. În plus, oamenii sunt speriați de perspectiva concedierii colective, care ar viza circa 1.000 de angajati. Protestatarii spun că, dupa discutiile cu bancile, administratorul judiciar Gheorghe Piperea a cerut reducerea cheltuielilor de personal...

  • Parapsihologul Aliodor Manolea, prezent la procesul fostului senator Cătălin Voicu

    Amânare în procesul fostului senator Cătălin Voicu, acuzat de fapte de corupție. În dosar mai sunt inculpați fostul judecător Florin Costiniu și oamenii de afaceri Marius Locic și Costel Cășuneanu. La termenul de luni, care trebuia să fie ultimul, avocatul lui Voicu a cerut recuzarea a patru judecători din completul de cinci ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe motivul lipsei de imparțialitate, dar cererea a fost respinsă.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2