Date companie
 
 
 
 

Aseară, la Teatrul Național din București a avut loc premiera filmului "Poziția copilului"

RSS Știri
 
 
Data publicării : 5 Martie 2013
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : premiera, film, Pozitia copilului
 

A încântat luna trecută juriul de la Berlin, a adus în țară trofeul ''Ursul de Aur'' cucerit pentru cel mai bun film și, acum, a fost admirat de publicul nostru în Capitală. Pelicula ''Poziția copilului'' a avut premiera de gală și în România, la Teatrul Național.

FLORIN ZAMFIRESCU, actor: "E primul film bun din România, care, zic eu, nu arata si nu scoate la iveala problematica noastra romaneasca."

''Poziția copilului" surprinde drama prin care trec, în general, copiii sufocați de prea multă dragoste părintească.

NATAȘA RAAB, actriță: "Este o poveste universal valabila, in care, această mamă, cu matusa, cu familia, incearca sa-l salveze pe bietul copil. Acest film aduce ceva nou, ne-am saturat sa vedem lucruri murdare, urate in filmul romanesc."

Privind prin prisma personajului Cornelia, care ar face orice-i stă în putință să-și salveze băiatul de la închisoare, actrița Luminița Gheorghiu consideră că la fel ar proceda orice mamă din lume.

LUMINIȚA GHEORGHIU, actriță: "Chiar astăzi m-a întrebat una din fetele mele dacã eu aș face același lucru pentru ele și am spus cã da. Dar, din punctul meu de vedere, nu s-ar ajunge pânã acolo, pentru cã nu aș admite eu, ca mamã, oricât mi-aș dori sã-mi ajut copiii, sã devinã atât de dependente de mine și sã mã pãrãseascã, așa cum Barbu o pãrãsește pe Cornelia, atunci când se vede cu sacii suiți în cãruțã."

PETER NETZER, regizor: "Nu am prea multe ganduri, sunt asa, putin in transa, am mari emotii .De fiecare data in tara ta esti primit cu ochi mai critici, decat în afară."

Lung-metrajul ,,Poziția copilului" va rula în cinematografele din România începând de vineri, 8 martie. Țări precum Italia, Franța sau Germania difuzează deja pelicula regizorului Peter Netzer.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2