Date companie
 
 
 
 

Soluții pentru Educație

RSS Știri
 
 
Data publicării : 12 Decembrie 2019
Categorie : Social - economic | Cuvinte cheie : solutii, Academia Romana
 

Academia Română, observații și propuneri, după rezultatele dezastruoase obținute de elevi la ultimele teste PISA, potrivit cărora 44% dintre școlari sunt analfabeți funcțional. Reprezentanții Academiei atrag atenția că reducerea teoriei în favoarea deprinderilor practice în școală e periculoasă, reducerea numărului de ore de la disciplinele umaniste și de științe sociale este lipsită de realism, iar ideea reducerii orelor de istorie cu scopul pregătirii viitorilor „cetățeni europeni” este absurdă, pentru că identitatea europeană nu se poate obține prin distrugerea identităților naționale. Școala nu trebuie redusă la o instituție de prestări servicii, spun reprezentanții Academiei, care subliniază că presiunea introducerii unor noi discipline trebuie oprită. Aceștia sunt de părere că noile subiecte pot fi incluse în cadrul materiilor deja existente.

BIANCA ROTARU, reporter

"Potrivit Academiei Române, temele legate de protecția mediului și combaterea poluării ar putea fi studiate în cadrul orelor de Geografie, educația financiară și bancară pentru elevii de liceu, în cadrul cursurilor de Științe sociale și Istorie, educația civică și constituționalismul în timpul orelor de Istorie, nutriția, educația igienică, precum și cea sexuală în cadrul cursurilor de Biologie, iar circulația pe drumurile publice, în timpul orelor de Dirigenție."

Reprezentanții Academiei susțin că este nevoie de măsuri care să stabilizeze școala românească și să-i confere perspective bune de dezvoltare, fără a ceda în fața unor presiuni conjuncturale, derivate dintr-o percepție pripită asupra schimbărilor din societate. Academia are o serie de propuneri în acest sens.

BIANCA ROTARU, reporter

"Este nevoie de programe școlare simplificate, la toate materiile, și de manuale cu forme coerente, care să nu se schimbe de la an la an, spun reprezentanții Academiei Române. Sunt necesare cultivarea memoriei în școală și a cultului muncii și însușirea temeinică a matematicii, fizicii, chimiei, istoriei, geografiei, biologiei și a limbii și literaturii române și a celor străine. Potrivit reprezentanților Academiei, elevii nu ajung analfabeți funcționali pentru că sunt copleșiți de teorie, ci pentru că nu rețin mai nimic și nu au cunoștințe suficiente pentru a face comparații și analize."

Academia Română se declară pregătită să colaboreze cu Ministerul Educației și Cercetării pentru găsirea celor mai bune soluții aplicabile școlii românești. ”Convingerea noastră este că o națiune nu moare în urma atacurilor cu rachete balistice intercontinentale, ci în urma distrugerii sistemului ei de învățământ, de educație în general”, conchid reprezentanții Academiei.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 

Alte știri pe aceeași temă

  • Soluții pentru salvarea RADET ( 26 Februarie 2019 )

    Soluția Firea pentru salvarea RADET! Primarul general al Capitalei propune ca principalul furnizor de apă caldă și încălzire în sistem centralizat din București să fie gestionat de două companii municipale, care ar urma să fie înființate Termoenergetica și Termoenergetica Servicii. Și asta în condițiile în care falimentuil Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice este iminent.

  • Soluții pentru fluidizarea traficului infernal din București ( 10 Mai 2018 )

    Respectarea strictă a regulilor de circulație și măsuri pentru simplificarea vieții șoferilor! Sunt soluții pentru fluidizarea circulației rutiere în București, propuse în cadrul unei dezbateri organizate de Fundația Romanian Business Leaders.

  • Formularul 600, pe cale de dispariție ( 30 Ianuarie 2018 )

    Declarația 600, în curs de dispariție! Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a anunțat că se caută soluții pentru eliminarea formularului care a provocat confuzie și nemulțumire printre sute de mii de români.

  • Academia Română: "Nu avem nicio scuză pentru eșecurile de azi." ( 11 Ianuarie 2018 )

    Apel către politicieni! Academia Română cere clasei politice „să fie la înălțimea misiunii sale, mai ales în anul Centenarului”. "Nu totul este de vânzare, nu orice se poate negocia, nu orice se poate justifica prin jocuri politice sau politicianiste.

  • Guvernatorul Mugur Isărescu nu e de acord cu conversia creditelor în valută ( 30 Ianuarie 2015 )

    Banca Națională a României nu vrea conversia creditelor în valută la un curs istoric! În conferința de presă susținută astăzi, privind problema creditelor în franci elvețieni, guvernatorul B.N.R., Mugur Isărescu a declarat că această măsură ar genera pierderi de 5,7 miliarde de lei băncilor care au acordat creditele. Isărescu a precizat și principalele măsuri care se impun, în urma...

 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2