Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre ferata

RSS Știri
 

 
  • Accident mortal în Bistrița-Năsăud, unde un autoturism a fost spulberat de un tren din 20 Iulie 2012 in categoria Social - economic

    Doi morți și un rănit grav, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un tren accelerat, la o trecere cu calea ferată din județul Bistrița Năsăud. În urma impactului, mașina a fost ruptă în două și târâtă pe o distanță de 150 de metri. Cele trei victime munceau în construcții și se întorceau acasă. După aproximativ două ore de la producerea tragediei, acceleratul și-a reluat drumul. El transporta 60 de pasageri, dar niciunul dintre ei nu a fost rănit.

  • Canicula provoacă mari întârzieri în traficul feroviar din 3 Iulie 2012 in categoria Social - economic

    Vremea toridă provoacă necazuri și românilor care aleg în această perioadă să călătorească, pe calea ferată. Numai într-o singură zi, din cele 1.500 de trenuri aflate în trafic, 250 au înregistrat întârzieri de peste 3 mii de minute! Din cauza caniculei, care provoacă dilatarea șinelor, garniturile feroviare circulă cu o viteză redusă cu 20-30 kilometri pe oră. În plus, de multe ori se întâmplă ca în vagoane să fie la fel de cald ca afară.

  • Coliziune între o mașină și un tren, în județul Sibiu, la patru zile de la producerea unui accident similar din 1 Iulie 2012 in categoria Social - economic

    Inconștiență dusă la extrem, în cazul unui șofer sibian, care a trecut printre barierele montate la trecerea cu calea ferată, iar mașina a fost lovită de un tren care circula pe ruta Făgăraș - Sibiu. Rănit, în urma impactului puternic, bărbatul a fost transportat de urgență la spital. Pasagera din dreapta sa a scăpat, însă, nevătămată. Traficul în zonă a fost blocat mai bine de 40 de minute. În urmă cu patru zile, la Sibiu...

  • O intreaga familie a murit intr-un cumplit accident de circulatie, in judetul Iasi din 22 Martie 2012 in categoria Social - economic

    O intreaga familie si-a pierdut viata intr-un cumplit accident de circulatie, in localitatea Uricani, din judetul Iasi. La trecerea la nivel cu calea feratã din zona localitãtii Uricani, soferul autoturismului nu s-a asigurat si masina a fost lovita în plin de locomotiva trenului personal care circula pe ruta Iasi - Harlau. Autoturismul a fost tarat 500 de metri pe calea ferata. La fata locului au ajuns mai multe ambulante si douã echipaje de descarcerare.

  • Un bătrân din Reșița și-a găsit sfârșitul sub roțile trenului din 30 Decembrie 2011 in categoria Social - economic

    Și-a găsit sfârșitul sub roțile unui tren, pe care nu l-a observat, în timp ce traversa calea ferată! Este vorba despre un bătrân din Reșița, care nu a mai putut fi salvat de mecanicul locomotivei. Întâmplarea i-a îngrozit pe vecinii și pe rudele bătrânului. Unii spun că omul era deprimat, după ce, anul trecut, i-a murit fiica de cancer. Ei nu exclud nici varianta unei sinucideri. După ce criminaliștii au cercetat zona în detaliu...

 

Informații utile

 

Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

1 USD = 4.2726 RON
0.0073
1 EUR = 4.7627 RON
0.0020
 

Program TV


 

Arhivă video

vezi arhiva video

 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2