Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre mortal

RSS Știri
 

 
  • Trei morți și cinci răniți, după ce două mașini s-au ciocnit, în județul Bacău din 15 Februarie 2015 in categoria Social - economic

    Distracție sfârșită tragic, în județul Bacău! Trei persoane, între care un polițist, au murit și alte cinci au fost rănite, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal. Tragedia s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Traian. Într-una dintre mașini se aflau șase tineri care se întorceau de la discotecă, unde s-au distrat de Ziua Îndrăgostiților. La un moment, dat, șoferul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a izbit un autoturism care circula regulamentar. Acesta era condus de un polițitst aflat în afara serviciului, care mergea cu soția la niște prieteni.

  • Accident cu doi morți, între Hațeg și Deva din 14 Decembrie 2014 in categoria Social - economic

    Două vieți au fost curmate brusc, în urma unui cumplit accident rutier, produs pe șoseaua care leagă orașul Hațeg de municipiul Deva. Un șofer, în vârstă de 48 de ani, a pătruns cu viteză într-o curbă și a pierdut controlul volanului, pe fondul carosabilului umed, iar mașina s-a izbit violent de un autoturism aflat în trafic regulamentar. Impactul a fost atât de puternic încât unul dintre autovehicule s-a rupt în două, iar șoferii au murit pe loc.

  • Accident mortal în județul Vrancea! Un șofer de 34 de ani și-a pierdut viața, iar mama și fetița sa au ajuns în stare gravă la spital din 15 Noiembrie 2014 in categoria Social - economic

    Accident mortal, în județul Vrancea. Un șofer de 34 de ani și-a pierdut viața, iar mama și fetița sa, de șapte ani au ajuns în stare grava la spital. Impactul s-a petrecut pe E85, în zona localității Obrejița. Bărbatul încetinise pentru a vira la stânga, iar mașina în care se aflau a fost lovită din spate de un tir. În urma impactului, autoturismul a fost aruncat pe contrasens și a fost izbit puternic de o cisternă condusă regulamentar de un șofer cetățean bulgar. 

  • Muncitor strivit între două plăci de beton, la Orăștie din 10 Noiembrie 2014 in categoria Social - economic

    Accident de muncă mortal, la Orăștie, în județul Hunedoara! Un bărbat a murit strivit între două plăci de beton, în timpul executării lucrărilor la o linie de cale ferată, între Orăștie și Geoagiu. Muncitorul făcea parte dintr-o echipă a unei firme din Galați și lucra la refacerea unui podeț de pe traseul căii ferate. Omul a fost strivit în timp ce un coleg de muncă încerca să așeze o placă de beton cu ajutorul...

  • Copil ucis de o mașină, la volanul căreia se afla un șofer beat din 24 Octombrie 2014 in categoria Social - economic

    Tragedie în comuna ilfoveană Dragomirești Vale! Un profesor de sport beat, aproape de comă alcoolică, a lovit mortal un copil și i-a ranit grav pe alți doi. Șoferul avea o alcoolemie de 2 la mie și conducea mașina prin localitate, când a intrat în plin în cei trei copii care se plimbau cu bicicletele. Oamenii spun că profesorul de 39 de ani era un client fidel al barului din localitate. Unul dintre băieți, în vârsta de 14 ani, a murit...

  • Accident mortal provocat de un taxi, în județul Suceava din 9 Octombrie 2014 in categoria Social - economic

    Accident mortal, pe Drumul European 58, în dreptul localității Salcea din județul Suceava! Un bărbat în vârstă de 72 de ani, care se îndrepta spre casă, a traversat strada printr-un loc nepermis, moment în care a fost lovit în plin de un taximetru. În urma impactului, bătrânul a fost aruncat la 10 metri distanță de locul accidentului. Martorii la accident au sunat la 112 și, la fața locului, a intervenit imediat un echipaj...

  • Un bărbat a fost lovit mortal de două mașini, la Otopeni din 8 Octombrie 2014 in categoria Social - economic

    Accident grav în Otopeni! Un tânăr a fost lovit mortal, în timp ce încerca să traverseze strada printr-un loc nepermis! Bărbatul a fost izbit în plin de două autoturisme și a murit pe loc. La locul accidentului a ajuns și un prieten al victimei. Oamenii legii i-au testat cu etilotestul pe cei doi șoferi implicați în accident, dar rezultatul a fost negativ. În urma accidentului, traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate...

  • Accident mortal, la Suceava din 11 Iulie 2014 in categoria Social - economic

    Accident mortal în Suceava! O femeie și-a pierdut viața, iar soțul ei și cei doi copii, de cinci, respectiv șase ani, au ajuns în stare gravă la spital, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de o autoutilitară. Coliziunea s-a produs pe Drumul European 85, care leagă Suceava de Siret, din cauză că șoferul autoutilitarei nu s-a asigurat, atunci când a pătruns într-o intersecție. Femeia în vârstă...

  • Accident mortal în apropiere de Vaslui din 10 Iulie 2014 in categoria Social - economic

    Lipsa de experiență la volan face victime! Un bărbat de 50 de ani din Vaslui și-a pierdut viața, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat într-un șanț. Mașina era condusă de un tânăr de 18 ani, care avea permis de conducere de câteva luni. Tânărul conducea cu viteză, iar, la un moment dat, a pierdut controlul volanului. În autoturism mai erau doi bărbați. Cel care era pe bancheta din spate  a fost, pur si simplu...

  • Un pensionar a fost accidentat mortal, în timp ce conducea un ATV din 19 Mai 2014 in categoria Social - economic

    Accident grav în județul Suceava! Un bărbat a murit după ce ATV-ul pe care îl conducea a fost spulberat de o mașină. Impactul a fost atât de violent, încât autoturismul s-a răsturnat. Alți trei oameni au ajuns la spital. Bărbatul de 70 de ani care conducea ATV-ul a murit pe loc. Mașina care l-a lovit s-a răsturnat sub un podeț. Ca prin minune, pasagerii din mașina au scăpat cu viață.

  • Căruță spulberată de un tir, pe DN1, în județul Sibiu din 17 Mai 2014 in categoria Social - economic

    Accident mortal, DN 1, între localitățile Săcel și Săliște, din județul Sibiu! Un atelaj cu doi cai a fost spulberat de un tir, iar căruțașul a murit pe loc. Șoferul autotrenului susține că nu a observat atelajul, din cauză că acesta nu era semnalizat corespunzător. Bărbatul decedat nu avea acte asupra sa, iar oamenii legii încearcă să-i stabilească identitatea pe baza cipului implantat unuia dintre cei doi cai.

  • Accident grav în Constanța. Patru morți și un rănit din 27 Aprilie 2014 in categoria Social - economic

    Accident mortal în județul Constanța! Cinci bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani au intrat cu mașina într-un magazin de butelii. Impactul a fost mortal pentru patru dintre ei. Aceștia au murit pe loc, iar al cincilea se află în stare gravă la spital.

  • Accident mortal în timpul unei presupuse curse ilegale de mașini, la Pitești din 22 Aprilie 2014 in categoria Social - economic

    Accident mortal, în timpul unei presupuse curse ilegale de mașini! Un tânăr din Pitești a murit, iar un altul a ajuns la spital cu răni grave, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un stâlp. Cei doi sunt cunoscuți printre prieteni ca împătimiți ai întrecerilor ilegale de mașini. Martorii susțin că tinerii se întreceau cu altă mașină, iar autoturismul a derapat pe strada udă. În urma impactului, masina s-a încolacit...

  • O întreagă familie a murit într-un tragic accident produs la Sinaia din 13 Aprilie 2014 in categoria Social - economic

    Accident mortal, în apropiere de Sinaia. Un copil de 10 ani și părinții săi și-au pierdut viața, după ce mașina în care se aflau a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit violent cu un alt autoturism. Singurul supraviețuitor al accidentului este un copil de 3 ani, care a fost transportat de urgență la spital. Traficul pe DN 1, între Brașov și Ploiești, a fost blocat mai bine de o oră. În aceeași zonă, cu câteva ore mai devreme...

  • Accident teribil în București în această dimineață din 29 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Accident mortal în Capitală. O persoană a murit și alte patru au fost rănite dupa ce un taxi si o ambulantă s-au ciocnit în cartierul Floreasca. Ambulanta SMURD se afla în misiune, cu semnalele acustice si luminoase aprinse, iar taxiul nu i-a acordat prioritate. În urma accidentului, cei 3 membri ai echipajului SMURD au ajuns la spital cu rani usoare. Taximetristul și clientul pe care îl avea în mașină au ajuns și ei la spital în stare foarte gravă. Clientul a murit însă la scurt timp.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2