Accidentat grav chiar de ziua lui! Un motociclist de 21 de ani din Drobeta-Turnu Severin a fost lovit în plin de o mașină care nu i-a acordat prioritate într-o intersecție. Tânărul plecase să cumpere băutură pentru prieteni. Era ziua lui și voia să sărbătorească. Impactul a fost extrem de violent, iar tânărul a fost aruncat la câțiva metri și s-a rănit la cap. El nu purta echipament de protecție.
Un motociclist sârb, în vârstă de 35 de ani, și-a găsit sfârșitul în județul Caraș Severin, pe drumul care leagă Oravița de Bozovici. Biker-ul a pierdut controlul ghidonului, iar motocicleta s-a izbit violent de un parapet, după care a luat foc.
Accident grav, în Drobeta Turnu Severin! Un tânar de 20 de ani se zbate între viață și moarte, după ce a fost lovit în plin de o motocicletă, în timp ce traversa strada. Din cauza vitezei nebune, motociclistul a intrat cu victimă cu tot într-un copac. Motociclistul și-a lăsat victima la pământ și a fugit de la locul accidentului. Polițiștii au găsit motocicleta ascunsă în spatele unui bloc și, ulterior, l-au descoperit și pe motociclist.
Giani Glonț, unul dintre cei mai cunoscuți împătimiți de motoare din România, a murit strivit de mașina pe care o repara. Cricul pe care era sprijinit autoturismul a cedat, iar bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost prins dedesubt. Nenorocirea s-a produs la subsolul unei clădiri, pe care motociclistul o închiriase ca să-și deschidă un service. Cel care l-a găsit fără suflare a fost chiar proprietarul clădirii. Medicii...
Motociclistul căzut într-o prapastie de 50 de metri, în Munții Fagaraș, este, în continuare, în stare gravă, la Spitalul de Urgență din Târgu Mures. Motociclistul s-a prăbușit în prăpastie în timp ce se deplasa cu motorul pe o potecă, într-o zonă dificilă. La un moment dat, motocicleta a derapat și s-a prãbușit în gol. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme la mâini, cap și picioare. A avut, totuși, noroc! Accidentul...
Șoferul unei macarale a creat haos în stațiunea Mamaia, după ce a virat brusc peste linia continuă și a barat drumul unui motociclist, care a intrat în plin în rezervorul mastodontului. În urma coliziunii, s-a declanșat un incendiu de proporții, care a cuprins atât cele două vehicule, cât și hainele omului de pe motor. Câțiva șoferi au sărit imediat în ajutorul tânărului, iar acesta a fost transportat, în stare gravă, la spital, cu o ambulanță.
Accident rutier într-un cartier mărginaș al Timișoarei. Un motociclist a fost grav rănit, după ce a pierdut controlul bolidului, s-a dat peste cap și a ajuns sub o mașină care circula regulamentar. Martorii spun că motociclistul avea peste 200 de kilometri la oră, în condițiile unui carosabil umed.
Un bucureștean a văzut moartea cu ochii, după ce a fost lovit în plin de un motociclist, în timp ce traversa o arteră din Piața Universității. Pietonul a ajuns la spital, în stare gravă.
Un motociclist bulgar a murit în timpul Campionatului European de Motocros, desfășurat la Zărnești. Sportivul în vârstă de 22 de ani s-a răsturnat încercând să sară la trambulină. Motocicleta a căzut peste el și i-a sfărâmat gulerul de protecție. Medicii care îi supravegheau pe concurenți au încercat să-l resusciteze, dar totul a fost în zadar. Accidentul s-a produs sub privirile șocate ale spectatorilor.
Două accidente rutiere grave, noaptea trecută, în Capitală! În primul caz, un motociclist a intrat cu viteză într-o mașină, iar în al doilea, un pieton a fost lovit de un autoturism, pe trecerea de pietoni. În cazul motociclistului, acesta a fost rănit după ce a intrat într-un autoturism care venea din sens opus. În urma impactului, mașina a luat foc. Cele două persoane, aflate în automobil, au reușit să iasă la timp, însă au tras o spaimă soră cu moartea!
Însetat de adrenalină, un motociclist, în vârstă de 28 de ani, din București, și-a pierdut viața, noaptea trecută, după ce bolidul pe care îl conducea s-a izbit violent de un autoturism. Potrivit anchetatorilor, motociclistul circula cu viteză excesivă și, speriat din cauza unei mașini care a întors brusc în fața lui, s-a dezechilibrat și nu a mai reușit să evite coliziunea.
Un motociclist din Slovacia, căzut într-o râpă din Munții Parâng, a fost salvat de salvamontiști. După o noapte petrecută în prăpastie, la aproape 2.000 de metri altitudine, bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Urgență din Târgu Mureș. Slovacul a urcat împreună cu alți doi prieteni cu motocicletele pe un traseu dificil, dar, la un moment dat, a alunecat în râpă.
Anchetă la Serviciul de Ambulanță din Cluj, dupa ce un dispecer a uitat sa trimita o ambulanta la un accident grav de motocicleta. În așteptarea ambulanței care nu mai sosea la fața locului, motociclistul a murit. Din primele cercetari, rezultă că echipajul de salvare a întârziat la locul accidentului din cauza unei erori de comunicare. Accidentul s-a produs marti seara in localitatea Topac. Un motociclist clujean, în varsta de 29 de ani...
Plimbare cu motocicleta cu deznodamant tragic in Capitalã. Un tanar s-a izbit violent de o masinã care a efectuat o manevrã neregulamentarã. Accidentul s-a produs pe bulevardul Mihai Bravu, aproape de intersectia Iancului. Conducãtorul autoturismului a vrut sã întoarcã în mijlocul drumului, depãsind astfel linia continuã si traversând sinele de tramvai. Soferul nu a observat, însã, cã din spate venea cu vitezã un motociclist.
Cortegiu impresionant, la ceremonia de înhumare a unui motociclist bucureștean, decedat, în urmă cu cinci zile, într-un cumplit accident de motor. Peste 100 de bikeri au ținut să le atragă atenția șoferilor că și motocicliștii există în trafic. Deși avea doar douăzeci și doi de ani, Mihai era un motociclist experimentat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019