Grav accident de circulatie, pe drumul dintre Oradea si Satu Mare, în dreptul localitãtii Ianca. Douã persoane se aflã în stare gravã la Spitalul Judetean din Oradea, iar alte nouã persoane au fost usor rãnite. Totul s-a întâmplat dupã ce un autoturism a intrat pe contrasens si s-a ciocnit frontal cu un microbuz de transport în comun.
Tragedie, la Oradea, acolo unde un muncitor, în vârstă de 25 de ani, și-a pierdut viața, iar un altul, de 36 de ani, a fost rănit, după ce un zid din cărămidă s-a prăbușit peste ei. Victimele încercau să dărâme un perete aflat în incinta societăți comerciale în care lucrau, pentru a construi apoi o anexă. Cele două victime au vrut să câștige timp și nu au mai respectat procedurile tehnice. În loc să dărâme zidul de sus în jos, l-au spart cu picamerul...
Un om a murit și alți 16 au fost rãniți, în urma coliziunii dintre un microbuz cu pasageri și o cisternã. Accidentul s-a produs pe DN 17, în zona localitãtii Stroiesti, din judetul Suceava. Microbuzul plin cu muncitori s-a lovit frontal de o cisternã. În urma impactului vehiculul cu pasageri a fost proiectat într-un parapet. O persoanã a decedat pe loc. La locul accidentului au fost trimise nouã ambulanțe de la S.M.U.R.D. Suceava și din Gura Humorului.
O prostituatã din Oradea a fost omorâtã în bãtaie de un client, care nu a vrut sa o plateasca. Crima a fost săvârșită cu putin înainte de miezul noptii, la periferia orasului , lângã soseaua de centurã, unde prostituatele au obiceiul sã îsi astepte clientii în fiecare searã. Oamenii din zonã spun cã femeia, însãrcinatã în trei luni și mai avea un copil. Femeia care a găsit-o a sunat la 112 si a cerut ajutor.
Patru dintre cei 147 de copiii ai grădiniței din Oradea in care o educatoare a fost depistata cu tuberculoza, prezintă si ei suspiciuni de imbolnavire. Asta dupa ce angajatii institutiei, copiii, dar si familiile lor, au fost testati pentru depistarea bacilului Koch. Medicii spun ca nu se stie, deocamdata, dacă este vorba despre boala cronică sau despre o infecție respiratorie. Cei patru copii sunt, pe moment, doar suspecti de TBC.
Vitrina unei agenții de turism din centrul orașului Oradea a fost distrusă de o explozie de mică intensitate, care a avariat și o mașină de lux parcată în vecinătate. Polițiștii au găsit, sub vehiculul în cauză, un dispozitiv artizanal. Proprietarul mașinii și concubina acestuia au fost audiați de oamenii legii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Surse din rândul anchetatorilor spun că autoturismul a aparținut...
Incendiile necontrolate de vegetație au făcut ravagii la Oradea. Casa unui profesor universitar, autorul unor statui de excepție, a ars din temelii, după ce focul pus de localnici a ajuns până într-un cartier de la marginea orașului. Flăcările au mistuit operele de artă depozitate în locuință, iar pagubele depășesc 60 de mii de euro. Vecinii spun că pompierii au ajuns mult prea târziu.
Din salvatori, s-au transformat în distrugători! Ce nu a reușit un incendiu provocat de un scurtcircuit, au fost la un pas să facă echipele de la I.S.U. Bihor. Veniți să stingă focul izbucnit la o biserică ortodoxă dintr-un cartier orădean, pompierii au privit șocați cum macaraua autospecialei lor se prăbușește peste lăcașul de cult. Acoperisul cladirii a împiedicat căderea completa a bratului macaralei, în care se afla si un pompier cu un furtun cu apă.
Gunoiul oradenilor este monitorizat prin satelit! Un sistem GPS modern a fost instalat pe 38 de masini ale firmei locale de salubritate. Astfel, sefii stiu cu exactitate pe ce strada sunt autospecialele, cât gunoi ridica, cum conduc soferii si care este consumul real de motorina. Traseul masinilor de gunoi este urmarit si de Primaria Oradea. Astfel, in cazul in care administratia locala nu este multumita de serviciile firmei de salubritate, nu le plateste.
Un multiplu campion național la polo din Oradea a intrat rau de tot la apă! Bărbatul a fost arestat, în timp ce încerca să jefuiască un cazino. George Tarnovețchi evolua pentru CSM Digi Oradea. Acesta și-a pus o cagulă pe cap și a încercat să ia banii, amenințând-o pe angajata aflată în tură. Deși speriată, aceasta a apăsat butonul de panică, iar polițiștii au reușit să-l imobilizeze rapid pe poloist.
In premiera, Oradea gazduieste intre 27 si 30 octombrie, Festivalul International al filmului ecologist si de protectia mediului. Evenimetul, sub deviza "Pentru sanatatea pamantului”, va prilejui prezentarea gratuita a unora dintre cele mai
reusite filme de gen precum si discutii despre creatia productiilor cinematografice. Timp de 4 zile vor rula la Oradea 37 de filme realizate in 17 tari din 4 continente.
Ginecologul din Oradea Doru Crăiuț este suspectat că a administrat medicamente experimentale femeilor însãrcinate, fãrã acordul lor si a încasat bani de la o companie farmaceuticã. O parte din averea medicului constã în trei case, cinci spatii comerciale, un autoturism de lux si 250 mii de euro în bancã. Banii nu vor fi însã folositi, pentru cã nu se cunoaste provenienta lor. De la izbucnirea scandalului, medicul este de negãsit.
Campionul național de judo, Daniel Brata, a fost arestat! El este acuzat că, impreună cu un coleg de la lotul national de judo, ar fi snopit în bătaie un tânăr. Incidentul a avut loc luna trecută, într-un bar din Oradea. În urma loviturilor, victima a rămas cu pareză pe partea dreaptă a corpului. Incidentul, în care au fost implicați cei doi sportivi, a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iulie. Victima este un consilier juridic, in varsta de 25 de ani, de la o firmă din Oradea.
Gest disperat al unui tanar din Oradea. Baiatul în vârstã de 25 de ani s-a urcat pe un bloc, a amenințat cã se sinucide, apoi a inceput sa...arunce cu butelii! Pompierii s-au urcat după el, l-au imobilizat și l-au lăsat în grija medicilor. Zeci de martori s-au strâns să privească "spectacolul" gratuit, care se putea încheia oricând cu o tragedie.
Mii de oameni au protestat in toata tara față de prevederile noului Cod al Muncii. Salariatii constanteni au iesit in strada si au pichetat sediul Prefecturii.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

