Tragedie în trafic, în județul Constanța! Un barbat de 69 de ani a murit, iar alți patru oameni au fost răniți, la ieșirea din Hârșova, pe Drumul Național 2A. Un șofer a forțat o depășire, a intrat pe contrasens, a izbit o mașină care circula regulamentar și a ricoșat apoi într-un tir. Impactul a fost fatal pentru conducătorul auto care a încercat să depășească. Răniții din cele două autoturisme au ajuns la Spitalul de Urgență din Constanța. Circulația a fost blocată în zonă apoape o oră.
Accident grav, în judetul Suceava! Doi oameni au murit si alti patru au fost raniti, dupa ce masina în care se aflau, o dacie-papuc, a intrat într-un tir. Tragedia s-a produs la iesire din Gura Humorului, spre Suceava. Oamenii lucrau la o firma de constructii si se întorceau de la serviciu. Dacia-papuc a fost lovita în plin de autotren. Un om a murit pe loc, altul mai târziu la spital, iar alti patru au fost grav raniti. In prezent sunt internati la Spitalul Judetean Suceava.
Grav accident rutier, pe DN 1, în localitatea Puchenii Mari! Patru persoane au fost rănite, iar una dintre victime a avut nevoie de descarcerare. Printre răniți se numără și un copil de trei ani, care se află acum în afara oricărui pericol. Șoferița vinovată a fost transportată la un spital din București, cu un elicopter SMURD.
Trei copii au fost rãniti în centrul municipiului Cluj-Napoca, dupã ce tencuiala unei clãdiri vechi a cãzut peste ei. Copiii, cu vârste între 7 si 9 ani, au fost transportati de urgenta la spital. Câtiva trecãtori s-au oferit sã-i insoteasca. Zona in care s-a produs accidentul a fost izolata. Autoritatile ancheteaza acum cazul, pentru a stabili cine se face vinovat de ranirea copiilor.
Opt oameni au fost rãniti si trei masini avariate, în urma unui accident produs pe Drumul European 58, în localitatea botosãneanã Baisa. Circulatia rutierã a fost blocatã între Suceava si Botosani aproape douã ore. Din primele cercetãri, se pare cã vina este a unui sofer din judetul Neamt, care nu a acordat prioritate si a tãiat calea unei coloane de masini, pentru a vira spre un service auto.
Accident grav pe Drumul Național 1B, în zona localității prahovene Valea Călugărească! Șapte persoane au fost rănite, după ce un microbuz plin cu pasageri a lovit o căruță. Printre cei care au suferit leziuni se află și un copil. Microbuzul plecase din Ploiești, iar dupã zece kilometri, a lovit cãruța încãrcatã cu lemne, care nu era semnalizată corespunzător. Bãrbatul care conducea cãruța va fi cercetat penal pentru accidentul pe care l-a provocat.
Sfarsit de saptamana insangerat pe pe sosele! In Gorj, douã persoane au murit, iar alte cinci au fost rãnite, dupã ce douã masini s-au ciocnit pe drumul national 67 care face legãtura între Târgu Jiu si Râmnicu Vâlcea. Trei dintre cele cinci victime care au ajuns la spital sunt în stare extrem de gravã. Accidentul s-a produs din cauza unui sofer din Dolj care nu a acordat prioritate si a intrat în plin într-o masinã care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic încât motorul unuia dintre autoturisme a fost proiectat la câtiva metri distantã de locul accidentului. Accident grav si pe DN 71, între Târgoviste si Sinaia.
Trei muncitori de naționalitate chineză au fost răniți pe un șantier din centrul municipiului Iași, după ce platforma de beton pe care o turnau s-a prăbușit. Una dintre victime se află în stare gravă. Mai multe echipaje de la ISU și SMURD au intervenit pentru a-i scoate pe rãniți de sub dărâmături. Doi dintre răniți au scăpat doar cu fracturi și contuzii. Cel de-al treilea a suferit mai multe traumatisme.
Doi morți și nouă răniți, acesta este bilanțul tragediei produse, joi, pe DN1, la ieșirea din Sibiu spre Alba Iulia. În urma accidentului, circulația în zonă a fost blocată pentru aproape o oră și jumătate pe ambele sensuri de mers. Ocupanții autoturismului care circula regulamentar, un bărbat în vârstă de 60 de ani și soția sa, au murit pe loc.
Scandal cu impuscaturi, in cartierul Aparatorii Patriei din Capitala! Mai multi indivizi au coborât din douã masini pe o strada din cartier, avand asupra lor un pistol cu bile si un obiect contondent. Acestia s-au luat la ceartã cu alti indivizi, care se aflau pe trotuar, si au tras mai multe focuri de armã asupra lor. Doi bãrbati au fost rãniti si unul dintre ei a ajuns la spital cu o ranã la nivelul fetei. Potrivit medicilor, in acest caz este nevoie de o interventie chirurgicala.
Un grav accident rutier s-a produs în apropiere de Craiova, pe raza localitatii Pielesti. 15 oameni au fost rãniti, in urma coliziunii dintre un autocar si un tir. Într-o curbã periculoasã, autocarul a intrat pe contrasens si a intrat in tirul care venea regulamentar din fatã. La fata locului au ajuns in scurt timp echipajele de salvare. În autocar se aflau 39 de pasageri si 15 dintre acestia au fost transportati la spitalul din Craiova.
Patru oameni si-au pierdut viata si alti doi au ajuns in stare grava la spital, in urma unui accident produs in localitatea Ghirisu Român, din judetul Cluj. Din primele informații, se pare ca șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde a lovit o mașinã care circula regulamentar. La locul accidentului s-au deplasat doua ambulante SMURD si un echipaj de descarcerare. Ranitii au fost transportați la Unitatea de Primire a Urgențelor, unde le-au fost acordate ingrijiri medicale.
Tragedie rutieră în Ungaria, in apropiere de granița cu Slovenia. Cinci persoane, dintre care 4 români, si-au pierdut viata într-un accident de autocar. Victimele erau turiști și plecaseră din Arad spre Spania. Autocarul a intrat pe contrasens s-a ciocnit de un tir condus de un sofer slovac. Cei doi conducători auto și 3 pasageri au decedat, iar alte 23 de persoane au fost rãnite si transportate la spital.
Accident cu scandal în Drobeta Turnu-Severin! Un tânãr în vârstã de 19 ani a rãnit un copil de doi ani și pe tatăl lui, dupã ce a intrat cu mașina într-o intersecție, pe culoarea roșie a semaforului. Soferul a dispãrut aproape o jumatate de ora de la locul accidentului și s-a întors cu câțiva prieteni turbulenți.
Bătaie ca-n "Șapte păcate", la Clejani, acolo unde două clanuri de romi și-au ieșit din minți, în urma unei arestări. Altercația s-a soldat cu două victime. Potrivit martorilor, cei doi bărbați răniți au fost loviți în cap cu un par, iar starea lor este destul de gravă. Jandarmii au făcut noapte albă la Clejani, pentru a dezamorsa conflictul.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019