Accident tragic în județul Caraș-Severin, pe Drumul Național 58 B. Patru oameni au murit, iar alți trei au ajuns la spital, după ce un taxi a fost izbit în plin de o mașină de distribuție a presei. Potrivit anchetatorilor, vinovat este șoferul autoutilitarei, care a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde a lovit mașina care se deplasa regulamentar, dinspre Bocșa, către Timișoara. Toate victimele, cu vârste cuprinse între 22 și 88 de ani, se aflau în taxi.
Accident rutier în localitatea mureșeană Bălăușeri. Patru persoane au fost rănite, după ce o dubă, care a pătruns regulamentar într-o intersecție, a fost acroșată de un autoturism condus de o femeie. Cei patru pasageri aflați în mașină, printre care și un copil, au ajuns la Spitalul Județean Târgu-Mureș. Șoferul dubiței spune că nu a putut evita impactul, deși nu mergea cu mai mult de 40 de kilometri la oră.
Grav accident rutier, joi-dimineață, în Iași! Șase oameni au au fost răniți, dupã ce un TIR a intrat într-un autobuz oprit în stație, la intrarea în oraș. Potrivit martorilor, înainte de a lovi autobuzul, autotrenul a derapat, a lovit trei mașini parcate și a pus la pãmânt un stâlp de electricitate. Polițiștii spun cã vinovat de producerea accidentului este șoferul autotrenului, care circula cu vitezã. În plus, acesta avea permisul suspendat.
Patru persoane au ajuns la spital, din cauza neatenției unui șofer. Acesta nu s-a asigurat înainte de a face o manevră și a fost lovit de un alt autoturism. Accidentul a avut loc pe Șoseaua Colentina, din Capitală, aproape de intersecția cu strada Teiul Doamnei. În urma accidentului, traficul rutier din zonă a fost blocat mai bine de o oră. A fost demarată o anchetă în acest caz, pentru stabilirea tuturor detaliilor privind producerea accidentului.
Trei accidente de tramvai, într-o singură zi, În Galați, Arad și București! Cel mai grav s-a produs la Galați, unde coliziunea a două tramvaie, într-o intersecție, s-a soldat cu rănirea a cinci oameni. Potrivit anchetatorilor, un tramvai, care oprise la culoarea roșie a semaforului, a fost izbit cu putere de un altul, venit din spate, care circula cu vitezã. Vatmanul tramvaiului venit din spate, care are peste 30 de ani experiențã...
Cinci oameni au fost răniți într-un accident provocat de un șofer care nu a acordat prioritate altui autoturism și l-a izbit în plin. Accidentul a avut loc în jurul orei 3, dimineața, pe Șoseaua Olteniței, din Capitalã. Șoferul vinovat nu a ținut cont de indicatorul "cedeazã trecerea", și a intrat în plin într-un alt autoturism, care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina lovită a ricoșat în douã autoturisme parcate.
Un om și-a pierdut viața și doi au fost grav rãniți, în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident în lanț produs în municipiul Sibiu. Drumul Național 1 a fost blocat aproape o orã, dupã ce un autobuz plin cu pasageri s-a ciocnit cu douã autoturisme. Potrivit anchetatorilor, șoferul unui autoturism care venea dinspre Alba Iulia a încercat sã depãșeascã un taxi care intenționa sã parcheze în fața unui restaurant.
O masina a luat foc, dupa ce a lovit frontal o alta masina, care circula regulamentar. Patru oameni au fost răniți în accident! S-a întâmplat în Capitală, unde un șofer vitezoman a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal o altã mașinã. În urma coliziunii, atât șoferul vinovat cât și pasagerul de pe scaunul din dreapta au fost aruncați din mașinã, iar autoturismul a luat foc.
O femeie a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod din localitatea gorjeană Peșteana Jiu. În mașină se afla o familie cu trei copii și mama șoferului. Forța impactului a aruncat-o din mașină pe bătrâna care se afla pe bancheta din spate cu copiii. Ea a murit ulterior la Spitalul din Târgu Jiu. Ceilalți ocupanți ai mașinii au fost răniți.
Accident foarte grav de circulație, vineri-dimineață, pe Șoseaua de Centurã a Capitalei. Un om a murit și alți trei au fost rãniți, după ce un autoturism a intrat, cu toată viteza, într-o mașină care transporta medicamente. Potrivit anchetatorilor, accidentul ar fi fost cauzat de neglijența unuia dintre șoferi. A fost nevoie de intervenția echipelor de descarcerare, pentru a-l scoate pe unul dintre răniți din carcasa care îl ținea prizonier.
Un om a murit și alți doi au fost grav răniți, într-un accident produs lângã o statie Petrom, la iesirea din Buzãu. Tragedia s-a produs dupã ce soferul unei Dacii a întors spre benzinãrie fãrã sã acorde prioritate, moment în care mașina a fost lovitã violent de un alt autovehicul. Coliziunea a fost surprinsă de una dintre camerele de supraveghere ale benzinãriei. În urma accidentului, soferul Daciei si mama acestuia au suferit rãni grave...
Un om a murit și alți 16 au fost rãniți, în urma coliziunii dintre un microbuz cu pasageri și o cisternã. Accidentul s-a produs pe DN 17, în zona localitãtii Stroiesti, din judetul Suceava. Microbuzul plin cu muncitori s-a lovit frontal de o cisternã. În urma impactului vehiculul cu pasageri a fost proiectat într-un parapet. O persoanã a decedat pe loc. La locul accidentului au fost trimise nouã ambulanțe de la S.M.U.R.D. Suceava și din Gura Humorului.
Grav accident pe DN1, în județul Sibiu. Șase persoane au ajuns la spital, după ce un autobuz plin cu pasageri a fost lovit în plin de un microbuz, în timp ce staționa la semafor. Microbuzul venea de la Roma și transporta călătorii în județul Vrancea. Potrivit polițiștilor sibieni, vinovat de producerea accidentului a fost șoferul microbuzului. Răniții aduți la spital cu trei ambulanțe au fost stabilizați de medici.
Tragedie, la intrarea în localitatea Cărpiniș, din județul Timiș, acolo unde trei persoane au murit, iar alte trei au fost grav rănite, după ce un autoturism a intrat pe contrasens și a izbit frontal o mașină, care s-a răsturnat. În urma impactului, șoferița care a provocat accidentul și un pasager din cealaltă mașină au murit pe loc. Câteva ore mai târziu, un bărbat aflat în autoturismul care a pătruns pe contrasens a murit la spital.
Carnagiu, pe DN 22, în dreptul localității Cataloi, din județul Tulcea! Șapte oameni și-au pierdut viața, iar alți opt au fost răniți grav, într-un accident provocat de doi șoferi, care se luaseră la întrecere. Unul dintre aceștia se afla pe contrasens și a izbit frontal o mașină ai cărei pasageri se îndreptau spre Tulcea, acolo unde ar fi urmat să ia parte la o nuntă. La locul accidentului, au ajuns douăsprezece ambulanțe și echipaje de descarcerare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019