Vremea rea a pus stăpânire pe 14 dintre județele țării. Trei trenuri au fost blocate între Brașov și Predeal din cauza copacilor căzuți pe șine, iar mașinile circulă cu dificultate, îndeosebi în zonele montane. Traficul pe DN73, care leagă Argeș de Brașov a fost oprită pe timpul nopții din cauza viscolului și a zăpezii. Din cauza vântului puternic, în Constanța, un gard metalic s-a dărâmat peste mașinile parcate în zonă.
Vremea s-a mai incălzit, dar la munte iarna pare instalată în forță. La sfârșit de saptămână, uniii soferi si-au abandonat mașinile pe drumul spre Cota 1400, din cauza zăpezii si a gheții. Nu au lipsit nici accidentele.
Probleme în trafic, în urma ninsorilor din nordul si centrul tãrii. Se circula în condiții de iarnă în județelele Iași, Vaslui, Neamț, Botoșani, Suceava si Bacău, unde de dimineata a nins fara oprire. Zãpada a luat din nou pe nepregãtite atât autoritãtile, cât si soferii. Multe masini, mai ales cele neechipate de iarnã, au derapat, iar traficul a devenit un cosmar în Suceava, Bistrita si Harghita.
La munte, iarna și-a intrat în drepturi! La Predeal, a nins timp de câteva ore, dar zapada nu s-a depus încă într-un strat consistent.
Braşovenii şi locuitorii de pe Valea Prahovei s-au bucurat deja de prima zapada. Meteorologii spun ca, vineri noapte, în Bucegi, mercurul din termometre a coborât pâna la minus 13 grade. Potrivit NewsIn, stratul de zapada de pe masiv depaşea şapte centimetri.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

