Nicio campanie electorală fără multe strângeri de mână, zâmbete mai mult sau mai puțin forțate, promisiuni vizând toate domeniile, de la sănătate, la economie, trecând prin infrastructură sau învățământ...și bineînțeles, săgeți în direcția adversarilor politici. Și se pare că nu numai în dragoste și în război este permis orice. Zicala este valabilă și pentru politică, unde inventivitatea șefilor de campanie este pusă mereu la încercare. De data aceasta, lansarea candidaților PSD-UNPR-PC la europarlamentare a adus în scenă, pentru intonarea imnului României și un copil.
Momente inedite la Alba Iulia! Localnicii și sute de turisti au avut parte de o călătorie în timp, până în anul 184. Ei au asistat la o reconstituire a unui târg de sclavi din secolul al doilea. Spectacolul a îmbinat perfect istoria și umorul, iar actorii care au intrat în pielea personajelor au fost aplaudați la scena deschisă. Potrivit scenariului, Marcus Aurelius, rămas fără bani și cu mari datorii, a venit la cetatea Alba Carolina...
Un bar din Brașov a fost închis de Autoritatea pentru Protecția consumatorului, din cauza unor nereguli grave Localul funcționa de șase luni fără autorizație, iar unii clienți s-au plâns că acolo se consumau droguri. Inspectorii de la Protecția Consumatorului au controlat barul, în urma unor reclamații făcute de clienți și de vecini. Inspectorii de la Protecția Consumatorului au verificat și târgurile din oras.
Întâmplare stranie în Timiș! Un bărbat a oprit în fața unei case din centrul comunei Moșnița Nouă, a armat pușca și a tras. Proiectilul s-a oprit într-un ponei. Oamenii legii anchetează acum cazul și încearcă să stabilească pe cine a vrut bărbatul să rănească: pe proprietarul casei sau pe fiicele lui de cinci și respectiv șapte ani, care se aflau în curte. Imediat după producerea incidentului...
Paradă de patriotism, la Călugăreni, județul Giurgiu! Zeci de steaguri sunt atârnate de ambele părți ale șoselei, pe firele de telegraf dar și în dreptul caselor. Ce uită autoritățile este însă că a fi patriot nu înseamnă a expune steaguri decolorate, spălăcite de vreme și rupte. Zeci de astfel de steaguri stau să-și găsească sfârșitul în vânt, ploaie și ger. Steagul expus în fața primăriei este într-o condiție ceva mai bună...
Sfârșit tragic pentru o femeie din județul Suceava. Ea a fost izbită de o mașină, pe marginea drumului.Femeia de 41 de ani mergea alãturi de soțul ei la cimitir, să aprindă lumânări pentru rude. La un moment dat, din spatele lor a venit mașina, care a intrat pe contrasens și a lovit femeia. În urma impactului, femeia a fost aruncată la câțiva metri. Cei de la SMURD au încercat zeci de minute să resusciteze femeia...
Sătenii din zonele afectate de inundații din județul Ialomița se tem că n-au scăpat de pericol. Deși apele sunt în scădere, ploile anunțate pentru următoarele zile ar putea duce la ruperea unor diguri. Specialiștii au identificat mai multe puncte vulnerabile, însă digurile nu pot fi consolidate din lipsa banilor. În Ialomița, inundațiile de acum o săptămână au afectat câteva sute de hectare de culturi și pășuni...
Lovitură îngrozitoare pentru familia olimpicului disparut în urma cu aproape o lună, la Bacău. Elevul de clasa a XI-a a fost găsit mort, de un paznic, într-un canal al râului Bistrița, în apropiere de oraș.
Soartă crudă, pentru o fetiță în vârstă de trei ani, din Giurgiu! După ce a fost răpită, copila a fost violată și ucisă. Oamenii legii au reținut un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care a recunoscut faptele și le-a indicat locul în care a îngropat cadavrul. Acesta le-a mărturisit anchetatorilor că a încercat, astfel, să se răzbune pe bunica micuței, care decisese să pună capăt relației lor de concubinaj.
Accident mortal în județul Constanța! Cinci bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani au intrat cu mașina într-un magazin de butelii. Impactul a fost mortal pentru patru dintre ei. Aceștia au murit pe loc, iar al cincilea se află în stare gravă la spital.
Diguri din saci de nisip împotriva viiturii, în judetul Dolj. Debitele pe râul Jiu au crescut, depășind cota de inundație, așa că localnicii împreună cu pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au construit diguri din saci de nisip pentru a stăvili apele. Autoritatile au dispus deschiderea barajului Ișalnița, pentru a proteja casele oamenilor. Localnicii spera sa treacă de aceasta incercare.
Intervenție medicală de succes, la un spital privat din Brașov! Un bărbat din Dolj, care cântărește 250 de kilograme, a fost supus unei operații chirurgicale de micșorare a stomacului. Medicii speră ca în cel mult doi ani, pacientul să slăbească 150 de kilograme.
Cratere, bălți, iar pereții caselor dărâmați! Așa arată bilanțul rezultat în urma alunecărilor de teren care au avut loc după inundații, în județul Vrancea. Iar cazul nu este singular. Și într-o localitate din Prahova, 300 de gospodării au rămas izolate după ce drumul de acces a fost distrus de pârâul din zonă.
Ajutor nesperat, pentru românii cu situație materială precară! Milioane de oameni ar putea fi sprijiniți de stat pentru plata facurilor la gaze și curent electric. Inițiativa aparține ministrului Energiei, Răzvan Nicolescu, care s-a adresat deja comisarului european în domeniu. Oficialul de la București va solicita în scris Comisiei Europene să sprijine consumatorii vulnerabili.
Orbit de gelozie, un bărbat din județul Arad și-a rănit grav soția, după care s-a spânzurat. Vecinii spun că scandalurile dintre cei doi se țineau lanț. Fiul acestora a asistat neputincios la ultima scenă de groază produsă în cuplul parental. El a fost cel care a anunțat poliția.
Câinii de companie fără buletin vor fi interziși în București! Polițiștii de la rutieră, din capitală, vor primi ordin să confiște toate patrupedele pentru care proprietarii nu dețin documente legale. Pentru a-și recupera animalele, aceștia vor fi obligați să achite o taxă de 3.000 de lei. Deocamdată, vorbim doar despre o propunere a Primăriei Capitalei, care ar putea intra în vigoare din luna septembrie. Municipalitatea dorește ca, prin această metodă, să oprească traficul ilegal de câini.
Ploile din ultimele zile au compromis culturile de primavară. Cantitatea imensă de apă acumulată în pamânt a lăsat neînsămânțate zeci de mii de hectare. Țăranii se plâng ca ploile nu-i lasă să se apuce de treabă.
Un nou scandal în care este implicat Serviciul de Telecomunicații Speciale. O ieșeancă de 27 de ani din Hârlău a murit după ce ambulanța a întârziat aproape o oră. Serviciul de Ambulanță se apără și spun că au fost coordonați greșit de operatorul de la 112.
Tragedie în localitatea Calvini din județul Buzau. Bulibașa a murit de infarct chiar în timpul unui botez. Peste 700 de romi au stat toata noaptea la priveghi. La înmormântarea sunt asteptati peste 3.000 de membri ai comunității din toata țara.
Sorin Ianceu, unul dintre medicii supraviețuitor al accidentului aviatic din Apuseni, și-a petrecut sărbătorile de Paște în comuna Horea, acolo unde locuiesc oamenii care l-au salvat.
Incident grav în Capitală. O femeie a fost grav rănită, după ce o bucată de tencuială desprinsă dintr-un balcon i-a căzut în cap, în timp ce mergea pe trotuar. Incidentul a avut loc în zona Piața Iancului din sectorul 2.
Două mașini s-au ciocnit violent, în fața Spitalului Coltea din Capitală!Potrivit primelor date ale anchetei, unul dintre șoferi a întors într-un loc nepermis, fără să se asigure, moment în care automobilul său a fost lovit în plin de o mașină de teren. În urma impactului, unul dintre vehicule s-a răsturnat.
Doi tineri s-au înecat după ce barca în care se aflau s-a răsturnat, în apele Mureșului. Un alt tânăr aflat cu ei a reușit să se salveze, dar a alertat autoritățile abia după șase ore. Cei trei prieteni au încercat să traverseze râul, după ce petrecuseră toată noaptea. Barca, în care se aflau și trei biciclete, s-a răsturnat, iar tinerii au căzut în apă.
Grupe de pompieri din Arges si Olt au fost trimise în Teleorman pentru a interveni, de teama unor noi inundatii. Guvernul e gata sa mobilizeze și armata, în caz de nevoie. Mai ales că în Teleorman este iar cod portocaliu de inundații, până vineri la ora 18. Oamenii din zonele devastate încearcă să-și revină după ce apele le-au distrus locuințele.
Cristi Pustai nu mai este antrenorul echipei Pandurii, dupa un an și 3 luni petrecute la Târgu Jiu. Profesorul de mate s-a despartit amiabil de clubul gorjean, din cauza rezultatele slabe ale echipei. In ultimele două meciuri, Pandurii au obținut doar un punct cu nou promovatele, Săgeata Năvodari (0-0) și FC Botoșani (2-3).