Seceta cumplită înregistrată în această vară va provoca și scumpirea pâinii. Unii dintre producători au majorat deja prețurile cu până la 10%, iar alții anunță că le vor urma exemplul, după ce recolta de grâu a fost compromisă de arșiță. În Bistrița, prețul pâinii a crescut de pe o zi pe alta, cu nouă bani, în aproape toate magazinele.
Părinții celor șase fetițe abuzate sexual, din județul Dâmbovița, au fost la un pas să-l linșeze pe violatorul în vârstă de 56 de ani, care a nu a trecut testul detectorului de minciuni. Oamenii legii au găsit jurnalul uneia dintre fetițe, în care aceasta povestea că a fost martora unei scene de sex dintre suspect și o prietenă de-ale sale, tot minoră. Părinții fetelor sunt îngroziți.
Controale de amploare, în rândul taximetriștilor, care operează în jurul Aeroportului Otopeni! Alertați după scandalul iscat în jurul tinerei japoneze ucise în pădurea dintre Corbeanca și Otopeni, oamenii legii au descoperit mai multe nereguli, printre care defecțiuni la sistemele de direcție ale mașinilor și licențe de transport expirate.
Poluare, pe Dunăre, la Galați, acolo unde localnicii au observat o pată de ulei, cu suprafața de peste 150 de metri pătrați. Oamenii au sesizat Garda de Mediu, care a identificat imediat sursa poluării, o fabrică de ulei din zonă. Specialiștii au prelevat mai multe probe, pe care le-au dus la laborator.
Doi oameni au fost grav răniți, în urma unui carambol provocat de un TIR pe Drumul Național 6, în apropiere de Porțile de Fier. Autotrenul a lovit din spate o autoutilitară și un autoturism, care așteptau la semafor. Cele două vehicule au ajuns astfel pe contrasens, acolo unde au fost lovite de un alt TIR. Victimele au fost transportate la spitalul din Drobeta-Turnu Severin.
Un om a murit și alți doi au fost grav răniți, într-un accident produs lângã o statie Petrom, la iesirea din Buzãu. Tragedia s-a produs dupã ce soferul unei Dacii a întors spre benzinãrie fãrã sã acorde prioritate, moment în care mașina a fost lovitã violent de un alt autovehicul. Coliziunea a fost surprinsă de una dintre camerele de supraveghere ale benzinãriei. În urma accidentului, soferul Daciei si mama acestuia au suferit rãni grave...
Sporurile și lefurile-record încasate de angajații de la Hidroelectrica au provocat discuții aprinse între administratorul judiciar al companiei de stat și liderii de sindicat. Aceștia l-au acuzat că a dezinformat angajații atunci când a anunțat că salariul mediu este de 1.643 de euro. În plus, spun sindicaliștii, cele 70 de sporuri, indemnizații, prime și alte beneficii sunt doar pe hârtie. Sindicaliștii spun că, din 1997 și până în prezent...
Fostul sef al ANAF, Sorin Blejnar s-a prezentat la Parchetul General pentru a da declaratii în dosarul disparitiei fostului sãu sef de cabinet, Codrut Marta. Sorin Blejnar a fost audiat ca martor în dosarul în care Andreea Marta a reclamat cã sotul ei a dispãrut pe 21 mai. Ei ar fi trebuit sã se întâlneascã la un restaurant si Codrut Marta n-a mai ajuns. Fostul sef al ANAF a mai spus cã a dat pentru a doua oarã declaratii în acest caz...
Plimbare cu motocicleta cu deznodamant tragic in Capitalã. Un tanar s-a izbit violent de o masinã care a efectuat o manevrã neregulamentarã. Accidentul s-a produs pe bulevardul Mihai Bravu, aproape de intersectia Iancului. Conducãtorul autoturismului a vrut sã întoarcã în mijlocul drumului, depãsind astfel linia continuã si traversând sinele de tramvai. Soferul nu a observat, însã, cã din spate venea cu vitezã un motociclist.
Bucurie de nedescris la finalul meciului dintre campiona romaniei CFR Cluj si elvetienii de la Basel. Scorul inregistrat pe tabela la final, 1 la 0 pentru ai nostrii, a consfintit calificarea echipei noastre in grupele Champions League și a scos oamenii pe strazi, la Cluj. Penalty-ul ratat de elvetieni le-a dat mari emotii spectatorilor. Suporterii s-au gândit deja si la viitorii adversari din grupele Champions League. Misiunea CFR-ului nu pare a fi una usoarã.
Greșelile de utilizare a limbii române corecte sunt în scădere în audiovizual! Rezultatele monitorizarii realizate de o echipă a Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan- Alexandru Rosetti" al Academiei Române, la solicitarea Consiliului Național al Audiovizualului, confirmă tendința de diminuare a erorilor înregistrate în limbajul de pe micul ecran în lunile mai și iunie. Pentru prima dată, în vizorul lingviștilor și al CNA...
Ipoteza că asasinul studentei japoneze, criminal în serie prins din întâmplare, capătă tot mai mare greutate. Principalul suspect, Nicolae Vlad, este acuzat cã a mai omorât o femeie, cu 10 zile înainte de comiterea crimei de la marginea pãdurii Otopeni. Mai mult, anchetatorii il suspectează cã a mai comis 6 violuri si 5 tâlhãrii. În total, individul este cercetat în sapte dosare penale. In acest moment, Nicolae Vlad este cercetat pentru douã omoruri...
Romanii au ramas fara medicamente pentru maladii foarte grave. Peste 72.000 de bolnavi de Parkinson si alte zeci de mii care suferã de hipertensiune riscã sã nu-si mai poatã tine boala sub control. Asta pentru cã medicamentele vitale nu se mai gãsesc în farmaciile din tarã. La Bistrita, potrivit farmacistilor, medicamentele pentru tratarea bolii Parkinson, dar si cele pentru tratarea hipertensiunii...
Sfârșit tragic pentru ultimul cangur pitic pe care îl avea Gradina Zoologicã de la Bucov, de lângã Ploiești. Marsupialul a fost sfâsiat in timpul noptii de mai multi maidanezi, fără ca vreunul din cei 16 paznici să fi auzit ceva.
Trei bãrbati au fost capturati de jandarmi în timp ce furau cereale din Insula Mare a Brãilei. Hotii au fost suprinsi chiar în momentul in care încãrcau jumãtate de tonã de seminte de floarea soarelui într-o barcã.
Steaua e tot mai aproape de grupele Europa League. Ros-albastrii pot scrie istorie in fotbalul romanesc, daca vor trece de campioana Lituaniei, Ekranas. Daca elevii lui Laurențiu Reghecampf castiga si mansa retur cu Ekranas, acestia ajung pentru a 9-a oara consecutiv in grupe.
Comisia Juridică a Camerei Deputaților a amânat pentru începutul săptămânii viitoare luarea unei decizii privind începerea urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Victor Paul Dobre și Laszlo Borbely. Deputații juriști au hotârât că solicitările procurorilor DNA mai pot aștepta, pe motiv că nici foștii miniștri, nici membrii comisiei nu au avut timp să studieze temeinic dosarele.
Cei doi bărbați răniți în explozia produsă marți într-un apartament din Lupeni au fost internați în stare gravă la Spitalul de Arși din Capitală. Muncitorii au fost transportați de urgență de la Petroșani la București cu ajutorul unui elicopter al Ministerului de Interne și un altul de la SMURD.
Sfârșit cumplit pentru un cioban din localitatea sibiană Daia. Bărbatul de 71 de ani a fost bătut crunt, violat și înjunghiat de un alt cioban, în vârstă de 39 de ani. Ajuns la spital în stare de șoc și cu răni grave, omul a mai trăit doar câteva ore.
Centura de sud a Capitalei a fost lăsată baltă de autorități. Lucrările de reabilitare ale centurii s-au oprit la numai patru luni de când au fost demarate. Si asta pentru că, odatã cu rectificarea bugetară de săptămâna trecută, Guvernul Ponta a tăiat banii alocați acestui proiect.
Pregătirile pentru primul concert din istorie susținut pe Arena Națională, cel al trupei Red Hot Chili Peppers, au intrat pe ultima sută de metri. Cu două zile înainte de evenimentul găzduit de stadionul bucureștean, peste o sută de oameni lucrează la foc continuu.
Un profesor de matematică din Onești a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la doi elevi. Dascălul, care preda la o școală generală, a fost reclamat de părintele unui copil, iar procurorii l-au surprins pe cadrul didactic când primea 350 de lei de la doi elevi de clasa a șasea.
Atenționarea meteorologilor de cod galben de vijelii, în care s-a aflat întreaga țară până marți dimineață, s-a confirmat în multe județe. O ploaie torențială de doar câteva minute, însoțită de vânt puternic, a inundat câteva străzi din centrul orașului Tulcea.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul București în dosarul Rompetrol. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În septembrie 2006, Patriciu a fost trimis în judecată pentru delapidare, spălare de bani și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
Douã medalii de aur, una de argint, una de bronz si locul doi pe națiuni. Acesta este palmaresul de invidiat al echipei olimpice de geografie a României, care s-a întors acasă de la Koln. Olimpiada din Germania le aduce concurenților noștri nu numai renume, ci și recompense financiare de la Guvern.