Un grav accident de circulația a avut loc, vineri noaptea, în localitatea Crevedia Mare, din județul Giurgiu. Patru tineri cu vârste cuprinse între 22 și 26 de ani și-au pierdut viața, dupã ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un copac. Un al cincilea pasager, aflat pe bancheta din spate, a fost rănit ușor și a fost transportat la un spital din București. Din mașină a rămas doar un morman de fiare.
Incendiu devastator, la o cabană din Bistrița! Zece turiști, cazați la o cabană din apropierea lacului Colibița, s-au trezit la trei dimineața în mijlocul flăcărilor. Potrivit martorilor, incendiul a izbucnit în una dintre camere și s-a extins în întreaga clădire. Unul dintre turiști, care s-a trezit primul, i-a avertizat și pe ceilalți și au reușit să se salveze la timp din cabana cuprinsă de flăcări.
Trei accidente de tramvai, într-o singură zi, În Galați, Arad și București! Cel mai grav s-a produs la Galați, unde coliziunea a două tramvaie, într-o intersecție, s-a soldat cu rănirea a cinci oameni. Potrivit anchetatorilor, un tramvai, care oprise la culoarea roșie a semaforului, a fost izbit cu putere de un altul, venit din spate, care circula cu vitezã. Vatmanul tramvaiului venit din spate, care are peste 30 de ani experiențã...
Acțiune de proporții, a procurorilor DIICOT Ploiești, care au audiat 53 de persoane suspectate de implicarea în traficul cu droguri de risc. În urma celor 13 percheziții efectuate la domiciliile șefilor rețelei, oamenii legii au găsit chiar și o mini cultură de cannabis.
Însetat de adrenalină, un motociclist, în vârstă de 28 de ani, din București, și-a pierdut viața, noaptea trecută, după ce bolidul pe care îl conducea s-a izbit violent de un autoturism. Potrivit anchetatorilor, motociclistul circula cu viteză excesivă și, speriat din cauza unei mașini care a întors brusc în fața lui, s-a dezechilibrat și nu a mai reușit să evite coliziunea.
Anul universitar bate la ușă, iar studenții se află în febra cazărilor. Ajutați de părinți, aceștia și-au adus de acasă frigider, mochetă, mese, perne și pături, pentru a avea tot confortul necesar continuării studiilor.
Incendiul violent izbucnit, joi, într-un bloc din municipiul Hunedoara a făcut cinci victime: patru oameni au ajuns la spital intoxicați cu fum, iar un altul cu arsuri ușoare. În apartamentul cuprins de flăcări, se aflau o fetiță de patru ani și un cățel, care au fost salvați de un vecin. La vederea fumului, micuța s-a dus la fereastră și a alertat-o pe bunica sa, care întindea rufele în fața blocului.
Un fost agent de poliție din Timișoara a ajuns în fața procurorilor, după ce a căzut în plasa ofițerilor anticorupție. Bărbatul le-a cerut unor cetățeni sârbi sume cuprinse între 500 și 2.500 de euro, pentru a-i ajuta să obțină rapid cetățenie română.
Primarul comunei doljene Predești a fost la un pas să provoace o tragedie, după ce a lovit cu mașina un copil în vârstă de trei ani. Bărbatul parcase autoturismul lângă grădinița din localitate, care nu este împrejmuită, iar în momentul în care a mers în marșarier nu l-a văzut pe micuț și l-a lovit.
Serviciul Român de Informații a transmis, în decursul anilor, aproximativ 190 de rapoarte cu privire la situația de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, a declarat, vineri, directorul SRI, George Maior. Prin urmare, autoritățile cunoșteau în detaliu neregulile apărute în administrarea companiei.
Toate școlile și instituțiile publice din țară ar putea avea internet wireless gratuit, începând cu 2013. Asta după ce premierul Victor Ponta a cerut ministrului Comunicațiilor, Dan Nica, ca din banii obținuți la licitația pentru licențele 4G sã pregãteascã finanțarea proiectului. Singura problemă ar fi cea a utilizãrii permanente de cãtre elevi, chiar și în timpul orelor, susține premierul.
O bãtrânã de 91 de ani a fost lovitã de un autoturism chiar în curtea unei policlinici din Brasov. Soferul a încercat sã iasã cu spatele din unitatea medicalã si nu a vãzut-o pe femeie. Ea mersese la medicul de familie pentru o reteta. Chiar când iesea din curtea unitãtii medicale, masina firmei de catering a lovit-o în plin.
Un bãrbat a încercat sã violeze o minorã în mijlocul zilei, în parcul central din Brãila. Fata de 15 ani, elevã la un liceu din apropierea parcului, era în pauzã. Agresorul, în vârstã de 49 de ani, l-a lovit cu pumnii pe unul dintre colegii ei apoi a amenintat-o si a încercat sã o violeze. Individul a fost oprit la timp de jandarmi. Dupã ce a fost imobilizat, agresorul a încercat sã dea cu capul de autospeciala oamenilor legii.
Urșii atacă și la Petroșani. Dupã ce săptămâna trecută au fost rănite mai multe persoane din Dâmbovița și Argeș, acum, au mai făcut o victimă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, paznic la o stână de la marginea municipiului Petroșani. Bărbatul a dat nas în nas cu ursul după ce auzise un zgomot și ieșise să vadă ce se întâmplă. A avut noroc cu nu a fost singur. Câinele sãu l-a scãpat cu viațã din ghearele ursului.
Anul școlar a început cu o serie de nemulțumiri pentru elevii de la școala 169 din Capitală. Ei refuză să intre la ore și protestează, alături de părinți, față de decizia inspectoratului de a-i muta din clădirea nouă a școlii într-una mai veche. Asta pentru a face loc liceenilor de la Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații, care învățau într-un imobil care avea bulină roșie de risc seismic.
O mulțime furioasă a fost la un pas să linșeze un șofer, deși a evitat producerea unei tragedii. Bărbatul, care abia ieșise din Pasajul Muncii din Capitală, s-a trezit în fața mașinii cu un grup de persoane, chiar în mijlocul străzii. A reușit în ultima clipă să evite un impact frontal, dar a atins cu oglinda mașinii o femeie din mulțime. Victima a fost transportatã la spital cu dureri la mânã și la șold.
Vali Porcișteanu, campionul de raliuri al României, și frumoasa Alina Bunica alcătuiesc singurul cuplu de piloți din sportul românesc. Cei doi sărbătoresc peste câteva zile, la Raliul Iașiului, aniversarea a cinci ani de când sunt împreună. Vali și Alina sunt două suflete pereche. Ambii au cochetat cu raliurile din perioada copilăriei și universul lor e plin de cupe, trofee și medalii. Cu timpul, fiecare a inserat însă printre propriile amintiri și poze cu persoana iubită. Deși viața lor se derulează la viteze amețitoare, Alina spune că iubitul ei își găsește uneori timp să își etaleze și latura romantică.
Protestele la Oltchim continua, in timp ce Dan Diaconescu a fãcut o noapte albã, pentru a se sfatui cu liderii Partidului Poporului din teritoriu. Diaconescu spune in continuare ca vrea sa redea combinatul poporului, dar mai intâi trebuie sã arate cã are banii sã-l cumpere.
Dezastrul fondurilor europene lovește în micii întreprinzători. Antreprenorii spun că, de șase luni, nu au primit finanțările din cadrul POSDRU pentru resurse umane, în valoare de peste 200 de milioane de euro. Asta în condițiile în care finanțarea proprie a proiectelor în desfășurare era asigurată din bani împrumutați de la bănci, pentru întreprinzătorii și-au pus gaj casele. Oamenii spun că Guvernul este vinovat de această situație...
Toată planeta este interesată să cumpere combinatul Oltchim! Cel puțin așa a declarat Dan Diaconescu, proaspăt revenit în țară, după deplasarea în străinătate. Diaconescu le-a spus jurnaliștilor care îl așteptau la Aeroportul Otopeni că a plecat prin Europa în căutarea unor noi piețe de desfacere pentru salvarea combinatului Oltchim. În timp ce Dan Diaconescu lua pulsul planetei în cazul Oltchim, la Ministerul Economiei...
Pericol în cartierul bucureștean Drumul Taberei! Muncitorii care lucrează la noua magistralã de metrou au spart o țeavã de alimentare cu gaze, în zona Rãzoare. Imediat s-a dat alarma! Gazele au fost oprite, iar circulația a fost restricționatã timp de aproape o oră. In 14 septembrie, un incident asemănător, produs tot în șantierul metroului, dar la stația Romacierilor, s-a soldat cu o explozie, urmată de un incendiu...
Cinci oameni au fost răniți într-un accident provocat de un șofer care nu a acordat prioritate altui autoturism și l-a izbit în plin. Accidentul a avut loc în jurul orei 3, dimineața, pe Șoseaua Olteniței, din Capitalã. Șoferul vinovat nu a ținut cont de indicatorul "cedeazã trecerea", și a intrat în plin într-un alt autoturism, care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina lovită a ricoșat în douã autoturisme parcate.
Un om și-a pierdut viața și doi au fost grav rãniți, în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident în lanț produs în municipiul Sibiu. Drumul Național 1 a fost blocat aproape o orã, dupã ce un autobuz plin cu pasageri s-a ciocnit cu douã autoturisme. Potrivit anchetatorilor, șoferul unui autoturism care venea dinspre Alba Iulia a încercat sã depãșeascã un taxi care intenționa sã parcheze în fața unui restaurant.
Sute de salariați de la Arpechim Pitești, care lucreazã pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea, au protestat, miercuri, timp de douã ore în fața combinatului. Oamenii sunt nemulțumiți de blocajul privind privatizarea combinatului, care le întârzie plata salariilor. Oamenii spun că nu și-au primit tichetele de masã din luna iunie și salariile pe luna august. Sindicaliștii spun că vor continua protestele, până la rezolvarea situației.
Salariații de la Oltchim și-au reluat, miercuri, protestul. Ei sunt împărțiți în două tabere. Astfel, 500 de salariați conduși de Corneliu Cernev, președintele Comitetului de Criză, au început protestele nemulțumiți de neplata salariilor și de blocajul apărut în procesul de privatizare. Cealaltă tabără, condusă de liderul de sindicat Mihai Diculoiu, face apel la calm. Diculoiu susține că oamenii au reînceput protestul din cauza unor informații false, din partea conducerii societãții.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

