România trece, în această noapte, la ora de iarnă. Astfel, la ora 4.00, ceasul va fi dat înapoi cu o oră, pentru a adopta ora Europei Orientale. În aceste condiții, operatorii din transportul feroviar, rutier și aerian își vor redimensiona graficul curselor. Potrivit comunicatului dat publicității de CFR Călători, trenurile vor pleca din stațiile de formare după ora oficială de vară până la ora 4.00, care devine ora 3.00.
Vești bune de la BNR! Creditele în valută pentru locuințe nu vor fi restricționate, prin noul regulament, adoptat, vineri, de Consiliul de Administrație, a anunțat guvernatorul Mugur Isărescu. În schimb, pentru acordarea creditelor de consum în valuta, criteriile au devenit mai exigente. Documentul urmărește echilibrarea acordării de credite noi în moneda națională față de cele în valută, ceea ce va contribui la consolidarea stabilității financiare...
Angajații fabricii Nokia de la Jucu ar putea primi 20-30 de salarii compensatorii, în urma disponibilizării! Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tise, a declarat că autoritățile negociază, în acest sens, cu reprezentanții companiei finlandeze, chiar dacă, potrivit contractului colectiv de muncă, nu există obligativitatea acordării unor astfel de compensații. Acordarea de salarii compensatorii este prevazută, însă, în programul mondial al Nokia.
Amenzi usturătoare, pentru proprietarii terenurilor agricole lăsate în paragină! Potrivit proiectului de ordonanță de urgență postat pe site-ul Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, nerespectarea obligației de a lucra terenul sau de a desfășura activități agricole constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 de lei/ha, la 400 de lei/ha. Amenda este valabilă și pentru cei care nu au calitatea de agricultor...
Bucureștenii au luat cu asalt standurile târgului de carieră, desfășurat vineri și sâmbătă, în Capitală. Cei aproximativ 90 de angajatori prezenți la eveniment au pus la dispoziția aplicanților peste 2.500 de posturi din domeniile IT, financiar-bancar, inginerie, marketing și vânzări. Angajatorii le recomandă tinerilor să se informeze cu privire la companiile participante, pentru a-și majora șansele de a obține jobul dorit.
Care sunt valorile în care crede această generatie? Aceasta este întrebarea aflată la baza proiectului EuroEdu, un program ce încearcă să-i ajute pe elevii bucureșteni, cu performanțe deosebite la învățătură, să facă alegerile cele mai potrivite pentru viitor. EuroEdu este un proiect care indentifică si pune în valoare performanta tinerilor. Pentru organizatori, elevul ideal este în clasa a X-a sau a XI-a si excelează...
Veste buna pentru iubitorii de vinuri! Timp de trei zile, de pe data de 27 octombrie pana pe 30 octombrie, bucurestenii pot merge la Salonul National de Vinuri, la Romaero Băneasa din București, unde peste 20 de producatori din acest domeniu au venit pentru a-si expune cele mai noi game de vinuri.
Prea putine investitii straine in Romania! Acestea nu au contribuit prea mult la economia națională, iar valoarea adăugată creată de companiile străine este cea mai scăzută din Europa Centrală, spun specialistii Bancii Mondiale. Potrivit lui Donato De Rosa, senior economist la Banca Mondială, si firmele românești și cele străine care activează în România sunt mai puțin productive decât în alte țări din Europa, dar firmele locale au înregistrat o creștere a productivității mai rapidă decât companiile străine.
Câteva localități maramureșene, grav afectate de secetă, au primit, în ultimele ore, peste 100.000 de litri de apă menajeră, de la pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Este vorba de municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, de orașul Vișeu de Sus, și de localitățile Tăuții de Sus, Rohia și Vălenii Șomcuței.
Bucureștenii au posibilitatea de a lua parte la recensământul populației și locuințelor, pe Internet. Reprezentanții Institutului Național de Statistică au apelat la această metodă pentru că, în Capitală, procentul persoanelor recenzate este mai mic decat media națională. Comisia Centrală pentru recensământ anunțase, joi seară, că persoanele care locuiesc în București si nu au fost contactate de un recenzor pot opta pentru autorecenzare.
Părinții copilului care a căzut de la mansarda unei grădinițe din cartierul bucureștean Militari, după ce a fost lăsat nesupravegheat, cer daune morale în valoare de 300.000 de euro. Separat, oamenii vor cere și pagube materiale, rezultate din cheltuielile cu medicii, cu medicamentele și cu asistentele.
Executivul nu se va hazarda în 2012 la majorarea pensiilor și salariilor, deoarece va trebui continuată consolidarea fiscală. Cel putin asa a declarat, vineri, ministrul Finanțelor Publice, Gheorghe Ialomițianu, la o dezbatere economica organizată la Banca Națională a României.
Anul 2012 vine cu noi reduceri de personal, mai ales în administrație, dar nu prin concedieri, ci prin menținerea principiului conform căruia pentru a se face o angajare este nevoie să plece șapte oameni din sistem. Declarația a fost făcută, joi seară, la postul public de televiziune, de președintele Traian Băsescu. Șeful statului a precizat, totodată, că nu sunt bani pentru indexarea pensiilor, din luna ianuarie.
Moment aniversar, la Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor, care a împlinit 10 ani de activitate. Un deceniu, în care asociația a fost martora evoluției televiziunii românești.
National TV va transmite in direct simbata Gala Mixed Martial Arts de la Cluj, la care vor participa luptători de prim-rang din România și Germania. Mixed Martial Arts este un stil de luptă full-contact. Sunt premise diverse tehnici de luptă, iar regulamentul este unul foarte permisiv.
O rețea de traficanți de droguri de mare risc a fost destructurată de polițiști, la Satu Mare! In urma unor percheziții au fost găsite substanțe halucinogene la domiciliul traficanților. Astfel, în urma unei investigații care a durat șase luni, polițiștii antidrog ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare și procurori DIICOT au organizat percheziții la cinci persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 32 de ani, suspectate că se ocupau cu traficul de droguri de risc și mare risc.
Politia alocă bani pentru a achizitiona echipamente in scopul inregistrarii discutiilor dintre soferi si politisti. Astfel, potrivit sefului Poliției Române, chestorul Liviu Popa, de la bugetul Ministerului de Interne au fost alocați banii necesari pentru achiziționarea a 20 de camere video ce vor fi utilizate inițial în cadrul unui proiect-pilot, care se va aplica în cinci județe.
Romania se pregateste sa treaca la ora de iarna. În noaptea de sâmbătă spre duminică, adica 29 spre 30 octombrie, ceasul va fi dat înapoi cu o oră, pentru a trece la ora de iarnă, cea a Europei Orientale. Astfel, ora 4.00 va deveni ora 3.00. Vestea bună este că romanii vor dormi mai mult cu o ora. Transportul feroviar, rutier si cel aerian isi vor redimensiona graficul curselor, pentru a se potrivi cu trecerea la ora de iarna.
Consiliul European Extraordinar de la Bruxelles a adoptat Declarația de recapitalizare a băncilor. Alături de liderii celor 17 țări din zona euro, care s-au întâlnit într-un summit foarte important, la reuniunea din capitala Belgiei au fost prezenți șefii de stat din blocul comunitar, printre care si presedintele României. Traian Băsescu a anunțat că toate țările au primit garanția că subsidiarele ''băncilor-mamă'' din alte state vor avea nivelul de capital menținut și pentru anii următori.
Noul An vine cu scumpiri în lanț. Patronatele dau ca sigură o creștere a prețurilor la alimente în următoarele luni. De vină ar fi majorarea tarifelor la carburanți, inclusiv la motorină, dar și la energia electrică și gazele naturale. După ce prețul la energie pentru populație a fost majorat în aprilie cu 4 procente si jumatate, o nouă creștere a tarifului cu 2,5 la sută este așteptată de la 1 ianuarie 2012.
Anvelopele de iarna pentru autoutilitare si dube au disparut de pe piata! Prețurile insa, au explodat până la 40% în ultimele trei luni în urma introducerii obligativității anvelopelor de iarnă, arata o analiza a Federației Operatorilor Români de Transport. Potrivit reprezentanților FORT, chiar și anvelopele produse în țară sunt întâi exportate către centrele logistice din Europa și ulterior reimportate, iar TVA-ul încasat de stat este astfel suportat la o valoare majorată de către cumpărătorul final.
România are deficit din cauza dezechilibrului între economisire și investiții, așa că trebuie să apelăm la împrumuturi externe! Declarația a fost făcută de guvernatorul Băncii Naționale, într-un forum de specialitate, organizat in Capitală. In opinia lui Mugur Isărescu, dacă acest deficit se reduce la zero, atunci nu te poți dezvolta decât din rezerve proprii.
Pentru Dumitru Dragomir dimineata a inceput la DNA! Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal a fost audiat in dosarul dezafilierii Craiovei.
Recensământul populației s-a transformat deja intr-un haos total! Reprezentanții Institutului Național de Statistică au anunțat miercuri că recenzorii vor fi trimiși înapoi pe teren, pentru a colecta CNP-ul persoanelor care au refuzat să-l dea. Mai mult, românii care nu-și vor declara codul numeric personal vor fi amendati cu sume intre 1.500 si 4.500 de lei. Precizările vin după ce, acum două zile, purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu...
Situatia creata de Institutul National de Statistică la recensământul organizat în această toamnă a provocat confuzie in randul românilor. Oamenii acuză inconsecvența INS și nu înțeleg de ce autoritatile sunt nehotarate. Singurele întrebări din cadrul recensământului la care oamenii pot refuza să răspundă sunt legate de etnie, limba maternă și religie. Acesta este primul recensământ realizat după intrarea României în Uniunea Europeană.