Farmacia Vlad

N24 Plus

Adresa: str. Revolutiei, nr 22
Tel: 0700.000.000
Email:
Website: www.n24plus.ro
Ești aici : Prima pagină // Ultimele Știri Național 24 Plus

Ultimele Știri Național 24 Plus

RSS Știri
 

 

4 Septembrie 2011


  • 10.000 de euro de "tricolor" pentru victoria cu Franta! în categoria Sport

    Dupa victoria din Luxemburg, nationala Romaniei pregateste la Mogoșoaia meciul decisiv cu Franta. Astazi, tricolorii au avut programate un studiu video si un antrenament tactic. Elevii lui Victor Pituca au urmarit meciul cistigat de trupa lui Laurent Blanc cu 2-1, in fata Albaniei.

  • "Sinaia, mon amour", la Cercul Militar din Bucuresti în categoria Social - economic

    Beatitudine, aceasta este stare pe care vizitatorii expoziției de pictură "Sinaia Monamour" o încearcă în fața lucrărilor pline de culoare și de dinamism. Numele expoziției subliniază chiar iubirea maestrului Augustin Costinescu pentru orașul Sinaia. Tablouri precum "Iarna la Sinaia", "Vara la Sinaia" și alte 20 de desene le-au încântat privirile celor prezenți la expoziție.  Cele 60 de picturi și cele 20 de desene prezente în expoziția "Sinaia, mon amour" pot fi admirate la Cercul Militar Național până pe data de 16 septembrie.

  • Locuinta mistuita de flacari, in nordul Capitalei în categoria Social - economic

    O locuință situată în nordul Capitalei a fost mistuită aproape în întregime de flăcări, care s-au extins și la clădirile din apropiere. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale și, din fericire, nu există victime. Proprietarul, un pensionar singur, nu știe unde va locui pe timpul iernii care se apropie.

  • Turistii romani, blocati in Antalya si la Barcelona în categoria Social - economic

    Aproximativ 1000 de turiști români, care au ales să-și petreacă vacanța în Antalya, au avut parte de un final de sejur de coșmar. Oamenii au rămas blocați în aeroport, după ce partenerul turc al agenției române de turism a intrat în incapacitate de plată și nu s-a mai ocupat de întoarcerea românilor în țară. Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România a înființat un comandament de urgență și a reușit să rezolve repatrierea a 600 de persoane. 

  • Nuntă cu invitați de lux la Cetate, în județul Dolj în categoria Social - economic

    Nuntă cu alai de lux la Cetate, în județul Dolj! Ministrul Gabriel Oprea, afaceristul Gigi Nețoiu și primarul Antonie Solomon au luat parte la cununia fiului primarului din localitate. Primarul din Cetate, socrul mare, este membru PSD, dar de curând și-a descoperit afinități cu UNPR. Printre invitați s-au numărat două foste mari glorii ale Craiovei: Rodion Cămătaru și Sorin Cârțu!

 

3 Septembrie 2011


  • (RAPID) SE DESCHID PORTILE! în categoria Sport

    Rapidul lui Razvan Lucescu se intoarce in Giulesti! …Insa doar pentru o etapa, in partida cu FC Brasov.

  • Un politist din Suceava a murit in misiune în categoria Social - economic

    Ultima misiune, pentru un politist din Suceava! Omul legii a murit sambata si un coleg de-al sãu a fost grav rãnit, în timp ce urmãreau un autoturism. Politistii aveau informatii cã soferul masinii transporta o cantitate mare de tigãri de contrabandã. In timp ce oamenii legii goneau pe drumul european 85 cu toate semnalele acustice si luminoase aprinse, masina lor a fost lovita in plin de un alt autovehicul, al carui sofer nu a acordat prioritate.

  • Salvatorul copiilor a fost inmormantat in capela ctitorita chiar de el în categoria Social - economic

    Sute de oameni l-au condus, sâmbătă, pe ultimul drum pe cel mai mare chirurg pediatru pe care l-a avut România, profesorul Alexandru Pesamosca. Acesta și-a dedicat toată viața medicinei, ajungând chiar să locuiască în spital, în ultimii 20 de ani. Arhiepiscopia Bucureștiului și-a dat acordul ca cel supranumit Îngerul copiilor să fie înhumat în curtea capelei pe care a ctitorit-o.

  • Producatorii din panificatie, obligati sa respecte gramajul painii în categoria Social - economic

    Greutatea pâinii va fi stabilitã, din aceastã toamnã, prin lege. Masura este impusa de constatarile inspectorilor de la Protectia Consumatorilor, care au descoperit ca multi producãtori din panificatie furã din fiecare pâine pusã la vânzare. Potrivit inspectorilor A.N.P.C., diferentele dintre cantitatea declaratã si cea realã a unei pâini ajungeau la 80 grame. Majorarea acestei cantitãti va fi fãcutã doar din o sutã în o sutã de grame, astfel încât brutarii sã nu mai fure la gramaj.

  • Un pompier mehedintean, grav ranit in misiune în categoria Social - economic

    Misiune de coșmar pentru un pompier al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți, care s-a ales cu răni profunde la brațul drept, după spargerea unui geam dintr-un apartament cuprins de flăcări. Accidentul de muncă a avut loc într-un bloc din Drobeta Turnu Severin, acolo unde echipa de intervenție încerca să stingă incendiul provocat de un scurt-circuit produs la un televizor. O femeie a suferit un atac de panică, iar o alta a fost transportată la spital, după ce s-a intoxicat cu fum.

  • Un cioban dintr-o localitate suceveana, impuscat de paznicul de vanatoare în categoria Social - economic

    Un cioban din localitatea suceveană Uncești a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost împușcat de un paznic de vânătoare. Agresorul s-a înfuriat în momentul în care victima i-a cerut să nu mai tragă în câini. Medicii spun că bărbatul mai are câteva alice în corp, lângă organe vitale, dar starea lui este stabilă. Imediat după ce l-a împușcat pe cioban, paznicul de vânătoare a fugit de la locul faptei.

  • Carne de cal vanduta drept carne de vita, in pietele bucurestene în categoria Social - economic

    Măcelarii din Piața Obor continuă să-și tragă pe sfoară clienții, comercializând carne de cal în loc de carne de vită. Aproape o tonă de produse a fost confiscată, în vederea distrugerii.  Deși au primit amenzi usturătoare, vânzătorii nu s-au speriat. Documentele de control vor fi înaintate organelor de urmărire penală pentru aplicarea prevederilor legale.

  • Medicii au confundat muscatura unei insecte, cu zona zoster în categoria Social - economic

    A fost tratat de Zona Zoster, deși simptomele fuseseră provocate de înțepătura unei insecte veninoase. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, care, după două zile petrecute în Spitalul din Rovinari, a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Aici, a continuat coșmarul. Bolnavul a fost plimbat între secții, aprimit diagnosticul greșit de Zona Zoster și a fost tratat ca atare. Într-un final, un medic și-a dat seama ce avea pacientul.

  • Un copil de 3 ani și-ar putea pierde mâna, după un tratament medical greșit în categoria Social - economic

    Un alt scandal este în derulare la Spitalul Județean din Deva. O femeie susține că fiul ei, în vârstă de 3 ani, a fost tratat greșit de un chirurg, care, în plus, i-ar fi cerut și bani pentru tratamentul ce l-ar putea face pe băiat sã nu-și mai poată folosi mâna ruptă. Necazurile familiei Boglea au început în luna iunie, atunci când micuțul a căzut de pe un tobogan.

 

2 Septembrie 2011


  • Dascălii unei școli din Vaslui, revoltați din cauza schimbării directorului în categoria Social - economic

    Profesorii unei școli din Vaslui au fost întâmpinați, la întoarcerea din vacanță, cu o veste care i-a revoltat: Inspectoratul Școlar a hotărât să le schimbe directorul.

  • Exercițiu demonstrativ, pe Național Arena în categoria Social - economic

    Jandarmii se pregătesc intens pentru a face față suporterilor violenți care ar putea veni pe Stadionul Național Arena la meciurile echipelor de club sau la cele ale primei reprezentative. Sute de oameni de ordine au participat la o simulare pe tema evacuării din tribune a celor certați cu legea.

  • Elena Udrea, printre pupături și huiduieli în categoria Social - economic

    Elena Udrea a făcut valuri în parcul Moghioroș din Capitală, acolo unde zeci de pensionari au asaltat-o cu îmbrățișări, dar și cu reproșuri.

  • Groapa de gunoi din Deva arde mocnit, de sâmbătă după-amiază în categoria Social - economic

    Locuitorii din Deva abia își trag respirația, după o săptămână în care groapa de gunoi a orașului a continuat să ardă mocnit. Măsurătorile efectuate de inspectorii de mediu arată că nivelul de noxe înregistrat în aceste zile este de două-trei ori mai mare decât maximul admis.

  • Scandal la o grãdinitã din Bacãu din cauza unei educatoare acuzatã de pãrinti cã bate copiii în categoria Social - economic

    Pãrintii copiilor din grupa micã a unei grãdinite din Bacãu protesteaza pentru ca au aflat cã acestia vor învãta cu aceeasi educatoare. Femeia a fost cercetatã în douã dosare penale, dupã ce pãrintii au fãcut plângeri la Politie pe motiv cã le sunt bãtuti copiii. Educatoarea a fost gãsitã nevinovatã de oamenii legii, însã nu si de pãrinti.

  • Motociclist mort într-un accident produs pe DN 1, în localitatea Otopeni în categoria Social - economic

    Un motociclist și-a pierdut viața, pe DN1, în dreptul localității Otopeni, strivit de un autoturism al Poliției. Bărbatul nu a păstrat distanța regulamentară în mers și s-a ciocnit de un vehicul care a frânat brusc, după care a fost lovit din spate de o mașină a Ministerului Administrației și Internelor.

  • Peste 2.000 de familii, fără apă, în comuna vasluiană Hoceni în categoria Social - economic

    Sute de fântâni din județul Vaslui au secat, iar culturile agricole au fost pârjolite de secetă. Oamenii sunt disperați, din cauza faptului că nu mai au apă nici pentru consumul propriu, nici pentru animale.

  • Hanescu a spus "pas" meciului de Cupa Davis cu Cehia! în categoria Sport

    Victor Hănescu, cel mai bun tenisman roman, a anunțat că nu va face parte din echipa României pentru meciul de Cupa Davis cu Cehia, de la București, din barajul pentru menținerea în Grupa Mondială.

 

1 Septembrie 2011


  • Borbely: ''Taxa de poluare auto scade cu până la 25%'' în categoria Social - economic

    Proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care prevede reducerea impozitului cu pânã la 25 la sută, a fost aprobat de Guvern. Ministrul Mediului, partizan al reducerii cu un sfert a taxei de poluare, vine cu o veste bună.

  • Banel a semnat in sfarsit! în categoria Sport

    Banel Nicolita isi vede visul implinit! In sfarsit! A plecat la francezi, la  Saint-Etienne!

  • Comisie ministerială la Spitalul Județean Galați, în cazul infecției nozocomiale în categoria Social - economic

    O comisie formată dintr-un reprezentant al Ministerului Sănătății și doi ai Institutului Național de Sănătate Publică Iași cercetează cauzele care au provocat aparitia infectiei de la Spitalul Județean ''Sf. Apostol Andrei'' din Galați. Doi pacienți au murit în mai puțin de o săptămână, după ce au fost internați la Secția de Neurochirurgie si au contactat o bacterie extrem de periculoasã. Comisia își desfășoară activitatea în paralel cu cea constituită la nivelul DSP Galați.

 
  • Prima pagina
  • ...
  • 794
  • 795
  • 796
  • 797
  • 798
  • 799
  • 800
  • 801
  • 802
  • ...
  • Ultima pagina
 

Pagina tiparita: http://www.n24plus.ro/stiri.php?page=798
Data tiparirii: 09.08.2025