Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

3 Mai 2011


  • Opt locuinte din lemn s-au facut scrum, intr-un cartier din Râmnicu Vâlcea

    Incendiu devastator într-un cartier din Râmnicu Vâlcea. Opt barãci din lemn, folosite ca locuințe, au ars în totalitate. Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă, din cauza că hidranții din zonă nu funcționau. Aceștia s-au chinuit timp de patru ore sã stingã flãcãrile și sã salveze câte ceva din lucrurile oamenilor. Pompierii urmeazã să evalueze pagubele și sã facă cercetări cu privire la cauza incendiului.

  • Crescătorie de păuni la Primăria din Urziceni

    Primăria din Urziceni deține o adevărată crescătorie de păuni! Păsările animă curtea instituției de aproape jumătate de secol. De-a lungul anilor, prin clădire s-au perindat mulți edili, însă în curte legea a fost făcută de păunii, care au ajuns acum la 30 de exemplare. Ei se plimbă liberi printre mașinile parcate, dupa ce s-au obișnuit cu zgomotul și agitația din jur.

  • Adrian Cocoana mai are o posibilitate de recurs la sentinta tribunalului

    Adrian Cocoanã, medicul care în 2008 a accidentat mortal un tânãr cu masina la Timisoara, va face puscãrie. Magistratii Tribunalului Dolj au pãstrat sentinta datã de Judecãtoria Craiova, adicã patru ani cu executare pentru ucidere din culpã. Mama victimei considerã cã, astfel, s-a fãcut dreptate. Instantele au decis ca barbatul care l-a ucis pe trotuar pe Lucian Reja sã plãteascã familiei daune în valoare de douã milioane de lei.

  • Explozie la un laborator pirotehnic din poligonul SRI de la Chitila

    Explozie intr-un laborator pirotehnic din poligonul SRI de la Chitila. Un genist din Brigada Antiteroristă a fost rãnit în urma deflagratiei produse din cauza unei lumânări fumigene. Potrivit oficialilor Serviciului Român de Informații, incidentul a avut loc în timpul unui exercitiu militar al pirotehniștilor brigăzii anti-teroriste. Ranitul a fost transportat la spital si se află in afara oricărui pericol. SRI va coopera cu toate autoritãțile care cercetează cauzele care au dus la producerea incidentului.

  • Nivel de alertă teroristă albastru-precaut, in Romania

    Romania mentine nivelul de alerta terorista la albastru, ceea ce inseamna prudență, după uciderea lui Ben Laden. Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, reunit in sedință, a stabilit că informatiile detinute de autoritãtile române, în contextul creat de asasinarea liderului Al Qaeda, nu relevã existența, în acest moment, a unor amenintãri directe la adresa noastra.

  • Romii au interdictie la gratare, in cimitirele din Constanta

    Romii nu au mai fost lăsați să aprindă grătare în cimitirele din Galați, cum s-a intamplat de Paștele Blajinilor. Pregătiți cu zeci de kilograme de carne, ei au pregătit grătarele în la căpătâiul celor dispăruți. Polițiștii au intervenit insa si le-au stricat planurile. Creștinii aflați în cimitir au fost cei care au anunțat Poliția. În fiecare an, in unele zone ale tarii, romii obișnuiesc să meargă cu lăutari la cimitir, ca sa-si pomeneasca mortii si sa împartă bucate.

 

2 Mai 2011


  • Parada junilor brasoveni

    Junii Brașovului au făcut spectacol pe străzile din centrul orașului. Mii de oameni, localnici și turiști, au ieșit să admire și să salute cele șapte cete de tineri și vârstnici, îmbrăcați de sărbătoare, călare pe cei mai frumoși armăsari. După ce au străbătut centrul orașului, junii au mers la Pietrele lui Solomon, unde s-a organizat o serbare câmpeneascã. Parada Junilor simbolizeazã strãvechiul mit al morții și al renașterii rituale și marcheazã Zilele Brașovului.

  • De ziua ei, Maia Morgenstern a primit o stea pe Aleea Celebrităților

    Cea de-a cincea stea de pe Aleea Celebrităților, spatiul bucurestean dedicat marilor nume ale scenei si ecranului, apartine de acum actritei Maia Morgenstern. Evenimentul a avut loc chiar de ziua ei, cand marea artistă a implinit 49 de ani. Cu brațele pline de flori si înconjuratã de foarte multi prieteni si un public care s-a bucurat sã o vadã, Maia Morgenstern a simtit, insa, lipsa copiilor ei.

  • O șoferiță a leșinat, după ce a lovit o femeie aflata pe zebra

    Accident bizar in cartierul bucureștean Vitan. O soferiță începătoare a lovit o femeie care traversa regulamentar, pe culoarea verde a semaforului. După impact, soferița a pierdut controlul autoturismului, a intrat în alte două mașini parcate, după care...a leșinat! Cele două femei au fost transportate la spitalul "Sfântul Ioan" pentru îngrijiri.

  • Romanii au petrecut, de 1 Mai, dupa cum i-a tinut buzunarul

    Romanii au sarbatorit 1 Mai dupa cum le-a permis buzunarul. Unii au sarbatorit Ziua Internațională a Muncii la malul marii, altii la iarbă verde, la grătar. Au fost, insa, si persoane care s-au bucurat de vremea frumoasa stand cu undita pe malul apei, dar si romani care au mers la grădina zoologică. La Iasi,gratarele au inceput sa sfaraie inca de la primele ore ale diminetii.

  • Mii de bucuresteni s-au plimbat, de 1 Mai, cu vaporasul, pe lacul Herastrau

    Bucurestenii care au preferat sa petreaca de 1 Mai in Capitala, au avut posibilitatea să se plimbe gratis cu vaporașul, în Herăstrău. Practic, parcul a fost invadat de mii de bucureșteni. Pentru plimbarile pe lac, municipalitatea a pus la dipoziția doritorilor patru vapoare și două șalupe. Cele șase ambarcațiuni au transportat gratuit, la un loc, în fiecare moment, aproximativ 350 de pasageri.

  • Veniturile zilierilor, impozitate cu 16%

    De la inceputul acestei saptamani, veniturile celor care lucreaza cu ziua vor fi impozitate cu 16 la suta. Astfel, zilierii vor semna la sfârșitul programului într-un registru special. Potrivit legii, ei pot munci cel mult 12 ore pe zi și trebuie plătiți cu minimum doi lei pe ora și maximum 10 lei pe oră. În timp ce guvernanții se laudă cu acest act normativ, țăranii nu sunt convinși că sistemul va funcționa.

 

1 Mai 2011


  • Patru tineri, raniti intr-un accident produs in Capitala

    Accident spectaculos, pe bulevardul 1 Decembrie din Capitală, acolo unde imprudența unui șofer a băgat în spital trei tineri și a avariat patru mașini aflate într-o parcare. Echipajele de la descarcerare au avut nevoie de mai bine de o jumătate de oră pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate. Polițiștii nu exclud posibilitatea ca șoferul vinovat să fi consumat alcool înainte să urce la volan. Tinerii nu purtau centuri de siguranță.

  • Un magazin si un depozit dintr-o localitate argeseana, facute scrum de incendiu violent

    Un magazin alimentar și un depozit de materiale de construcții din comuna argeșeană Merișani au fost distruse de un incendiu violent. Sosiți cu trei autospeciale, pompierii nu au mai putut salva aproape nimic, spre disperarea proprietarului, care a privit neputincios cum i se năruie afacerea. Intervenția pompierilor a durat aproape două ore, din cauza fumului dens.

  • Târgul Anticarilor, în Piața Obor

    Cea de-a 13-a ediție a Târgului Anticarilor, organizat în piața Obor din Capitală, i-a atras ca un magnet pe bucureșteni, care au minivacanța de 1 Mai ca pe vremea bunicilor. Mașini de epocă, domnițe costumate în rochii de dantelă și catifea, dar și o bătaie cu flori, toate acestea au făcut deliciul publicului vizitator.

  • Cutremur în România, cu magnitudinea de 4,9 scara pe Richter

    Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richtera, cu epicentrul in Vrancea, fost înregistrat la ora 5 și 24 de minute. Potrivit specialiștilor, acesta este cel mai puternic seism din ultimul an. Totusi, nu sunt motive de alarma, pentru că nu se așteptă replici. Undele seismice au fost resimțite și in Republica Moldova. Seismul s-a produs la o adâncime de 138 de kilometri si a fost resimțit destul de puternic în București, dar și în alte orașe din țarã.

  • Viceprimarul unei comune dambovitene, pagubit si cu dosar penal

    Zi de coșmar, pentru viceprimarul comunei dâmbovițene Nucet, Gheorghe Catrina, care, după ce a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice, s-a ales cu dosar penal și cu autoturismul vandalizat de hoți. Incidentul a avut loc în timp ce edilul se afla la spital pentru recoltarea de probe biologice. Păgubitul susține că din mașină i-a fost sustrasă o mapă în care se aflau aproximativ 17.000 de lei.

  • Urmărire cu împușcături, în județul Constanța

    Urmărire ca-n filme, la Constanța, acolo unde polițiștii au tras 12 focuri de armă pentru a opri un șofer suspectat de furt de combustibil. Oamenii legii au pierdut, însă, urma autoturismului cu numere de Bulgaria, după care l-au descoperit abandonat în zona Cumpăna.

  • Medicamentele din plante s-ar putea scumpi

    Medicamentele pe bază de plante s-ar putea scumpi simțitor, după intrarea în vigoare a directivei europene care obligă producătorii să efectueze o serie de teste înainte de a scrie pe etichete afecțiunile vizate. Costurile testelor se ridică, însă, la zeci de mii de euro, fapt care se va reflecta inevitabil în prețul final.

  • Hotii de masini din Bulgaria l-au lasat pieton pe un turist roman

    Hoții de mașini din Bulgaria au dat lovitura, și anul acesta, cu ocazia vacanței de 1 Mai. Un turist român care și-a parcat autoturismul de lux în fața unui hotel din Veliko Târnovo a rămas pieton. Anul trecut, printre păgubiți s-a numărat primarul comunei Clejani, Florin Nidelea. Acesta este, însă, și singurul caz în care mașina a fost găsită, ulterior.

  • Show aviatic la Băilești

    Locuitorii orașului doljean Băilești au avut parte de un show de neuitat, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Este vorba despre un miting aviatic, în timpul căruia piloții de acrobației și parașutiștii i-au ținut cu sufletul la gură pe privitori. Emoțiile au mai fost domolite cu o bere și un mic la grătar. Imediat după spectacol, a început petrecerea câmpenească, de la care nu a lipsit celebrul zaibăr oltenesc.

  • Tolea Ciumac s-a incaierat cu un om de afaceri, la un campionat de lupte desfasurat la Bacau

    Celebrul Tolea Ciumac nu se dezminte! Ultima sa ispravă a avut loc la campionatul național de lupte greco-romane, organizat în Sala de Atletism din Bacău, acolo unde luptătorul s-a încăierat cu omul de afaceri Cătălin Tătărășanu, care l-a acuzat că i-a dat o țeapă de 350 de mii de euro.

 

30 Aprilie 2011


  • Jaf de 30.000 de lei, la Directia de Finanțe din Pașcani

    30 de mii de lei, aceasta este suma cu care au reușit să fugă autorii jafului de la Direcția Locală de Finanțe Pașcani. Instituția nu este păzită, pe timpul nopții și nu beneficiază nici de supraveghere video. Instituția jefuită se află în subordinea primăriei și este păzită de Poliția locală, însă doar pe timpul zilei. Polițiștii cred că furtul a fost pregătit din timp, pentru că hoții au știut în ce seif se află banii și cum să fugă fără să lase urme.

  • O pensionara, obligata sa plateasca din cauza unei erori a angajatilor Casei de Pensii

    Veste șocantă, pentru o pensionară în vârstă de 75 de ani din București. Femeia a fost anunțată că trebuie să înapoieze statului peste 5.000 de lei, din cauzaunei erori comise de angajații Casei de Pensii. Somația de la Casa de Pensii a lăsat-o fără grai pe bătrână. Cu șase ani în urmă, la recalcularea veniturilor, Casa de Pensii ar fi trebuit sã-i sisteze femeii una dintre pensii.

  • România își menține obiectivul de aderare la euro în 2015

    Vom avea euro, în 2015! Coaliția de guvernământ a discutat, vineri, într-o reuniune la care a participat și guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, varianta ca moneda euro să fie adoptată la 1 ianuarie 2015. Până la finalul acelui an, euro ar urma să circule în paralel cu moneda națională. Premierul Emil Boc a declarat că va conduce un comitet interministerial care va monitoriza îndeplinirea condițiilor pentru trecerea la moneda europeanã.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2