Caz inedit, la Focșani, acolo unde o schelă s-a prăbușit pe o mașină de poliție parcată chiar lângă sediul I.P.J. Vrancea. Colosul din metal a avariat, în cădere, și un alt autoturism al cărui proprietar a fost transportat la spital, în stare de șoc. Mașina Poliției va fi scoasă din uz pentru cel puțin treizeci de zile. Poliția și Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele prăbușirii schelei.
Bricul Mircea a acostat în dana militară a Portului Constanța, după trei săptămâni de misiune. Velierul și-a încheiat marșul de instruire și a fost așteptat cu onoruri militare. Prietenii și rudele cadeților au așteptat cu nerăbdare să-i revadă pe tineri, după primul lor voiaj pe mările lumii. Velierul a avut la bord 156 de marinari, iar pânã sã ajungã la Constanta, vasul a fãcut escale în Turcia, Grecia si Albania.
Cercetați pentru furturi din locuințe, doi adolescenți, în vârstă de 12, respectiv 15 ani, au fugit cu cătușele la mâini de la Secție 4 de Poliție din Constanța. Potrivit legii, minorii care nu au împlinit vârsta de 16 ani nu pot fi încătușați, cu excepția celor care pun în pericol siguranța lor sau a persoanelor din jur. Conducerea I.P.J. Constanța a dispus întrunirea unei comisii speciale care să cerceteze împrejurările producerii acestui incident și persoanele vinovate.
Un macaz rupt a provocat intarzieri cumulate de 580 de minute in mersul trenurilor care au venit sau au plecat, sambata dimineata, din Gara de Nord. 15 trenuri au avut întârzieri de peste o oră, iar peroanele au devenit in scurt timp supra-aglomerate. În ciuda insistențelor călătorilor, singura informație pe care au reușit să o primească a fost că este vorba despre o problemă tehnică.
Problema câinilor vagabonzi pare că nu-și mai găsește rezolvarea, la Iași. Potrivit estimărilor autorităților locale, în acest an, pe străzile orașului umblă nestingheriți peste 3.000 de maidanezi. De câțiva ani se încearcă soluția sterilizării. Rezultatele sunt greu de observat, însă șefii societății de salubrizare se bucură că măcar au ținut situația sub control.
Pietonii nu mai sunt în siguranță nici măcar pe zebră! Un clujean a fost spulberat de o mașină, în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni.
Pirotehniștii au pus la pământ și ultimul corp al combinatului chimic din Mărășești, județul Vrancea. Clădirea avea o vechime de peste un secol și era în pericol să se prăbușească, motiv pentru care autoritățile au decis să o detoneze.
146 de proiectile germane din Primul Război Mondial au fost detonate controlat de pirotehniștii de la I.S.U. Suceava.
Organizațiile ecologiste din București au luat foc, după ce zeci de copaci din Parcul Tineretului au fost tăiați fără autorizație, fapt confirmat de Primăria Capitalei. Pe amplasamentul respectiv urmează să fie construit un parc acvatic și parcarea aferentă. Reprezentanții firmei spun, însă, că este vorba doar de curățarea zonei de arbuști și gunoaie.
Panică, într-un cămin studențesc din Timișoara, din cauza unei explozii produse în urma unei acumulări de gaze. Mai multe camere au fost avariate, însă, din fericire, deflagrația nu a făcut victime.
Locuitorii din Moldova Nouă și din zona Clisurii Dunării sunt disperați din cauza norilor înecăcioși de nisip și de praf rezultați în urma secării iazului de decantare a sterilului de la mina de cupru. Problemele au început în anul 2006, atunci când Societatea Moldomin a fost închisă. Tot atunci a fost oprită și stația de pompare, ce asigura umplerea cu apă a iazului de decantare.
Vacanță de neuitat, pentru o familie de români stabiliți în Germania! Veniți să-și petreacă sărbătorile pascale pe Valea Prahovei, acolo unde și-au cumpărat o locuință de vacanță, oamenii s-au trezit cu autoturismul spart de hoți.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, intenționează să modifice structura anului școlar, astfel că, de la toamnă, elevii ar putea avea alt calendar, în care semestrele să fie înlocuite cu trimestre. În aceste condiții, elevii vor avea parte de vacanțe mai multe, iar vacanța de varã va fi mai scurtă cu câteva săptămâni.
Președintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a fost invitat și la Camera de Comerț și Industrie a României, acolo unde s-a întâlnit cu oameni de afaceri, potențiali investitori în țara de dincolo de Prut. România este un partener strategic pentru Republica Moldova, plasându-se pe locul 2 ca destinație a exportatorilor moldoveni și pe locul trei, în domeniul importurilor efectuate de țara vecină.
Cinci familii din cartierul bucurestean Rahova au scãpat dintr-un incendiu de proportii. Flãcãrile înalte de sase metri au cuprins cinci case. Oamenii au simtit mirosul de fum si au reusit sã iasã la timp din case.
N-a avut noroc să scape de arest în dosarul șpăgii din vămi, dar a tras lozul câștigător. Este vorba de fostul șef de tură de la vama Stamora Moravița, care a câștigat un autoturism la un concurs. În schimb, oamenii din Nădlac, acolo unde locuiește Milan Gubic, spun cã fostul vameș avea tot ce-i trebuia.
Premierul Emil Boc si-a fãcut publicã adresa de e-mail. Întrebat de jurnalisti dacã îsi face probleme în privinta securitãtii datelor atunci când foloseste iPAD-ul, seful Executivului a afirmat cã lucreazã doar cu date publice.
Fondul Monetar Intenațional se așteaptã ca majoritatea țintelor din actualul program să fie atinse de România. Misiunea FMI, condusã de Jeffrey Franks, evaluează în perioada 27 aprilie - 9 mai noul acord de tip preventiv cu țara noastră. In cea de-a doua zi a vizitei la București, delegatia Fondului a avut discuții la Ministerul Muncii si BNR. Oricum, la finalul misiunii, vor fi prezentate rezultatele evaluării.
Grav accident în localitatea constãnteanã Topraisar, pe DN 38. Zece oameni au fost rãniti, după ce șoferul ucrainean al unui tir a adormit la volan si a lovit un microbuz si un autobuz. Douã dintre victime sunt în stare gravã la spital.
Caz halucinant! Un barbat din Maramureș a declanșat un adevărat șoc în rândurile polițiștilor când a fost oprtit pentru un control de rutină în Timișoara. În timpul verificărilor, oamenii legii au descoperit că bărbatul apărea în baza de date ca fiind declarat mort de polițiștii din Sibiu.
Temuții capi ai grupãrii "Sportivilor", renumiți pentru brutalitatea cu care-și tratau victimele, inclusiv prin electrocutare și strangulare, au fost duși în fața magistraților cu propunere de arestare preventivã. Potrivit acuzațiilor, interlopii recurgeau la aceste măsuri pentru a obține sume impresionante de bani.
Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost audiat la DNA într-unul dintre dosarele deschis de procurorii anticorupție în 2009. Acuzat de deturnarea unor fonduri europene, fostul director CFR, extrădat in urma cu câteva zile din Statele Unite, este acum arestat preventiv. Oamenii legii i-au prezentat materialul de urmarire penală. De la DNA, Necolaiciuc a plecat la Judecătoria sectorului 1, unde magistratii au confirmat cel de-al patrulea mandat de arestare emis pe numele său.
Institutul European de Statistică "Eurostat", se îndoiește de cifrele furnizate de Guvern referitoare la deficitul bugetar pe 2010. Oficialii de la Eurostat le-au cerut autorităților române să verifice datele pentru anul 2010. Potrivit Eurostat, Guvernul ar fi omis să ia în calcul pierderile unor companii de stat, obținând astfel un deficit bugetar mai mic, pe placul Fondului Monetar Internațional. Executivul a decis, deja, verificarea datelor din situațiile financiare.
Anchetă în cazul incendiului izbucnit marți la un bloc de locuințe sociale din Drobeta Turnu-Severin. O fată de 15 ani cu handicap si-a pierdut viata și peste 80 de persoane au fost evacuate, după ce flăcările au cuprins mansarda imobilului. 20 de oameni au rămas doar cu hainele de pe ei, iar alti 70 de locatari stau acum fără curent și apă. În urma tragediei, rămân întrebările legate de promptitudinea intervenției pompierilor.
La chioșcurile RATB nu se mai găsesc bilete de hârtie. Bucurestenii pot cumpăra, în schimb, cartele magnetice, care, insa, sunt mai scumpe. Astfel, o cartelă cu două călătorii costă 4,2 lei, față de 2,6 lei, cât era pretul unui bilet, tot de douã cãlãtorii. Directorul RATB sustine, însã, cã este posibil ca Regia sã fi rãmas fãrã bilete de hartie.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019

