Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

6 Mai 2011


  • Creditele în valută se vor scumpi pentru românii cu salarii în lei

    Românii care nu au în conturi sume în euro vor fi nevoiți, în curând, să suporte costuri mai ridicate, în cazul în care doresc să se împrumute de la bănci. Excepție fac cei care își câștigă salariul în euro, dar și cei care vor să își cumpere o locuință. Experții BNR lucrează la proiectul de modificare a sistemului de creditare.

  • Moarte suspectă, la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași

    Caz incredibil, la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași, acolo unde o femeie internată ca însoțitor al copilului său de un an și jumătate, a decedat. În vârstă de 23 de ani, tânăra a căzut pe holul spitalului, după ce i s-a făcut rău, iar încercările de resuscitare au eșuat. Rudele îi acuză, însă, pe medici că nu i-au acordat ajutor la timp.

  • Csibi Barna a fost demis de Comisia de Disciplinã

    Csibi Barna, tânărul care a spânzurat simbolic păpușa ce îl reprezenta pe Avram Iancu, în centrul orașului Miercurea Ciuc, a fost demis. Decizia luată de Comisia de Disciplină a Direcției Generale a Finanțelor Publice a fost validată, astfel că acesta nu mai este funcționar public.

  • Un motociclist din Timis a fost grav rãnit, dupã ce s-a ciocnit cu douã masini

    Un accident în lant s-a petrecut la marginea Timisoarei, pe drumul spre Arad. O masinã a oprit pentru a ceda trecerea unui motociclist, dar acesta s-a înfipt direct în autoturism. Dupã impact, motocicleta a fost proiectatã într-o altã masinã, care venea de pe contrasens.

  • Memoria militarului ucis în Afganistan, cinstită în toate unitățile militare

    Căzut la datorie în provincia Zabul, din Afganistan, caporalul Lixandru Laurențiu Constantin, din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", a primit post-mortem gradul de sub-locotenent. În memoria sa, în toate unitățile militare din țară au fost oficiate ceremoniale militare și religioase, iar drapelul a fost coborât în bernă.

  • Un bãrbat din Buftea s-a urcat la 25 de metri înãltime, ca sã nu fie arestat

    Un bãrbat s-a urcat pe un depozit înalt de 25 de metri si a amenintat cã se aruncã, dupã ce a aflat cã a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Dupã aproape cinci ore de amenintãri la înãltime, bãrbatul a acceptat sa coboare, dar a ajuns la spital. El face parte dintre cele opt persoane retinute în urma unui conflict armat dintre douã clanuri din localiate.

  • Tânăr răpus de etnobotanice, la Suceava

    Un sucevean, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit mort în propriul apartament, după ce s-a intoxicat cu o substanță necunoscută. Potrivit anchetatorilor, acesta era consumator și comerciant de etnobotanice. În jurul cadavrului au fost găsite pliculețe cu diferite substanțe.

 

5 Mai 2011


  • Șeful organizației de tineret a PD-L Buhuși a murit din cauza unui infarct miocardic

    Infarct miocardic. Iata verdictul medicilor și cauza morții șefului organizației de tineret a PD-L Buhuși, Radu Coriolan Mărginean. Rezultatele necropsiei arată că barbatul de 29 de ani a ajuns la spital cu simptome de afecțiuni gastrice, dar a decedat în urma unui stop cardiac. În timp ce prietenii bărbatului dau vina pe doctorii care l-au tratat, medicii susțin că tânărul a plecat din spital înainte să i se pună un diagnostic.

  • Bărbat împușcat în timpul unui conflict iscat la o vulcanizare din Argeș

    Focuri de arma in Argeș! Un bãrbat de 61 de ani, din localitatea Poiana Lacului a fost împușcat cu un pistol cu gaze. Incidentul a avut loc într-o vulcanizare, unde victima s-a întâlnit cu un tânãr care era în conflict cu fiul sãu pentru o sumã de bani. La un moment dat, agresorul a tras de douã ori asupra bãrbatului, care a fost ranit la ochi, nas și tâmplã.

  • Două clanuri din Buftea s-au bătut cu bâte și pietre

    Conflict între douã clanuri rivale din localitatea ilfoveană Buftea. Scandalul provocat de spargearea unui depozit a degenerat. Mai multe persoane au fost lovite cu bâte si pietre.

  • Giani Deli-Iorga a fost trimis în judecată

    Autorul dublului asasinat de la Cernavodă, Giani Deli Iorga, a fost trimis în judecată. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au refãcut filmul teribilelor asasinate de la inceputul anului. Întregul scandal ar fi izbucnit dupã ce fiica și ginerele soților Garoafã i-ar fi dat sã bea alcool fiului adoptiv al bãtrânilor.

  • Autoturism intrat în parapetul uneia dintre fântânile din zona Unirea

    Accident rutier în Capitală! Două persoane au ajuns la spital, dupã ce mașina în care se aflau a intrat într-una dintre fântânile de pe Bulevardul Unirii. Polițiștii spun că șoferul a fost imprudent.

  • Angajații CJ Hunedoara trebuie să restituie primele luate în anii trecuți

    Angajatii Consiliului Județean Hunedoara care au primit în 2009 bani de hranã si îmbrãcãminte, trebuie acum sã retuneze sumele integrale. Curtea de Conturi a decis cã primele s-au acordat ilegal si banii trebuie restituiti. Salariații, care nu pot decât să se conformeze, spun că au lefurile mult prea mici pentru a putea da institutia în judecată. Lor li se retine acum lunar, din salariu, aproximativ 60 de lei.

  • Trupuri mumificate natural, expuse la Muzeul Secuiesc al Ciucului

    Corpuri mumificate natural, prezentate în premieră la o expozitie! Vorbim despre Muzeul Secuiesc din Miercurea Ciuc, unde sunt expuse trupuri ramase, de mai bine de 250 de ani, într-o criptă subteranã zidită a unei manastiri din Vaț, Ungaria. In sicriele neatinse de peste doua veacuri au fost gasite 265 de corpuri mumificate natural, o adevărată comoară pentru savanți.

  • Doi delfini morți au fost descoperiți pe plajele de pe litoral

    Ne mor delfinii pe capete! Încã doua mamifere marine au cãzut în plasele braconierilor în ultimele zile. Delfinii au fost gãsiti pe plajele din Constanța și Mamaia, dupã ce au fost purtati de valuri și ciuguliti de pescãruși. Voluntarii de la Oceanic Club au dus delfinii la laborator. Dupã necropsie, biologii vor ști cu exactitate cauza morții.

  • Inflația a crescut din cauza prețurilor la alimente

    Prognoza anuală de inflație pentru 2011 a fost depasita. Astfel, BNR și-a revizuit în urcare prognoza pentru finalul anului in curs, la 5,1 la suta, în condițiile în care, anterior, Banca Centrala estima un nivel al ratei inflației de 3,6 procente. Contribuția cea mai mare la creșterea prețurilor în acest an o vor avea alimentele și combustibilii.

 

4 Mai 2011


  • Serviciile funerare din Iași s-ar putea scumpi de trei ori

    Serviciile funerare ieșene, de trei ori mai scumpe! Societatea care se ocupã de administrarea cimitirelor de stat din oras intenționează să majoreze tarifele pentru serviciile funerare. În aceste condiții, oamenii se tem că vor ajunge în situația în care nu-și vor mai permite să-și îngroape rudele. Astfel, dacã noile tarife vor fi aprobate de consiliul local, ieșenii vor fi nevoiti să plătească pentru întreținerea unui loc de veci nu 15 lei cât costă în momentul de față, ci de trei ori mai mult.

  • Bărbat rănit grav, într-un accident de circulație produs în Capitală

    Accident grav la marginea Capitalei! Un bărbat a fost izbit în plin de o mașină, în timp ce traversa șoseaua Petricani din zona Pipera. Omul incerca sa treaca pe cealalta parte a strazii printr-un loc nepermis și fãrã sã se asigure. Primele cercetãri aratã cã șoferul nu este vinovat de producerea incidentului rutier.

  • Liderul organizației de tineret din PD-L Buhuși, mort în condiții suspecte

    Moarte suspectă în judetul Bacău! Șeful organizației de tineret PD-L Buhuși, Radu Coriolan Mărginean, a decedat la scurt timp după ce a părăsit secția de urgențe a spitalului din localitate. Rudele bărbatului, în vârstă de 29 de ani, spun cã de vină sunt medicii, însă doctorii neagă toate acuzațiile. Tânărul și-ar fi chemat o prietenă să-l ducă la spital, pentru că se simțea rău. Odată ajuns la camera de gardă, cadrele medicale i-ar fi făcut o ecografie, un EKG și i-ar fi administrat o injecție. Apoi, omul a plecat acasã.

  • Polițist comunitar, printre autorii tentativei de jaf de la Primăria Recea

    Suspecții tentativei de jaf de la Primăria Recea din județul Arges au fost prinsi de jandarmi. Un polițist comunitar din București se numără printre cei patru autori, prinși în apropierea orașului Costești. In noaptea de marți spre miercuri, indivizii mascați l-au bãtut pe paznic, dupã care au intrat în sediul Primãriei si au devastat mai multe birouri.

  • Un deținut s-a spânzurat în celula sa din Penitenciarul Mărgineni

    Moarte după gratii! Un deținut in varsta de 20 de ani și-a pus capăt zilelor în celula Penitenciarului de maximă siguranță din localitatea damboviteana Mărgineni, unde-și ispășea pedeapsa. Tânărul, încarcerat din 2009, fusese condamnat la patru ani de închisoare pentru furt calificat. Deținutul, care era singur în celulã, a fost gãsit de gardieni. El a lăsat un bilet de adio în care îi cerea scuze mamei sale.

  • Accident mortal cu 5 victime pe DN7, în județul Alba

    Accident cumplit în judetul Alba. Cinci oameni au murit, dupã ce o masinã a intrat pe contrasens si a lovit un TIR. Tragedia a avut loc pe DN7, în dreptul localitãtii Blandiana, între Orăștie și Sebeș. Un autoturism, inscriptionat ca taxi, a fãcut o depãsire neregulamentarã si nu a mai putut evita impactul cu autocamionul ce venea din față. Toti cei cinci barbati aflati în masina au decedat.

  • Copil mort de septicemie, după ce a stat cu piciorul în ghips în spitalul din Alexandria

    Un baiat în vârstã de 11 ani a murit de septicemie, dupã ce, initial, ajunsese la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria cu o fractură. Pãrinții acuzã medicul ortoped din unitatea sanitara cã nu le-a tratat copilul cum trebuie, pe motiv cã micuțul avea un handicap. Minorul a fost transferat la Spitalul ``Grigore Alexandrescu`` din Capitalã când starea lui s-a agravat. Mama bãiatului spune insa cã baiatul a ajuns prea târziu.

  • Elevă de 15 ani, însărcinată în cinci luni, s-a aruncat într-un lac de acumulare

    O elevă de clasa a opta, însărcinată în 5 luni, s-a sinucis, după ce mama sa a aflat cã asteaptã un copil. Tânãra de numai de 15 ani, din localitatea argeseanã Dragoslavele, a trimis un mesaj de adio în care îsi cerea iertare si s-a aruncat apoi într-un lac de acumulare. Politia îl cerceteazã acum pe iubitul victimei, bărbatul, în vârstă de 30 ani, pentru relatii sexuale cu o minorã.

 

3 Mai 2011


  • Un șofer a intrat cu TIR-ul într-o casă din Alba

    O casă dintr-o comună din județul Alba, situată la stradă, pare ocolită de noroc. Amplasamentul casei, dar si viteza conducătorilor auto care trec prin zonă au făcut ca locatarii sa se trezeasca de doua ori cu vehiculele in…camera! Cel mai recent accident il are ca "erou principal" pe șoferul unui TIR. Din fericire, in momentul impactului, în camera serios avariatã nu se afla nimeni.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2